Publicat: 26 Iunie, 2019 - 08:38

 Noul ministru al Justiției și-a luat foarte în serios  rolul de veghetor în lanul de secară al normelor și reglementărilor care trec prin filtrul acestui for. Ea a declarat cu emfază într-una dintre recentele ședințe de Guvern că se consideră „ultima redută a legalității”. Adică, dincolo de ea nimic și nimeni nu mai poate garanta faptul că ceea ce produce mașinăria birocratică a Executivului este ok.

Și Toader se considera o astfel de redută. Mai degrabă unii dintre subalternii săi, care lungeau cu lunile aprobarea sau dezaprobarea inițiativelor legislative ale ministerelor, blocându-le activitatea. Una dintre acestea așteptat nu mai puțin de 70 de zile să primească o rezoluție, iar când autoritatea respectivă a cerut lămuriri, Toader și-a acuzat colegul de cabinet că a trimis pe capul lui un commando de șapte funcționari care stăteau în anticameră zi și noapte, timorându-i colaboratorii.

Dar Toader nu mai este. S-a  întors la treburile sale universitare, iar noua stea a Justiției strălucește din răsputeri. Atât de tare încât i-a orbit pur și simplu pe unii dintre cei care mai țineau minte un episod filmat straniu, petrecut pe vremea când Geonă era președinte de partid, iar juna membră Birchall dorea cu ardoare să urce treptele afirmării, chiar și prin sacrificii materiale personale. Atunci însă nu era, încă, o redută a legalității...

Topic: 

Format: