Publicat: 1 Septembrie, 2016 - 20:13
Share

Secţia de neonatologie a Spitalului de Urgenţă din Brăila a primit recent aparatură medicală de ultimă generaţie. Echipamentele atât de necesare au fost donate de Glencore Protein Romania SRL prin intermediul  Asociatiei de Management Cultural si artistic "Deeart" ce desfășoară mai multe activități de caritate. Joi, 1 septembrie 2016, reprezentaţii companiei Glencore Protein Romania si ai asociației de caritate s-au întâlnit cu cei din conducerea spitalului pentru a semna procesul verbal de primire – recepţie. Valoarea totală a echipamentelor medicale depăşeşte suma de 125.000 de mii de lei. 
 


Compania Glencore a fost înfiinţată în anul 1994 şi a fost listată la bursa din Londra în Mai 2011, ulterior şi la Bursa din Hong Kong. La data de 2 mai 2013, compania Glencore a fuzionat cu Xtrata, creându-se astfel noua companie Glencore Xtrata, având sediul central în Baar, Elveţia.
Obiectul principal de activitate al grupului Glencore în  România este de comerţ  al cereale. Principala arie de desfășurare a activității este județul Braila, unde compania Glencore detine un număr semnificativ de spații de depozitare cereale, având mai bine de 100 de angajați.

Sponsorizarea susținuta de către compania Glencore in județul Braila are ca scop ajutorarea cazurilor dificile a copiilor născuți prematur si constituind unul dintre proiectele pe care compania Glencore le desfășoară pe plan global dar si local.
 
 Comunicat de presa
GLENCORE PROTEIN ROMANIA S.R.L.