Publicat: 21 Aprilie, 2020 - 11:40
Share

În perioada 20 aprilie, ora 6.00 - 21 aprilie, ora 6.00, un număr de 2.180 militari şi 474 mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară, în 413 misiuni de întărire a prezenţei şi de asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare şi sprijinirea forţelor MAI în activităţi de ordine publică în Capitală şi în alte localităţi din ţară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane.

În acelaşi interval, la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară 'Cantacuzino' au fost prelucrate un număr de 198 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 267 de probe.

Militarii Batalionului 49 Apărare CBRN 'Argeş' din Piteşti continuă misiunea începută miercuri, 15 aprilie, de decontaminare şi dezinfectare a căilor rutiere din municipiul Suceava.

De asemenea, începând din această dimineaţă, structuri ale MApN sprijină personalul din Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa şi din Poliţia locală în impunerea măsurilor de carantinare într-o zonă din localitatea Cuza Vodă.

Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare), coordonarea la nivel naţional a tuturor acţiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situaţiei de urgenţă revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naţionale are rol de sprijin şi au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forţelor şi mijloacelor MApN în situaţiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări.

Militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei.