Publicat: 16 Ianuarie, 2012 - 16:13
Share

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că  nu sunt anunţate drumuri naţionale blocate din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere.

Precizăm că în jurul orei 12.00, restricţia vehiculelor grele pe DN17A Rădăuţi – Suceviţa – Câmpulung Moldovenesc a  fost ridicată. Amintim că din pricina ninsorii abundente, circulaţia rutieră a fost timp de aproape patru ore restricţionată în zona Palma (judeţul Suceava) .

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă şi pe alte artere rutiere din ţară, în special pe unele drumuri naţionale secundare. Semnalăm în acest sens: DN13E Zagon – Barcani (Covasna), DN67D Obârşia Cloşani – Valea Cernei (Mehedinţi), DN57B Oraviţa – Iablaniţa (Caraş-Severin), DN7A Voineasa – Obârşia Lotrului (Vâlcea), DN7A Groapa Seacă – Petroşani (Hunedoara), DN11B Târgu Secuiesc (Covasna) – Cozmeni (Harghita), DN13B Praid – Joseni (Harghita), DN7C Piscu Negru (Argeş)/Sinaia, Cheia (Prahova). De asemenea, se circulă în condiţii de iarnă pe alte numeroase drumuri naţionale din judeţele Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, îi sfătuim pe conducătorii de autovehicule ca înaintea plecării în călătorie să se intereseze cu privire la traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo-rutiere prognozate pentru zona tranzitată, să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum, să păstreze în mers o distanţă corespunzătoare faţă de vehiculele dinainte şi să nu bruscheze comenzile autovehiculelor.