Publicat: 17 Ianuarie, 2020 - 19:31
Share

Care erau temele care alimentau editorialiștii în urmă cu 30, 20 și 10 ani? Hai să le trecem în revistă prin intermediul colecțiilor ziarului Libertatea, Agenda Zilei, Ziarul Personal și Amos News.

30 ani - 17 ianuarie 1990

Le Nouvel Observateur: MONŞTRII SUB LUPĂ (Il)
- Fabulosul document asupra lui Ceauşescu marchează, totuşi, limitele televiziunii -

Săptămînalul francez "Le Nouvel Observateur" dedică, în primul său număr din acest an, aproape nouă pagini corespondenţelor din România. Titluri ca "Atunci cînd peste tot democraţia îşi ia revanşa". "Sfîrşitul Bărbuleştilor", "Fericirea poetului", Ultimele zile...", marchează interesul deosebit de care se bucură în continuare revoluţia română, evenimentele care se derulează în ţara noastră după doborîrea dictaturii. Am ales pentru a vi le prezenta, consideraţiile pe care Françoise Giroud le face asupra documentarului realizat la procesul intentat cuplului da tirani, autentic "best seller", retransmis de mai toate reţelele de televiziune din lume.

"Mussolini a fost masacrat de mulţime, Hitler s-a sinucis, Stalin s-a stins în patul său, Ceauşescu a mers la moarte practic sub ochii noştri. Fabulos documentul pe care "5" a avut curajul să-l difuzeze integral. Ne-a făcut aproape rău să constatăm că omul nu era chiar antipatic. Nu-şi purta sufletul pe chip. L-am fi vrut hidos, marcat de dementă. Dar fostul cizmar avea aerul unul bătrâ ţăran autoritar, nimic altceva.
Văzându-l cum îsi frământa căciula de astrahan, uitându-se la ceas, ai fi vrut să fie un oarecare. Era, însă Diavolul în pijama!

Ea, ea semăna cu o turistă care şi-a pierdut valizele, după o noapte petrecută în aeroport. Deloc frumoasă, cu fata ei lungă, dar nu respingătoare. Ordinară. Gestul prin care el a încercat de mai multe ori să o facă să tacă părea afectuos, conjugal. Aşezaţi la masa de melamină, aveai impresia că aşteptau o cafea. Nu moartea, nu, aplombul lor era intact, sperau încă în partizanii lor, ignorau faptul că soarta le fusese hotărită. La întrebările puse de vocea unui procuror invizibil, Ceauşescu dădea din cap, excedat parcă de ceea ce i se întâmpla. Fabulos document.

Incomparabilă în transmiterea emoţiilor "la cald", televiziunea este săracă, în revanşă, la capitolul analizei. Înţelegerea evenimentelor a suferit întotdeauna o întârziere în fata electronicii. Nu este vorba despre modul de funcţionare al cutiei cu imagini, nici la noi nici în altă parte. Pretutindeni, cînd vrei să vezi, deschizi televizorul, cînd vrei să înţelegi, citeşti ziarele. Dar peste tot se organizează aceleaşi eterne mese rotunde la care nimeni nu are timpul să dezvolte un raţionament. Câteodată para să plutească ceva în aer. Ca acest dialog, între doi români: "O persoană din trei este securist", spune unul. "Nu", zice al doilea, "nu sint mai mulţi de unu din opt". Dar aşa se văd românii între ei. Este infernul postum pe care ni l-a lăsat Ceauşescu. Un infern postum...

Este desigur, un mod de a privi lucrurile. De la distantă. Instalat comod într-un fotoliu, într-o încăpere bine încălzită si având în mînă o ceaşcă de cafea aburindă. Atunci, da îti pot apărea, el ca un bătrân ţăran autoritar, ea ca o turistă nedormită. Dar atunci când i-ai văzut, zi de zi, vreme de două decenii, în cuprinsul celor două sau trei ore de emisie, într-o cameră înghetată, după o zi de extenuantă alergătură după "ceva" de mîncare, imaginîndu-ti gustul unei cafele veritabile în timp ce-ti înghiţi nechezolul cu noduri, sentimentele nu mai pot fi aceleaşi. Nu-ţi mai poţi permite nici măcar indiferenta. Dar, cum spuneam, depinde de unde priveşti problema: de la Paris sau de la Bucureşti...

Octavian ANDRONIC

20 ani - 17 ianuarie 2000

Implacabilul destin ţărănist
de Octavian Andronic

Peste vreo zece zile ţărăniştii îşi vor face ordine în Ogradă. Această ediţie a Delegaţiei Permanente vine după cea mai gravă criză cu care s-a confruntat, în cei zece ani de existenţă, partidul lui Corneliu Coposu. Atâta timp cât Ctitorul a fost în viaţă, a dirijat cu mână de fier evoluţiile nespectaculoase, produse pe fondul lipsei de miză a fazei de Opoziţie. Autoritatea răposatului n-a fost niciodată pusă la îndoială, nu pentru că valorosul politician ar fi fost infailibil, ci pentru că personalitatea sa domina net liota de membri a căror modestie era de notorietate. A fost, probabil, şi unul dintre motivele pentru care PNŢCD a rezistat epidemicelor ruperi de „aripi” care au ciuntit din aliatul şi rivalul său, PNL. Situaţia s-a schimbat radical o dată cu succesiunea şi cu succesul. Dispariţia lui Coposu n-a determinat clasica luptă pentru putere, pe motiv că veleitarii nu se simţeau pregătiţi. În aşteptarea unor confruntări ulterioare, pentru toată lumea soluţia Diaconescu părea a fi cea mai convenabilă. Fără abilităţi, incolor, modest, acesta părea a fi instrumentul ideal pentru cei care urmau să ridice pretenţii. Succesul de la alegerile din 1996, determinat într-o serioasă măsură de votul negativ al electoratului la adresa celor care guvernaseră ţara până atunci, a declanşat şi criza. Unul după altul, ţărăniştii de marcă sau de conjunctură au intrat în colimatorul „majorităţii tăcute", fiind extirpaţi sau cuminţiţi.

Ticu Dumitrescu, George Pruteanu, Şerban Săndulescu, Victor Ciorbea şi - cu voia dumneavoastră, nu ultimul pe listă - Radu Vasile, au părăsit un partid încăput, tot mai evident, pe mâinile fundamentaliştilor, nedispuşi să se angajeze pe calea unor reforme care le-ar fi putut răpi din privilegiile obţinute pe seama statu-quo-ului post-Coposu.

Delegaţia Permanentă ce urmează nu va face decât să confirme această tendinţă sub pălăria căreia gloriosul partid îşi va urma neabătutul drum istoric: acela de a ajunge la guvernare o dată la 50 de ani. După care să dispară...

10 ani - 18 ianuarie 2010

Năstase: un autor cu... greutate!
de Octavian Andronic

În ziua în care se aproba bugetul, fără nici unul dintre amendamentele PSD-ului, preşedintele Consiliului Naţional îşi lansa, la Casa Titulescu, două noi volume (6 şi 7) ale serialului „România după Malta”. Două tomuri consistente, cu peste 1600 de pagini şi cântărind vreo 2,5 kilograme.

Un numeros public, compus din politicieni social-democraţi, diplomaţi, jurnalişti şi colaboratori apropiaţi, a ţinut să fie prezent la evenimentul promovat de o redutabilă echipă de „moderatori”: preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, preşedintele Academiei, Ionel Haiduc, fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu şi parlamentarul Titus Corlăţean.

Adrian Năstase a adunat, cu scrupulozitatea ce-l caracterizează, tot ceea ce a fost legat de activitatea şi acţiunile sale în calitatea pe care a avut-o, de prim ministru de Externe „constituţional”, din guvernele Roman II şi Stolojan. Cele două op-uri sunt burduşite cu note, comentarii, documente, fotografii care reconstituie aproape pas cu pas evoluţia sa de pe scena internă şi pe cea internaţională, în intervalul 1 Iulie – 31 Decembrie 1991.

Atunci când a fost numit ministru de Externe şi a preluat de la veteranul Sergiu Celac portofoliul, Adrian Năstase era un necunoscut pentru marele public. Intrase în scenă pe la începutul lui ’90, în calitate de expert la CPUN, în echipa CFSN-ului care gestiona relaţiile externe (patronate atunci, autoritar, de Brucan) şi se remarcase, datorită calităţilor sale – cultură solidă, prezenţă agreabilă, talent de relaţionare interumană – în faţa echipei eterogene care se instalase la cârma ţării. Numirea sa ca ministru de Externe a fost una dintre cele mai inspirate decizii luate atunci, pentru că Năstase a dovedit rapid că este omul potrivit la locul potrivit şi persoana cea mai aptă să reconstruiască (chiar şi la propriu) o instituţie pe măsura noilor sale misiuni. În prezentarea făcută la Casa Titulescu, cineva a schiţat şi un bilanţ fizic al mandatului său, cu kilometri parcurşi, zile petrecute peste hotare (peste 200 într-un an!) şi contacte avute. Până şi aceasta ilustrează stilul dinamic pe care l-a impus şi de care, atunci, România avea nevoie ca de aer. Îndrăznesc să afirm că Năstase a fost cel mai bun ministru de Externe postdecembrist, că provocările cărora le-a făcut faţă au fost dintre cele mai complexe (ecoul internaţional negativ al mineriadelor, primirea României în Consiliul Europei, contactele premergătoare parteneriatului cu NATO, relaţia bilaterală cu Statele Unite şi clauza) şi că el a reuşit să proiecteze în percepţia internaţională o nouă imagine pentru diplomaţia românească. Întâmplător sau nu, perioada pe care o evocă cu minuţie istoriografică volumele lansate este cea din care se poate descifra cel mai bine modul în care s-a format personalitatea celui care avea să ocupe (cu o singură excepţie) cele mai înalte poziţii din stat, acumulând totodată premisele unei autorităţi personale pe care n-a mai avut-o nici cu un alt lider român în viaţă.

Suspicioşii ar putea crede chiar că evenimentul evocat în aceste rânduri constituie o primă demonstraţie pentru intenţiile de viitor ale lui Adrian Năstase şi un argument al sprijinului politic de care va beneficia în competiţia pentru şefia unui partid aflat într-o periculoasă derivă.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: