Publicat: 3 Iulie, 2019 - 21:06

Această ediție a transferului de putere european a fost și mai este plină de surprize. Bineînțeles, cele mai acute comentarii a suscitat șefia Comisiei, unde s-a produs cea mai neașteptată mutare - aceea că spitzenkandidatul neamț Manfred Weber, care de aproape un an se comporta ca și când ar fi dobândit deja funcția, mizând pe binecuvântarea Angelei Merkel, a fost pur și simplu aruncat din tren chiar de către protectoarea sa, care a cedat opoziției lui Macron, în schimbul unei alte favorite - ministrul Apărării din mai toate cabinetele Angelei. O femeie - prima femeie șefă a Comisiei! La fel de surprinzătoare este și ieșirea din joc a celui care a sperat că îi poate lua locul lui Weber - nezburătorul olandez Timmermans, ale cărui accese de autoritate prin urecherea esticilor pentru pretinse abateri de la democrație i-au jucat o festă dureroasă: opoziția fermă a liderilor din grupul de la Vișegrad l-a lăsat pe dinafară, singura sa speranță fiind să reediteze calitatea de vice la Comisie, în condițiile unei autorități mototolite și a unui prestigiu pus serios la îndoială de cei cu care s-a confruntat. Dezamăgit de eșec, Weber s-a retras și din cursa pentru președinția Parlamentului, pe care, teoretic, ar fi trebuit să o împartă cu bulgarul Stanișev. Cum însă nici acesta nu a mai candidat, președinția a fost adjudecată, după un al doilea tur de scrutin, tot de un italian și tot fost jurnalist, ca și Tajani - Sassoli. Sunt, așa cum se dorea, și două femei în structurile de conducere - șefa Comisiei și Christine Lagarde, transferată de la FMI  la Banca Europeană.

Tusk predă ștafeta unui belgian și nu unui reprezentant al estului, cum se credea, iar Juncker gestionează situația până în noiembrie când va face transferul către nemțoaica împotriva căreia s-au manifestat chiar unii dintre compatrioții săi. La o succintă radiografie rezultă o considerabilă slăbire a pozițiilor popularilor, conform declinului înregistrat în alegeri, și o intrare în prima linie a coaliției lui lui Macron, în care Cioloș ocupă singura funcție importantă rezervată românilor (un parlamentar de-al nostru, neaoș Vasile care se dă drept Siegfried, zice că am fi avut o șansă la președinția Parlamentului dacă PSD ar fi avut vreo figură care să se impună).

Două vorbe despre Unchiul Junker, cel care ne-a mângâiat părintește pe creștet când ne certau Timmermans și Weber și care ne-a promis, ca un cadou de despărțire, că el ne va scăpa de MCV și ne va băga în Schengen până la sfârșitul mandatului: nu l-a durut gura să o facă. De ce, la urma urmei, să nu ne facă o plăcere și să ne fluture pe la nas speranțe, când l-am primit atât de bine și la Ateneu și la Sibiu? Și dacă nu o să fie așa, ce vină poate să aibă el? De vină suntem, desigur, doar noi, cu damblaua noastră pentru legile justiției și statul paralel...

Format: 

Rubrici: