Publicat: 4 Aprilie, 2018 - 13:12
Share

În urma demersurilor ANOSR, Ministerul Educaţiei Naţionale a adoptat Ordinul nr. 3329/2018, care statuează faptul că studenţii-doctoranzi înmatriculaţi la învăţământul de stat din România vor obţine o bursă în cuantum mai mare. Astfel, studenţii din anii I şi II vor beneficia de o bursă în valoare de 1550 lei, faţă de 1450 lei cât era anterior, iar cei din anii III şi IV pentru domeniile medicină, medicină dentară, farmacie şi medicină veterinară 1800 de lei faţă de 1680 lei, cât era până acum.

Considerăm că această creştere nu este suficientă pentru a reprezenta un adevărat imbold pentru studenţii din învăţământul superior din România în vederea îmbrăţişării unei cariere în mediul academic, respectiv în vederea aprofundării cercetării pe care o urmează, dar poate fi evidenţiat ca un progres în acest sens.

Un sistem de învăţământ superior performant nu poate funcţiona fără un aflux constant de cadre didactice şi de cercetare noi. De aceea, ANOSR depune eforturi constante pentru a îmbunătăţi situaţia studenţilor-doctoranzi din România şi a propus, de asemenea, o serie de modificări legislative, care se vor adopta în viitorul apropiat.

"Studenţii-doctoranzi reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de studenţi. Aflaţi în plin proces de dezvoltare a aptitudinilor şi asimilare a informaţiilor pentru a deveni cercetători sau cadre didactice universitare, sunt nevoiţi să îndure anumite lipsuri materiale pentru a putea să se concentreze pe activitatea lor de zi cu zi. Considerăm că studenţii-doctoranzi merită un statut mai bun, care să le confere demnitatea meritată în raport cu munca desfăşurată." - a declarat Marius DEACONU, preşedinte ANOSR

Adelina TÎRNOVANU
Vicepreşedinte Relaţii Publice

Marius DEACONU
Preşedinte ANOSR