Publicat: 2 August, 2016 - 08:58
Share

Dincolo de gradele din termometre, luna august ne aduce 34 de proiecții în programul Kinedok powered by One World Romania. Cel mai difuzat film din această lună va fi „Drifter” – un documentar despre un tânăr rebel care își ia viața în propriile mâini. La Brașov proiecțiile de film pot fi vizionate în aer liber în Piața Sfatului.
La finalul lunii, îl vom avea ca invitat pe Jiří Stejskal, regizorul documentarului „Căminul meu”. Documentarul prezintă o poveste intrigantă despre o femeie, doi soți, patru copii, șapte porci și o turmă de capre, care se luptă pentru supraviețuire în jungla imobiliarelor din Kiev. Rămași singuri pe frontul luptei împotriva constructorilor care vor să îi alunge cu orice preț, vor reuși oare să rămână o familie unită? Răspunsul îl puteți afla pe 28 august la Iași, pe 29 august la Podul Iloaiei și pe 30 august la Piatra Neamț.
Jiří Stejskal a absolvit Universitatea Thomas Batea din Zlin (Cehia) în 2008, ca specialist audiovisual.  Și-a continuat studiile în domeniul filmului baltic și media în Tallin (Estonia), unde a obținut masterul în regie de film. Scurt-metrajele sale au fost apreciate la numeroase festivaluri de film. În 2014 a terminat documentarul de lung-metraj ,,My Home’’ (,,Căminul meu’’) care încă se află în circuitul festivalurilor.
  
 
Program KineDok  
 
Programul proiecțiilor KineDok powered by One World Romania în perioada 01-30 august: 
2 august | 20:00 | Drifter | The Music Pub – Asociatia COLORERIA | Brăila

2 august | 22:00 |  Drifter | Ceainăria Teaz | Piatra Neamț

2 august | 20:00 | Efectul Domino-ului| CASA TIFF | Cluj Napoca

3 august | 20:00 | Drifter | SOHO PUB | Focșani

3 august | 20:00 | Atât de departe, atât de aproape | Fabrica Teba – Asociația CitiZenit | Arad

4 august | 19:30 | Drifter | Hecate | București

5 august | 17:00 | Drifter | Biblioteca Județeană "Ion Heliade Radulescu" Dâmbovița - Europe Direct Târgovişte | Târgoviște

5 august | 20:00 | Roboțelul de aur| Pizzeria Hap Hap – Info Podu Iloaiei | Podul Iloaiei

7 august | 20:00 | America | Moszkva Kávézó | Oradea

7 august | 20:00 | Bear Island | Aethernativ | Timișoara

8 august | 20:00 | Tatăl meu, bancherul | Piața Sfatului| Brașov

9 august | 22:00 | Tatăl meu, bancherul | Ceainăria Teaz | Piatra Neamț

9 august | 21:00| Frați de cântec | J'ai Bistrot | Târgu Mureș

10 august | 18:00 | Bear Island | Sala Audiovizuală a Bibliotecii Municipiului Odorheiu Secuiesc - Fundația Bibliofil | Odorheiul Secuiesc

11 august | 20:00 | Bear Island | Muzeul Secuiesc al Ciucului | Miercurea Ciuc

12 august | 17:00 | Bear Island | Centrul 5 – Europe Direct Comanesti | Comănești, jud. Bacău

14 august | 20:00 | Bear Island | CAFE dART | Hunedoara

14 august | 20:30 | Bear Island | Şuşoté – loc de relaxare | Constanța

16 august | 20:00 | Frați pe vecie | The Music Pub – Asociatia COLORERIA | Brăila

16 august | 22:00 | Îmi place asta super, mult, cel mai tare | Ceainăria Teaz | Piatra Neamț

16 august | 21:00 | Roboțelul de aur | CASA TIFF | Cluj Napoca

18 august | 19:30 | Efectul Domino-ului | Hecate | București

22 august | 20:00 | Drifter | Piața Sfatului | Brașov

23 august | 22:00 | Miss Roma la școală | Ceainăria Teaz | Piatra Neamț

23 august | 18:00 |Roboțelul de aur | Irish Pub – Asociația BA DA | Caracal

25 august | 18:00 | Drifter | Irish Pub – Refugiul Urban | Târgu Jiu

25 august | 20:00 | Drifter | Muzeul de Artă Satu Mare – Asociația SamStudia | Satu Mare

26 august | 18:00 | Drifter | Restaurant Unicom – Liber în Teleorman | Alexandria

26 august | 20:00 | Drifter | Moszkva Kávézó | Oradea

28 august | 18:30 | Căminul meu | Meru Iaşi | Iași

29 august | 20:00 | Căminul meu | Pizzeria Hap Hap – Info Podu Iloaiei | Podul Iloaiei

30 august | 22:00 | Căminul meu | The Music Pub – Asociatia COLORERIA | Brăila

30 august | 20:00 | Căminul meu | Ceainăria Teaz | Piatra Neamț

30 august | 20:00 | Tatăl meu, bancherul | CASA TIFF | Cluj Napoca