Publicat: 17 August, 2012 - 13:16
În regiunea de graniţă România-Ungaria

Comitetul Comun de Selecţie al Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007- 2013 a aprobat spre finanţare 53 de proiecte noi, în valoare totală de 68,4 milioane de Euro.

Din totalul celor 53 de proiecte selectate, 26 de proiecte, cu o valoare totală de aproximativ 36 milioane Euro, au fost aprobate în cadrul Axei Prioritare 1, destinate dezvoltării infrastructurii transfrontaliere (în primul rând pentru construcţia sau reconstrucţia de drumuri şi piste de biciclete care conduc sau traversează frontiera; protecţia valorilor naturale comune; managementul apelor şi al deşeurilor). Celelalte 27 de proiecte, aprobate în cadrul Axei Prioritare 2, cu o valoare de 32 milioane de Euro, sunt orientate înspre întărirea cooperării în diferite domenii de activitate, cum ar fi dezvoltarea comună a infrastructurii de afaceri, a celei turistice, de cercetare şi de sănătate.

Cel de-al cincilea apel de propuneri de proiecte, adresat iniţiativelor de dezvoltare a infrastructurii şi, probabil, ultimul deschis în perioada curentă de programare, a fost lansat la data de 29 august 2011, cu un buget asigurat din Fondul European de Dezvoltare Regională de aproximativ 51,4 milioane de Euro. Cele 201 aplicaţii depuse pană la data limită, la 31 ianuarie 2012, au solicitat un buget de aproximativ cinci ori mai mare decât cel disponibil.

Datorită calităţii bune a proiectelor evaluate, Comitetul Comun de Selecţie a decis utilizarea completă a fondurilor rămase disponibile prin Program în cadrul perioadei de programare 2007-2013, astfel încât să poată fi finanţate 53 de proiecte.
La şedinţa de selecţie, care s-a desfăşurat la Timişoara, în data de 19 iulie 2012, au participat reprezentanţi ai instituţiilor relevante, la nivel regional şi naţional, din România şi Ungaria.

Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 este destinat dezvoltării sustenabile a regiunii transfrontaliere, vizând nevoi care nu sunt delimitate de frontierele de stat, regăsindu-se pe ambele laturi ale graniţei, şi care necesită o abordare comună şi soluţii inovative.

Până în prezent, prin Programul HURO au fost contractate aproape 400 de proiecte, care beneficiază de aproximativ 150 de milioane Euro din fonduri europene.

Planuri de viitor
Întrucât Comisia Europeană a făcut publică propunerea sa privind arhitectura viitoarei politici de coeziune, putem privi cu încredere la viitorul cooperării. Cooperarea teritorială, şi implicit cea transfrontalieră, este un domeniu de interes – cu importanţă crescută – şi în perioada 2014 – 2020.   
Cele două state au iniţiat deja activităţi pentru viitorul program. Bazându-se pe experienţa acumulată, cele două părţi, Ungaria şi România, au convenit ca pregătirea şi planificarea programului de cooperare transfrontalieră pentru următoarea perioadă bugetară de 7 ani, 2014-2020, să se desfăşoare sub coordonarea ministerelor de resort din cele două ţări, cu implicarea activă a reprezentanţilor regiunilor relevante, pentru a construi strategia de creştere EU2020.