Joi, 4 Iunie, 2020 - 18:39

Procurorii DIICOT Braşov efectuează, joi, percheziţii la domiciliul handbalistului de origine franceză Pierre Yves Ragot, au precizat surse judiciare.

Sursele citate au menţionat că dosarul vizează săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, respectiv cultură indoor de cannabis.

Joi, 4 Iunie, 2020 - 17:39

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Maramureş au efectuat două percheziţii domiciliare în localitatea Bozânta Mică, la persoane dintr-un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, fiind găsit un bărbat sechestrat într-o gospodărie.

Joi, 4 Iunie, 2020 - 17:00

Trei minori sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare teroristă şi complicitate la ameninţare teroristă, printre ţintele vizate fiind Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti.

Joi, 4 Iunie, 2020 - 15:47

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 121 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.000 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, miercuri, două infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.

Joi, 28 Mai, 2020 - 17:18

Procurorii DIICOT au efectuat, joi, 31 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ilfov, Vâlcea şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză ce vizează destructurarea unei grupări de traficanţi de droguri, care a introdus în România aproximativ 59 kg de canabis şi 1 kg de cocaină.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada aprilie 2019 - mai 2020, membrii acestei grupări au introdus în ţară, transportat, deţinut şi pus în vânzare aproximativ 59 kg canabis şi 1 kg cocaină, cu o valoare de piaţă de 700.000 de euro.

Joi, 28 Mai, 2020 - 16:41

Un dosar penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, în cazul focarului de coronavirus de la Ambulanța Olt. Ancheta epidemiologică a scos la iveală că nu se făcea triaj, iar o asistentă care făcea naveta Mioveni-Slatina avea simptome, dar nimeni nu s-a sesizat.

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina s-a înregistrat, joi, un dosar penal după sesizarea din oficiu a IPJ Olt.

Miercuri, 27 Mai, 2020 - 18:17

Poliţia bulgară a confiscat la Sofia 360 de kilograme de cocaină în valoare de circa 50 de milioane de euro ce avea ca destinaţie Europa Occidentală, au declarat miercuri pentru agenţia EFE surse din Ministerul de Interne bulgar.

Luni, 25 Mai, 2020 - 18:22

Cristian Munteanu, în vârstă de 40 de ani, și Ștefan Munteanu, în vârstă de 36 de ani, riscă închisoarea pe viață, în Italia.

Cei doi sunt acuzați că l-ar fi ucis pe Neculai Roșu, un alt român în vârstă de 50 de ani.

Miercuri, 20 Mai, 2020 - 15:18

Procurorii DIICOT din Oradea au reţinut un bărbat pentru 24 de ore, după ce în maşina lui au fost descoperite droguri, la un control efectuat de poliţiştii de frontieră în Vama Borş.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, inculpatul J.Ş. a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară, fără drept, de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

În cauză s-a stabilit că bărbatul s-a prezentat marţi în Punctul de trecere a frontierei Borş, pe sensul de intrare în România din Ungaria.

Joi, 14 Mai, 2020 - 17:17

O grupare din București care a racolat minore sărace prin metoda „lover boy” a fost destructurată de DIICOT.

Marţi, 5 Mai, 2020 - 16:45

Polițiștii din Capitală au intervenit marți pentru prinderea unui bărbat confirmat cu coronavirus care a fugit din spital.

Potrivit Poliției Capitalei, în jurul orei 14.30, Secția 26 Poliție a fost sesizată telefonic de către angajatul unei unități sanitare din sectorul 4 că un bărbat testat pozitiv Covid-19 a plecat, fără încuviințare, din spital.

Miercuri, 22 Aprilie, 2020 - 18:46

Poliţiştii din Delta Dunării au confiscat peste 780 de kilograme de peşte, în urma unei acţiuni pentru combaterea braconajului piscicol şi comerţului ilegal cu peşte.

"La data de 21 aprilie 2020, poliţiştii Serviciului de Poliţie Delta Dunării din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au oprit în trafic, în comuna Baia, din judeţul Tulcea, o autoutilitară, condusă de o persoană din Bucureşti, care transporta 786 de kilograme de peşte proaspăt", informează Biroul de presă al IGPR.

Miercuri, 15 Aprilie, 2020 - 19:02

Carmen Elena Zanfir, director al Școlii nr 150 din Capitală, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mită de la reprezentantul unei firme ce executa lucrări de reabilitare a instituţiei de învăţământ.

Vineri, 10 Aprilie, 2020 - 19:04

Afaceristul Gruia Stoica a fost condamnat, vineri, la 4 ani de închisoare cu executare de Tribunalul Iaşi, pentru spălare de bani şi constituire grup infracţional organizat în dosarul privatizării Transbordoare Vagoane Marfă. Decizia magistraţilor poate fi atacată cu apel.

Afaceristul Gruia Stoica a fost condamnat, azi, la 4 ani de închisoare cu executare de Tribunalul Iaşi, pentru spălare de bani şi constituire grup infracţional organizat. Decizia poate fi atacată.

Miercuri, 8 Aprilie, 2020 - 19:43

Patru persoane care administrau un club de striptease din oraşul Caracal unde dansau fete minore au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat şi pornografie infantilă.

Miercuri, 8 Aprilie, 2020 - 19:22

Un bărbat de 38 de ani din Capitală a fost reţinut de procurorii DIICOT sub acuzaţia că şi-a violat de mai multe ori fiul minor, el fiind identificat de agenţi din cadrul FBI după ce a distribuit materiale pornografice prin intermediul unei reţele de socializare.

Procurorii DIICOT au reţinut marţi un bărbat în vârstă de 38 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă în formă continuată şi viol în formă continuată.

