Publicat: 19 Februarie, 2020 - 18:28
Share

Trei superbe case romane din situl arheologic de la Pompei, din apropiere de Napoli, au fost redeschise publicului marți, în cadrul unui plan ambiţios de restaurare, finanţat în proporţie de 75% de Uniunea Europeană, transmite publicația Le Figaro.

Lucrările au constat în consolidarea structurilor, protejarea clădirilor de intemperii, în repararea fundaţiilor unor edificii.

Specialiştii au refăcut reparaţiile din anii 1970 şi 1980.

Planul a inclus noi restaurări, precum la cele trei domus, locuinţe din înalta societate a Romei antice, dezvăluite marţi, în prezenţa ministrului Culturii, Dario Franceschini.

Multe dintre frescele din domus erau acoperite de zeci de ani cu un strat gros de murdărie. "A trebuit să fim atenţi să nu ştergem tot. Am lucrat pas cu pas", a explicat pentru AFP unul dintre restauratori, Aldo Guida, răzuind cu atenţie suprafaţa unui zid al celebrului "roşu de Pompei" din "Casa degli Amanti".

Totodată, la 1 februarie, "Casa del Frutteto", vila unui producător de vin din Pompei, edificiu acoperit de cenuşă în anul 79, a fost restaurată şi deschisă publicului.

Lucrările de întreţinere sunt constante la Pompei, potrivit precizărilor oficialilor.

Așezarea ocupă locul secund în topul destinațiilor turistice italiene după Colosseumul din Roma, cu patru milioane de vizitatori anual.

"Este un oraş fragil, trebuie să avem grijă de el fără încetare", a subliniat Massimo Osanna, cel care a supervizat timp de 5 ani lucrările de restaurare de aici.

Tag-uri Geo: