26 aprilie 2024

Nădlac: 20 de cetăţeni străini depistaţi în tentativă de trecere ilegală

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat, ascunşi într-un automarfar, respectiv pe jos, 20 de cetăţeni din Irak, Siria, Nepal, Pakistan şi Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
Şoferul automarfarului este cercetat pentru trafic de migranţi.

* Ieri, 20.07.2023, în jurul orei 14:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 47 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier care se deplasa pe ruta Turcia-Germania.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, 14 cetăţeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde, colegii noştri au stabilit că sunt cetăţeni din Irak şi Siria, solicitanţi de azil în ţara noastră.

* În această dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, în cadrul acţiunilor specifice de supraveghere a frontierei de stat, au observat, în apropierea liniei de frontieră, un grup de persoane care se deplasa pe jos pe direcţia statului vecin. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau cetăţenii şi interceptarea acestora. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba de 6 persoane din Nepal, Pakistan şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani, intraţi legal în România.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şofer şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi în mijlocul de transport, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

– Autoturism căutat de autorităţile din Elveţia, descoperit în P.T.F Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat, la controlul de frontieră, un cetăţean român care conducea un autoturism, estimat la valoarea de aproximativ 11.100 de euro, căutat de autorităţile din Elveţia.

În data de 20.06.2023, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din ţară, o persoană, cetăţean român, la volanul unui autoturism înmatriculat în Elveţia.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Elveţia, în luna aprilie a acestui an (04.04.2023).

Bărbatul a declarat faptul că maşina a fost achiziţionată în sistem leasing şi nu a avea cunoştinţă despre faptul că maşina este în litigiu.

Drept urmare, autovehiculul (în valoare estimată de aproximativ 11.100 de euro) a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

Purtător de cuvânt:
Comisar-şef de poliţie BONDAR LAURA BEATRICE
Comunicat de presă – Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea

Sursa foto Politia de frontiera