Luni, 6 Aprilie, 2020 - 16:33

Un jandarm din Ilfov a descoperit, în interiorul unei pâini pe care un bărbat o ducea nepotului său aflat în carantină, mai multe seringi cu doze de heroină, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române.

Jandarmul, având ca misiune monitorizarea unui centru de carantină, a observat apropiindu-se de poarta de acces un bărbat între două vârste cu o pungă de culoare închisă în mână.

Potrivit sursei citate, bărbatul susţinea că i-a adus nepotului său, venit recent în ţară şi aflat în carantină, un cadou şi mai multe alimente.

Joi, 2 Aprilie, 2020 - 18:10

Măsurile de restricţionare a circulaţiei în contextul luptei de combatere a infectării cu noul coronavirus au dus la o scădere a accidentelor rutiere cu 72% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar numărul decedaţilor din astfel de cauze este cu 57% mai mic, a informat joi şeful IGPR, Liviu Vasilescu.

"Înregistrăm o scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 72% a accidentelor rutiere, iar în ceea ce priveşte numărul persoanelor decedate, acesta este cu 57% mai mic", a declarat inspectorul general al Poliţiei Române, Liviu Vasilescu.

Marţi, 24 Martie, 2020 - 19:39

Poliţiştii Capitalei au aplicat, în noaptea de duminică spre luni, 188 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 234.400 de lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia persoanelor, în intervalul orar 22,00 - 6,00, în contextul epidemiei de coronavirus.

Vineri, 20 Martie, 2020 - 20:00

Peste 8,7 kilograme de cannabis şi 400 grame de cocaină, aduse din Spania prin intermediul unei firme de curierat, au fost interceptate şi indisponibilizate în cadrul unei acţiuni de prindere în flagrant desfăşurate joi de DIICOT şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, pe raza municipiului Bistriţa.

Vineri, 20 Martie, 2020 - 17:45

Un poliţist de frontieră din Sectorul Porţile de Fier II a fost descoperit, vineri, decedat, având o plagă împuşcată în zona capului, a anunţat IPJ Mehedinţi.

Vineri, 20 Martie, 2020 - 16:26

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus vineri trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui adolescent de 15 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce a bătut pe stradă, la Mangalia, un minor de 13 ani, acesta decedând ulterior.

Vineri, 20 Martie, 2020 - 14:22
Ședința de Guvern a început joi la ora 17.00 și s-a terminat la ora 03.00 dimineața

Premierul Ludovic Orban a făcut o declarație de presă, prin sistem de tip videoconferință, în care a anunțat măsurile adoptate în ședința de Guvern maraton de ieri.

 

Premierul Ludovic Orban a anunțat, în contextul pandemiei de coronavirus, înăsprirea pedepselor pentru fals în declarații și introducerea în Codul Penal a unei noi infracțiuni: omisiunea de a da date.

Joi, 19 Martie, 2020 - 18:21

Polițiștii și procurorii din Capitală fac, joi, trei perecheziții domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu produse sanitare și echipamente medicale de protecție.

Potrivit Poliției Capitalei, sunt puse în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în București și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu produse sanitare și echipamente medicale de protecție.

Joi, 19 Martie, 2020 - 15:45

Guvernul României a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind majorarea pedepselor pentru cei care nu respectă regulile de carantină în contextul epidemiei de coronavirus. Astfel, cei care nu ţin cont de aceste măsuri pot primi o pedeapsă între 6 luni şi 3 ani de închisoare.

Miercuri, 18 Martie, 2020 - 20:00

Procurorii din toată ţara au deschis, până în prezent, 58 de dosare penale în care sunt efectuate cercetări faţă de 87 de persoane care nu au respectat izolarea la domiciliu impusă de autorităţi pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

Potrivit unor oficiali din Parchetul General, procurorii au în lucru 58 de dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, dar şi fals în declaraţii şi neglijenţă în serviciu, fiind vizate în principal persoanele care au venit din zonele de risc din străinătate şi nu s-au autoizolat la domiciliu.

Miercuri, 18 Martie, 2020 - 18:24

Primarul oraşului Panciu, Iulian Nica, arestat preventiv într-un dosar al cărui prejudiciu se ridică la aproape 400.000 de euro, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, potrivit reprezentanţilor Tribunalului Vrancea.

Miercuri, 11 Martie, 2020 - 16:14

Pe numele fostului ofițer MAI, confirmat cu noul coronavirus, a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, deoarece acesta nu a spus că a fost plecat în Israel și a îmbolnăvit mai multe persoane din București.

GCS anunță că în cazul bărbatului de 60 de ani, diagnosticat cu Covid-19 a fost deschis un dosar penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2.

Miercuri, 11 Martie, 2020 - 15:07

Poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT au organizat două percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni de prindere în flagrant delict în urma căruia a fost arestat preventiv un bărbat bănuit de trafic de minori, informează un comunicat de presă transmis miercuri de IPJ Constanţa.

Marţi, 3 Martie, 2020 - 15:20

Un bărbat a sunat, marți, la 112, și a anunțat că într-o bancă din București există o bombă. Poliția și echipa pirotehnică a Serviciului Român de Informații (SRI) se află la fața locului și fac verificări, anunță SRI, într-o informare de presă.

„Alertă cu bombă la un sediu de bancă din București. Un bărbat a sunat la 112. Echipa pirotehnică din cadrul Brigăzii Antiteroriste se află la fața locului, împreună cu Poliția și se iau măsurile necesare de verificare”, conform sursei citate.

Personalul băncii a fost evacuat, transmite Poliția Capitalei.

Subscribe to Infractionalitate