Publicat: 30 Iunie, 2015 - 12:28
Share

Luni a avut loc cel de-al 22-lea Summit al Președinților Partidului Popular European din Parlamentul European și Parlamentele Naționale. Această ediție a Summit-ului anual al PPE a fost dedicată Uniunii Energetice Europene și Fondului European pentru Investiții Strategice.

Adina Ioana Vălean, Vice-Președinte al Parlamentului European a participat în calitate de vorbitor principal la dezbaterile din cadrul summit-ului, susținând importanta schimbării paradigmei prin care Statele Membre și guvernele acestora privesc energia: 'Viitorul Energiei în Europa nu poate fi redus la diplomație energetică și conducte. Da avem nevoie de infrastructură interconectată, și da — avem nevoie de noi surse de aprovizionare, dar acestea nu sunt nimic altceva decât vectorii prin care putem atinge o garanție reală a prețurilor scăzute și a securității aprovizionării. Această garanție o poate reprezenta doar o piață funcțională și lichida a energiei !'

Adina Vălean a arătat că în acest moment regiunea Mării Negre, precum și Uniunea în ansamblu, sunt profund dependente de aprovizionarea cu energie pe traseele care traversează frontierele estice. Fluxul unidirecțional est — vest, interconectările insuficiente, precum și piețele naționale monopolizate sunt periculoase atât pentru securitate cât și din motive economice. Depășirea acestei situații depinde, în viziunea Adinei Vălean, de capacitatea statelor membre de a redefini viziunea asupra energiei. 'Este totodată necesar că percepția energiei ca serviciu public să lase locul unei viziuni în care energia devine un bun economic tranzacționabil pe piețe competitive, fie că vorbim de producție sau transport', a declarat europarlamentarul PNL.

Aceasta viziune a fost susținută și de coordonatorul PPE în Comisia de Industrie a Parlamentului European Krisjanis Karins care a subliniat faptul că în lipsa unei piețe cu funcționale și integrate a energiei, Europa nu va putea garanta pe deplin securitatea aprovizionării și competitivitatea prețurilor.

'Dezvoltarea capacităților de gaz lichefiat pentru țările mediteraneene, și Europa de Sud-Est, precum și interconectarea țărilor fără ieșire la mare din Europa Centrală la aceste noi capacități, ar trebui să fie măsurile prioritare pentru diversificare a surselor de aprovizionare. Crearea unui hub al gazului în estul Mediteranei și a unuia în zona Mării Negre va permite concurența surselor de aprovizionare și va sparge monopolul reprezentat de contractele bilaterale pe termen lung cu prețuri legate exclusiv de prețului petrolului. Stabilirea prețului la gaz într-un hub va facilita scăderea costurilor pentru consumatori, la fel cum se întâmpla deja în Hub-ul Britanic Național Balancing Point și în hub-urile din nordul Europei. Situația de astăzi în care acordurile interguvernamentale cu Gazprom continuă să diminueze puterea de negociere a statelor membre va înceta de îndată ce piața va începe să funcționeze, ' a concluzionat Adina Vălean.

Comunicat de presă - Europarlamentar Adina Vălean (PNL)