Publicat: 3 Aprilie, 2020 - 18:11
Share

Organizatorii circuitului mondial de şah Grand Chess Tour au anunţat vineri anularea ediţiei 2020, care cuprindea turneele de la Bucureşti (3-16 mai), Paris (22-29 iunie) şi Zagreb (2-9 iulie), în timp ce turneele de la Saint Louis, din august şi septembrie, vor fi menţinute în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus, relatează EFE.

Sezonul 2020, al şaselea pentru Grand Chess Tour, cuprindea cinci turnee la care urmau să participe cei mai buni zece şahişti din lume şi o serie jucători invitaţi cu wild-card-uri.

Capitala României a găzduit anul trecut, în luna noiembrie, Superbet Rapid&Blitz Chess, etapa a şasea a circuitului mondial Grand Chess Tour, care a fost câştigată de marele maestru armean Levon Aronian. În acest an, competiţia din Bucureşti urma să aibă loc între 3 şi 16 mai.

''Prioritatea este sănătatea şi bunăstarea participanţilor noştri, spectatorilor, angajaţilor şi a partenerilor noştri. Consiliul nostru director a ajuns la această concluzie în colaborare cu partenerii şi sponsorii noştri în baza recomandărilor Centrului de control şi prevenire al bolilor din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii'', se arată în comunicatul semnat de Michael Hodarkovski, directorul executiv al GCT.

Cele două turnee de la Saint Louis, programate în perioadele 22-31 august, respectiv 29 august-11 septembrie, se vor desfăşura în conformitate cu recomandările autorităţilor sanitare din SUA.

Al şaselea sezon al Grand Chess Tour va fi reprogramat în 2021, calendarul urmând să fie dat publicităţii când va fi posibil.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: