Publicat: 20 Noiembrie, 2014 - 11:10
Share

România se confruntă cu o rată de mortalitate prin boli cronice de două ori mai mare decât media din statele UE, iar mortalitatea pentru principalele boli netransmisibile este mai accentuată decât în alte țări UE, în special în cazul mortalității premature (la 0 – 54 ani), potrivit Eurostat.
Lipsa evaluării riscurilor, depistarea târzie a afecțiunilor și absența unui program eficient de prevenție sunt câteva dintre cauzele subliniate în Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, elaborată de Ministerul Sănătății1.
Factori de risc: fumatul, alimentația, sedentarismul
Bolile netransmisibile (BNT) sau ”cronice” sunt afecțiuni medicale sau maladii de durată, care progresează lent și reprezintă o problemă majoră de sănătate publică.
Se estimează că până la două treimi din decesele premature cauzate de BNT sunt legate de expunerea la patru mari factori de risc: fumatul, alimentația necorespunzătoare, lipsa de activitate fizică și consumul de alcool, iar o treime din cazuri sunt legate de sistemele de sănătate deficitare, care nu răspund în mod eficient nevoilor medicale ale persoanelor cu BNT.
Un ghid elaborat de organizațiile UNICEF și NCD Child privind controlul BNT la copii și adolescenți arată că circa 10% din decesele provocate de BNT au loc în rândul persoanelor care nu au împlinit 20 de ani.
Educație pentru sănătate în școli
Junior Achievement România pregătește o programă transdisciplinară de educație pentru sănătate și viață activă, ce ar putea veni în completarea programului opțional de educație pentru sănătate pentru clasele a IX-a și a X-a, cu modulele Sport și Alimentație sănătoasă. Acestea sunt implementate în peste 230 de școli și au implicat până în prezent 11.600 de elevi din peste 100 de localități.
Modulele includ și activitatea cluburilor antreprenoriale I <heart> sport ce revitalizează activitățile sportive din licee și încurajează tinerii să adopte un stil de viață activ și sănătos.
Programul este implementat de organizația Junior Achievement, finanțat de AstraZeneca și sprijinit de Fundaţia Română a Inimii, Societatea Română de Cardiologie, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale și cuprinde elemente de prevenție a îmbolnăvirii prin înțelegerea modului de funcționare a sistemelor cardiovascular și respirator, precum și un program săptămânal de activități fizice.

Junior Achievement România este o organizație non-profit, a cărei misiune este dezvoltarea în România a programelor internaționale Junior Achievement de educație economică, antreprenorială, financiară, etică, de responsabilitate socială, sănătate și viață activă. Programele JA de tip ”learning by doing” sunt urmate anual de peste 189.000 de elevi din peste 1.300 de instituții de învățământ și se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. Mai multe detalii, pe www.jaromania.org.

AstraZeneca este o companie bio-farmaceutică internațională având o contribuție esențială în descoperirea, dezvoltarea, producția și comercializarea de medicamente inovatoare, pentru unele din cele mai grave maladii: cancer, boli gastrointestinale, cardiovasculare, neuropsihice, respiratorii și inflamatorii. AstraZeneca este prezentă în peste 100 de țări, iar produsele sale ajută la îmbunătățirea stării de sănătate a milioane de oameni din întreaga lume.