Publicat: 18 Mai, 2020 - 15:38
Share

După două luni în care Bazilica Sfântul Petru a fost închisă din cauza măsurilor de restricţie împotriva Covid-19, Vaticanul redeschide luni muzeul şi catedrala pentru vizitatori.

În tot acest timp toate catedralele şi bisericile din Roma au fost închise, credincioşii neavând voie să participe la slujbe. Dar începând de luni Italia a redeschis magazinele, restaurantele şi terasele.

Încă din prima zi, Bazilica Sf. Petru a fost vizitată de mai mulţi credincioşi şi turişti, supraveagheaţi de la distanţă de poliţie, care se asigura că aceştia respectă msurile de distanţare, că poartă măşti la intrarea în catedrală, unde le era luată şi temperatura.

Bazilica Sfântul Petru este una din cele patru bazilici patriarhale din Roma şi cea mai mare catedrală din lumea, având o suprafaţa de peste 15.000 mp a fost închisă pe 10 martie, ca măsură de protecţie împotriva răspândirii noului coronavirus.

Tag-uri Geo: