Share
17 Feb 2020 - 11:52

Hârșit în episoade politice contondente și un adevărat maestru al crizelor de el provocate, Traian Băsescu încearcă să-i deschidă ochii lui Iohannis, avertizându-l că alegeri anticipate poate provoca doar o majoritate parlamentară. Ceea ce nu este cazul deocamdată, când nici liberalii și nici social democrații nu dețin un astfel de avantaj @ În absența unei intenții de coagulare a unei candidaturi valabile pentru asediul Primăriei Capitalei, pe care o consideră cea mai importantă instituție executivă a statului, pe fostul președinte îl bate gândul să se înscrie în cursă pe motiv că el știe cel mai bine care sunt problemele Capitalei și cum trebuiesc rezolvate (operațiune pe care a abandonat-o înaintea celui de al doilea mandat). Are un mic impediment însă în a depune candidatura, situație în care nu ar mai avea nevoie de sprijinul nici unei alte formațiuni decât propriul partid, și anume: decizia instanței care să-l exonereze de acuzația de a fi fost informator al Securității, pe care o așteaptă cu toată încrederea și în răgazul de timp necesar @ Dacă Băsescu vrea să tranșeze disputa la nivel municipal, Ponta bate mai departe, spre orizontul lui 2024, când ar dori să candideze la președinția țării, fiind sigur că până atunci va deveni mai înțelept. Afirmația a fost făcută la prima manifestare oficială a partidului său - Convenția Pro România - născut în focul europarlamentarelor, dar neconfirmat oficial, în care a încercat să realizeze o intenție de cooperare între partidele de opoziție. Invitați de onoare, Ciolacu și Tăriceanu nu au zis nici da nici nu, Ponta nefiind prea popular în niciunul dintre aceste partide, din motive binecunoscute @ Ludovic Orban, mândru de calitatea sa de „premier demis”, a participat ca invitat special la Conferința de Securitate (iar securitate?) de la Munchen, alături de oficiali europeni în exercițiu, pe care a încercat să îi convingă că România îndeplinește toate condițiile și pentru a intra în Schengen și pentru a i se ridica MCV. Îndeplinite, practic, încă de pe vremea guvernării social democrate. Ce vrea de fapt Orban, recunoscând acest amănunt, este să îi capaciteze pe decidenți de faptul că cele două măsuri ar avea darul să consolideze demersul liberal electoral și să îndepărteze pericolul un reviriment al stângii pe care Europa populară nu-l dorește cu niciun preț @ Pachetul liberal de OUG-uri se micșorează văzând cu ochii. Avocatul Poporului a anunțat deja că va ataca la CCR ordonanța pe sănătate, cea mai importantă din punctul de vedere al intereselor colaterale, iar PSD se pregătește să facă același lucru cu cea privitoare la alegeri, avizată deja negativ de Consiliul Legislativ. Este vorba despre alegerile „libere” în toată țara pe liste suplimentare @ Orban a renunțat și la ordonanțele pe fonduri europene, mai rămânând, practic, doar ordonanța... trotinetelor! @ Două vești proaste - pentru România, nu pentru guvernarea interimară: vom intra sub supraveghere pentru deficit bugetar excesiv și se declanșează procedura de infringement pentru tăierile ilegale de păduri și poluarea atmosferică! @ Este un moment favorabil pentru mișcarea ecologistă, intrată într-un cont de umbră datorită insucceselor electorale, să revină în forță și să reclame la Parlament discutarea proiectului de lege propriu privind protecția patrimoniului forestier, uitat prin sertarele comisiilor. S-au făcut chiar și câteva demonstrații pe această temă ce devine tot mai populară în rândurile electoratului tânăr @ În timp ce conducerea interimară l-a desemnat chiar pe multitrădătorul Tudose să se ocupă de campania electorală pentru locale, în PSD se ascut cuțitele lungi. Cel mai vocal este Dâncu, fost ministru al lui Cioloș și Iohannis, care s-ar vrea reinserat în rândurile conducerii, în timp ce o mulțime de disidenți și excluși sunt tentați să revină, făcând uitate excesele dictatorului Dragnea @ Pe acest fond președintele interimar al Consiliului Național , Ionuț Vulpescu, dă publicități un consistent raport în care face o analiză „serioasă”, extrem de critică, avalanșei de erori comisie sub președinția lui Dragnea și Dăncilă, care au provocat în doar trei ani pierderea a peste un milion și jumătate de voturi ale electoratului tradițional. Raportul a fost primit cu reticență, Ciolacu exprimându-și rezerve față de faptul că nu a fost mai întâi discutat în forurile de conducere @ Dispute publice aprinse a declanșat arestarea de către DNA a profesorului medic Beuran, sub acuzația de primire de mită. Datele făcute public induc sentimentul revenirii vremurilor bune când Codruța și Coldea luptau cu corupția după metodele inspirate de consilierii FBI. E drept, lui Beuran nu i s-au mai pus cătușe și nici nu a fost plimbat prin fața reporterilor convocați pe canale particulare, dar povestea, cea făcută cunoscută, este plină de cârpeli inestetice. În primul rând, lipsește esența unui astfel de act: flagrantul. Pentru că doctorița reclamantă afirmă, fără probe concrete, că i-ar fi dat medicului o „cutiuță de forma unui fișic de euro” al cărei conținut recunoaște că Beuran nu l-a verificat și nici nu i-a promis că va face ce i se cerea, după ce îi explicase că așa ceva nu este legal posibil. Acest lucru s-ar fi întâmplat în urmă cu un an, la capătul căruia, exasperată că nu și-a atins ținta, doctorița Haiducu (nume cu rezonanțe...securiste) s-ar fi îndreptat spre autorități sub protecția autodenunțului (o protecție destul de dubioasă din punct de vedere legal și moral, pentru că fără mituitori nu ar exista mită și nici mituiți). Cert este că deocamdată instanța a refuzat arestarea cerută de procurori, medicul fiind consemnat la domiciliu @ La originea acestui episod ar sta, după propriile mărturisiri (negate de doctoriță), același denunțător de profesie, brancardiologul Ungureanu de la USR, un soi de Savonarola al sistemului sanitar care, frustrat că nu are și el o diplomă, s-a pus pe lichidarea „dinozaurilor” creându-și în acest scop o rețea de informatori care vânează orice mișcare presupus necurată de prin spitale @ Eugen Bădălău s-a dat la fund: renunță la politică în favoarea unui loc călduț din cimitirul elefanților - Curtea de Conturi, unde s-a ascuns și Ilie Sârbu după ce i-a căzut ginerele în dizgrație @ Guvernul a respins inițiativa legislativă antitutun promovată de ONG-urile sponsorizate de Bloomberg, din bun simț economic: industria tutunului varsă la buget două miliarde de euro anual! @ Miniștrii demiși își văd în continuare de treabă. Vela filmează clipuri publicitare pe YouTube, iar Alexe pune sub protecția legii ciocârliile și caprele negre. O idee bună a avut madam Anisie de la educație, care a dispus publicarea a 7.000 de teze de doctorat, dintre care multe (mai ales cele susceptibile de a fi fost plagiate) au dispărut din biblioteci și din arhivele universităților @ Proiectul anticipatelor merge mai departe. Orban și miniștrii săi se pregătesc să își prezinte programul de guvernare și să răspundă la întrebările incomode din comisiile de avizare, de ale căror decizii oricum nu se va ține cont... (AMBIDEXTRU)

Rubrici: 

Topic: