Publicat: 5 Februarie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990?

Etica şi valuta publicistică

Presa românească a devenit marfă de export! O realitate reconfortantă, după atîţia ani în care noi înşine ne întrebam dacă nu cumva cumpărarea cotidiană a ziarelor nu constituie mai mult un reflex decît o opţiune. Vandabilitatea foii de hîrtie tipărite rezultă, cert, în calitate, o calitate determinată expres de cadrul de autentică democraţie şi de libertate pe care l-a instaurat Revoluţia în perimetrul geografic al unuia dintre cele mai totalitare sisteme cunoscute de istorie. Vigoarea cu care presa românească a renăscut din propria sa cenuşă este impresionantă şi, dincolo de atenţia mondială de care se bucură ţara şi evenimentele din ţară în mass-media mondială, ziarele au ajuns să reprezinte pulsul cotidian al vieţii româneşti, Este justificat, în acest context, interesul care se manifestă peste hotare pentru presa românească şi ne vedem in situaţia de a rupe de la "gura cititorilor noştri o parte a tirajelor (şi aşa neîndestulătoare) pentru a onora cererile externe. Operaţiunea se desfăşoară, conform unei reglementări tipic ceauşiste, printr-o instituţie (Rompres-filatelia) care preia "marfa" cu lei şi o vinde cu dolari. Dolari din care, în virtutea aceloraşi reglementări, redacţiile văduvite de cele mai elementare mijloace materiale (nici măcar rechizitele nu sînt suficiente - ca să nu mai vorbim despre aparatura tehnică strict necesară într-o redacţie) nu văd nici un cent. Propunem, de aceea, ca în spiritul eticii şi al eficienţei, organele financiare de resort, să revizuiască sistemul, acordîndu-se un anumit procent din încasări redacţiilor. Acest lucru ar fi în spiritul eticii financiaro-gazetăreşti şi ar constitui totodată un important barometru al cotei de interes pe care o marchează scrisul nostru.

Octavian ANDRONIC


Pag. 1-a


Masă rotundă
​Caricatură de ANDO
 

Document

ALERTĂ DE GRADUL "ZERO"

- REVOLUŢIA ascultată prin staţie -

În episoadele comunicaţiilor pe ultrascurte pe care vi le oferim astăzi operăm o devansare a cursului evenimentelor, asupra cărora vom reveni. Ne aflăm în data de 22 decembrie, în jurul orei 10,00, moment în care lucrurile căpătaseră o turnură ireversibilă. Mulţimea se revarsă în şuvoaie compacte, din toate părţile, spre centru, blocînd, practic, orice posibilitate de manevră a formaţiilor de represiune. La această oră intervin ordine care denotă deruta şi spaima de care încep să fie cuprinşi cei aflaţi la comandă, derută proliferată de la cel mai înalt nivel, unde în acest timp se petrec lucruri pentru a căror clarificare vor fi necesare eforturi deosebite. Este, se pare, momentul în care se produce drama generalului Milea. Armata, în scurt timp va fraterniza cu demonstranţii, pecetluind soarta dictaturii. După carnagiul nocturn din Piaţa Universităţii, cînd s-a tras - la ordin - în plin, de această dată se manifestă circumspecţie faţă do eficienţa metodei. Deci nu se mai trage. Nici nu ar fi fost posibil, de altfel, Revoluţia nu mai putea fi înfrîntă...

O. A.
- Amănunte, în pagina a ll-a -

ALERTA DE GRADUL "ZERO"

- REVOLUŢIA ascultată prin staţie -

Canalele 3 şi 4 S.D.X. Direcţia a 5-a

22.12.1989

- Ora 10,00 - Planeta (Dispeceratul Direcţiei a 5-a) sînt Granitul 51 (ofiţer din serviciul tehnic al Direcţiei a 5-a)

- Comunicaţi 51.

- Ne întoarcem la Planeta pentru că deocamdată nu se poate trece.

- Planeta, 291 (ofiţer al Direcţiei a 5-a) Retur cu simfoniile (Aghiotanţi ai membrilor CPEX) nu am putut rezolva nimic

- Se adună rîndurile la piaţă acolo, Antipa... cred că o parte vor veni pe Magheru şi o parte pe Calea Victoriei.

- Planeta. Granitul (col. Lăzărescu, şef serviciu operaţii şi tehnic, Direcţia a 5-a).

- Comunicaţi Granitul.

- În zonă, ce se întîmplă acolo?

- Focuri de avertisment!

- Se forţează, se forţează, devin violenţi şi se continuă cu acest mijloc,

10,35 - Granitul. Planeta.

- Comunicaţi.

- Se încearcă forţarea la un cap.

- Granitul, Planeta.

- 90 Planeta.

- Cremenea Planeta.

- Una din Cremene e la Crînguri.

Canalul 2

S.D.X. Miliţie

22.12.1989

9.40 - Din ordinul lui 550. (col. Bărbulescu) să se mai facă apel. In sensul de a manifesta o maximă grijă pentru armamentul din dotare. 

- La Big situaţie fierbinte, vor să întrerupă circulaţia. Blocaj cu bascule.

- Agatul, fără nici un fel de provocări. Să nu se tragă nici un foc, nici de avertizare. Către toate subunităţile: nu se trage sub nici o formă.

- Bine, 560 sînt Agatul.

- Comunicaţi!

- Aţi recepţionat?

- Am instruit efectivul in sensul ăsta.

- Bine, dar în continuare se trage!

- Nu trag ai noştri.

- Agatul, sînt cu 580 la sediu şi cu 501 (col. Dumitraşcu) şi să transmite şi la unităţile armatei, că dispoziţia de la sediul central este să nu se tragă nici măcar focuri de avertisment.

Vă rog să repetaţi dacă aţi înţeles..

- Da, s-a folosit ultima dată foc de avertisment la Rosetti si acum 10 minute în zonă !a Oneşti!

- Să fie informaţi tovarăşii de la M.Ap.N.: Nu se foloseşte armamentul sub nici o formă.

- 585 sînt Agatul.

- Da, spuneţi.

- Nu se foloseşte armamentul direct, decît pentru cei care încearcă să penetreze unităţile, foc de avertisment. Cu somaţii, dar nu în plin.

(Va urma)


Pag. a 2-a

PROCESUL MARILOR CRIMINALI

"Serialul" primului proces al membrilor clanului ceauşist s-a încheiat. Impresiile, opiniile legate de înfăptuirea acestui act de justiţie continuă. In cele ce urmează, iată alte relatări din sala procesului, relevante pentru condamnarea morală a unei epoci istorice definitiv dispărute.

ULTIMELE ŞAPTE ORE Şl JUMĂTATE
Cea de-a cincea zi a procesului a fost şi ultima; în sală, participare mai numeroasă ca de obicei. Asistenţa cuprindea, între mulţi participanţi constanţi, pe fiica inculpatului Dincă, ginerele lui, doamna Maria Mănescu şi, poate, alţi membri ai fostului clan, jurişti, ziarişti, public. Şedinţa de judecată a început; de această dată, la ora stabilită: nouă. Rechizitoriul procurorului - sobru, elocvent, pertinent. Cu unele lacune, însă, irelevante, este drept, pentru fondul vinovăţiei clare a celor din boxă, dar lăsînd, uneori, un gust amar faţă de subţirimea argumentaţiei, juridice şi nu numai, într-o serie de aspecte esenţiale ale unui proces pe care-l vom citi şi răsciti ca un document de referinţă, ca un punct de reper crucial în noul destin al României. Vom reveni asupra lor, ca şi asupra punctelor de vedere - unele marcate de o sofistică ieftină - ale apărării.

Astăzi, despre ultimul cuvînt la care, în conformitate cu normele procedurale legale, au avut dreptul inculpaţii. Am fost siliţi să ne situăm între ruşine şi îndoială, între compasiune faţă de uluitoarea degradare morală a unor oameni care s-au aflat pe culmile eterate ale ierarhiei ceauşiste şi nevoia unei obiectivităţi necesare fără de care orice apreciere a unui act juridic este, din start, o e-roare. Nu vom fi reuşit, probabil. 

Să reţinem cîteva elemente mai "specifice" ale "ultimului cuvînt" al inculpaţilor. Deci, Postelnicu Tudor cere circumstanţe atenuante în considerarea faptului că "am fost adus în această muncă la o vîrstă Ia care nu pricepeam şi nu mai puteam învăţa nimic - studii militare nesatisfăcute, nici un fel de pregătire militară. Nu mai vorbesc de cunoştinţe de ordin juridic... Eu am cerut să rămîn la Cancelarie... Să plec... dar mi s-a spus că nu sînt eu chemat să fac politica de cadre a partidului..."

