Publicat: 9 Ianuarie, 2020 - 12:43

Doar 0,2% dintre femeile din România, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani, au efectuat în anul 2015 analizele aferente screening-ului pentru depistarea cancerului mamar, conform datelor publicate joi de Eurostat.

Comparativ, în patru state membre UE, rata screening-ului pentru cancerul de sân pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani a fost de peste 75%: Danemarca (82,1% în anul 2016), Finlanda (81,9%), Olanda (78,2% în 2015) şi Marea Britanie (75,1%).

De altfel, în opt state membre UE, rata screening-ului pentru cancerul de sân pentru femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani a fost mai mică de 50%, cele mai scăzute procente fiind în România (0,2% din femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani, conform datelor din 2015), Bulgaria (20,6%) şi Slovacia (30,7%).
 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: