Publicat: 1 Mai, 2015 - 17:43
Share

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 1-3 mai 2015, Târgul de Armindeni.
      
În tradiţia populară Armindenul este zeul vegetaţiei care protejează animalele, holdele semănate, viile şi livezile, precum şi oamenii. Se obişnuieşte ca în această zi să se împodobească stâlpii şi porţile caselor cu ramuri verzi, precum şi intrările în adăposturile vitelor şi anexelor gospodăreşti, cu semnificaţie apotropaică. Tot în această zi oamenii organizează petreceri câmpeneşti în poieni, la iarbă verde, în pădure, vii şi livezi, consumând miel fript şi vin roşu amestecat cu pelin, pentru schimbarea sângelui şi apărarea oamenilor şi animalelor de boli.
 
La Muzeul Satului veţi descoperi sau regăsi meşteri şi produsele lor, create cu dragoste şi dorinţă de a păstra tradiţia în orice moment şi în orice loc.

Programul târgului:  10.00 - 18.00

Mai puteţi vizita:
Expoziţiile temporare:
Frânturi de Rai
4 aprilie – 3 mai, Sala de sticlă
Expoziţie de icoane pe sticlă dedicată sărbătorilor de Paşti.
Autori: copiii din Parohia Bisericii Doamna Oltea din Bucureşti,
Coordonator:  Anamirela Anghel
Miercuri–Duminică, 10.00– 18.00
Artă sacră şi restaurare – Anuala de artă religioasă şi restaurare a UAP
5 aprilie – 17 mai, Sala H.H.Stahl, Sala Lena Constante şi Foaier Colaborare cu Asociaţia Filiala Artă Plastică şi Religioasă şi Restaurare.
Miercuri – Duminică, 10.00 – 18.00
Yiddische Welt in Rumanie  – un Tezaur regăsit
28 aprilie – 17 mai 2015, sala Gheorghe Focşa Colaborare cu Federaţia Comunităţii Evreieşti din România - Muzeul de Istorie a Evreilor din România.
Miercuri – Duminică, 10.00 – 18.00