24 Noi 2019 - 19:44

Cea de a doua săptămână de campanie pentru Turul doi a debutat cu atacuri repetate ale candidatei Dăncilă la adresa contracandidatului Iohannis, somat să fie bărbat și să nu mai evite confruntarea cu (altă) femeie @ Presat din mai multe direcții, până la urmă Iohannis a acceptat ideea, dar într-o formulă „americană” (conform originalei definiții a lui Rareș Bogdan): de fapt, o întâlnire prietenească cu mai mulți (dar nu prea mulți) jurnaliști și sociologi selectați cu grijă dintre cei care nu riscau să pună întrebări incomode (a fost de altfel reproșul  unui spectator care l-a întrebat pe președinte cum de a reușit o astfel de performanță?) @ A fost aleasă o sală de la BCU pusă la dispoziție de așa zisul organizator, SNSPA, a care nu de mult îl făcuse tot acolo doctor HC pe Timmermans @  În aceste condiții Dăncilă a hotărât să facă cu o oră mai devreme o conferință de presă la Parlament, la care accesul jurnaliștilor a fost liber și nu s-a pus nici o restricție @ Practic, cele două manifestări s-au încălecat, doar că TVR nu a transmise direct decât „dezbaterea” lui Iohannis @ Lesne de imaginat ce s-a întâmplat. Iohannis a tronat plin de sine, dând câteva sentințe memorabile („Eu sunt cel care a împiedicat demolarea statului de drept!”) în timp ce Vioricăi Dăncilă  reporteri inventiv i-au solicitat ...formula suprafeței cercului (care cerc?) @ Cele două evenimente au încununat prima campanie electorală dintre cele opt de până acum în care nu s-a desfășurat o confruntare publică între candidați. De aici înainte până duminică nu s-a mai întâmplat practic nimic @ În afară, poate, de meciul naționalei de fotbal cu Spania, în care s-a ratat ultima șansă de calificare la Euro întrun mod penibil, care a demonstrat că între fotbal și politică există mari similitudini de performanță @ Iohannis a plecat la Zagreb pentru un supliment extern de campanie cu prilejul Congresului PPE la care debutantul Orban.ro a făcut o mărturisire stupefiantă: că practic România a adus victoria popularilor din UE în meciul lor direct cu socialiștii pentru numărul de comisari, împiedicând numirea de către PSD a comisarului propus. Cu alte cuvinte, acțiunea internă de înlăturare de la putere a PSD a urmărit binele comunității europenilor populari! @ În plină degringoladă și cu sula lui Cioloș în coaste, Barna a organizat un vot de încredere online din partea membrilor USR, pe care l-a obținut, rămânând președintele unui partid  învins în alegeri @ Senatul american a aprobat numirea lui Adrian Zuckermann (originar din România, prin „niște evrei” emigrați) ca ambasador la București, punând capăt calvarului lui Klemm, care stă cu bagajele făcute de aproape trei ani @ Pentru că a ratat în ultimul moment visul său de a deveni comisar european, Vasile (zis și Siegfried pe la Bruxelles) Mureșan a fost recompensat cu calitatea de vicepreședinte al PPE . În mandatul precedent calitatea i-a aparținut lui Puiu Pașcu de la PSD @ Pentru Turul 2 STS a devenit unul dintre cele mai numeroase servicii: a mobilizat 1.600 de specialiști doar ca să vegheze procesul @ Votul preferențial din diaspora (trei zile, practic fără restricții )a debutat sub semnul unei mobilizări masive pentru a scoate la vot un un milion de imigranți. Motivul ? La această cifră poate fi modificată legea electorală prin acordarea unui număr mai mare de portofolii parlamentare (între 30 și 40) candidaților diasporei. Ceea ce în mod logic ar crea un avantaj evident partidelor de dreapta care îl susțin pe actualul președinte @ Într-un clasament al prosperității România s-ar afla pe locul 45 din 149 de țări. E drept că devansăm vreo sută de națiuni, dar suntem sub cele care ne interesează - cele europene @ Într-o analiză pertinentă publicată în ajunul votului pentru turul 2, Adrian Severin (care, ca și Năstase, nu are încă drept să voteze) avertizează asupra faptului că nu asistăm la niște simple alegeri de președinte, ci la un veritabil plebiscit în favoarea „sistemului antisistem” care marchează intrarea în Epoca Iohanistă a democrației controlate. Intern și extern @ Ora 21 a încheiat suspansul. Nu pe cel privitor la câștigător, ci cel care privește diferența. Iohannis are 64,8 procente, iar Dăncilă 35,2. Dăncilă crede că PSD a recuperat ce a pierdut la europarlamentare. Iohannis e nevoit să constate că nu a reușit să „distrugă” PSD-ul care , cu treimea sa din voturi continuă să existe... (AMBIDEXTRU)

Format: 

Rubrici: 

Topic: