Publicat: 29 Septembrie, 2013 - 15:27
Share
Util în cazul producerii unor catastrofe

Twitter a lansat, în aceasta săptămână, un sistem de alertare a populaţiei care ar putea fi util pentru a difuza informaţii urgente în cazul producerii unor catastrofe, scrie Reuters.

Utilizatorii care se înscriu pentru acest sistem de alerte vor primi notificări pe aplicația de Twitter, cât și prin SMS - asta în cazul în care doresc să își anunțe numerele de telefon - notificări venite de la peste zece agenții care vor fi de asemenea înscrise în program.

Printre acestea se numără Agenția Federală de Urgență a SUA, serviciul de Prevenire a Dezastrelor din Tokyo, dar și Organizația Mondială a Sănătății.

Sistemul de alerte a fost lansat la un an după ce i s-a dovedit potențialul în timpul evenimentelor provocate de uraganul Sandy.