Publicat: 21 Iulie, 2017 - 19:41
Share

Tânărul de 23 de ani care a înjunghiat mortal un poliţist într-o gară din judeţul Suceava a fost arestat preventiv vineri după-amiază.  Agresorul şi-a recunoscut fapta, însă a spus că nu o regretă.

Tribunalul Suceava a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Ioan Besa, pentru omor, după ce, în cursul serii de joi, a înjunghiat mortal un poliţist.

Decizia arestării a fost luată în aceeaşi zi în care procurorii l-au reţinut pe tânăr.

Tânărul a înjunghiat mortal un poliţist în Gara Burdujeni, din Suceava, însă fără a-şi justifica gestul în faţa anchetatorilor, în condiţiile în care a afirmat că nici măcar nu îl cunoaştea pe poliţist.