Bobu Emil, recunoscînd justeţea incriminării faptelor pe care le-a comis, este de părere că - avînd în vedere "importanţa istorică şi naţională, chiar internaţională a acestui proces - instanţa este datoare să adopte hotărîri în concordanţă cu principiile umanismului românesc, cu legile ţării". A cerut clemenţă spunînd că "fericiţi vor fi aceia care vor putea trăi într-o societate guvernată de principiile democraţiei şi libertăţii".

Show-ul caragialesc l-a oferit, şi de această dată, M. M. Nici nu ne puteam reveni din uimire, din buimăceala incredibilă pe care a creat-o - viclean sau inconştient - acest tost academician a cărui simplă prezenţă a pătat instituţia nemuritorilor. Care va să zică, aşa cum ar fi spus dl. Nae Caţavencu am trăit nu numai un dezastru economic (care o fi fost răspunderea lui?) ci unul mai general. Mă gîndesc la învăţămîntul, cultura, la sănătatea publică, la libertatea întregului popor" (Oh, Doamne Dumnezeule!). Sau: "Am trăit şi noi, cei din comitetul politic executiv, sub teroarea cruntă a dictaturii..." ş.a.m.d. L-am lăsat, intenţionat, la urmă, pe Dincă Ion. Autorii rîndurilor de faţă subliniază că nu au avut nici un contact profesional sau de altă natură, nici un sentiment de stimă faţă de D. X. Dar, în faţa ziariştilor, avocaţilor şi a atîtor străini prezenţi la proces D. I. este singurul care nu ne-a făcut să ne fie total ruşine. O fi viclenie, o fi calcul - cum spun unii - nu ştim. Faţă de spectacolul jenant şi adînc penibil al umilinţei şi laşităţii - contre tout azimut - pe care ni l-au dat cei trei, D. I. a mai oferit o oarecare oază de bărbăţie.

Garda pretoriană şi-a dezvăluit unele secrete

Martorul acuzării, căpitanul Nicolae Matei, are 32 de ani şi o carură de "killer". Se află în stare de arest, cercetat pentru un alt cap de acuzare. Fizionomia: între Silvester Stallone cu "beretă verde" şi postelnicul din boxă. Ce a spus în faţa instanţei?

"Făceam parte din unitatea 0666 B - unitate de securitate şi de gardă (celebra şi înspăimîntătoarea Direcţie a-V-a, comandată - după cum declară fostul ministru de interne - în mod direct, de ADI (academician doctor inginer...). In seara zilei de 21 decembrie mă aflam în serviciu la Palatul "Primăverii". Am primit ordin, în jurul orelor 21, să aduc la sediul cc cei doi cîini ai Elenei şi Nicolae Ceauşescu. I-am dus şi i-am predat la cabinetul nr. 1, apoi m-am întors la obiectiv. La 22,30, am fost chemat din nou la cc şi împreună cu grupa de pază liberă am avut misiunea să asigurăm protecţia obiectivului. Am rămas toată noaptea în holul de la parterul cc-ului. În dimineaţa zilei de 22, în jurul orei 11, cînd ne aflam cu toţi băieţii în faţa cabinetului 1, unul dintre inculpaţi - Dincă Ion - care tocmai ieşea de la şedinţa c.p.e.x. - a afirmat că «pentru 2-3000 de demonstranţi nu trebuie să renunţăm la societatea socialistă, aşa că trebuie să tragem în ei». Nu părea un ordin, doar o opinie".

...A fost unul dintre martori Depoziţia lui a avut, ori n-a avut - nu ne putem da încă seama- importanţa sa în pronunţarea verdictului. Dincolo de aspectele pur juridice, vorbele martorului au ridicat puţin vălul care acoperă încă "viaţa de la curte", "munca" pretorienilor. Aşadar, căpitani, cu solde grase, pentru plimbatul cîinilor. Urmînd aceeaşi logică, cîte decoraţii o fi primit şoferul ori maseurul satrapilor?...

Grupaj realizat de Val. VOICULESCU si Stelian MOŢIU


Pag. a 3-a


Pag. a 4-a


Pag. 1-a supliment

Plimbare la Şosea

Ieşit să mă plimb paşnic la Şosea, în sfirşit într-o sfîntă zi de duminică în care nu se lucrează, sătul de comunicatele, avertismentele, opiniile, anunţurile televiziunii libere şi ale presei, ins lipsit de precauţiunea minimă, iau metroul din stafia zisă popular Lujerului, schimb la Unirii prin pasajul de rigoare şi glonţ spre aerul tare şi nepoluat al Parcului Herăstrău. Cobor la Aviatorilor, ies din subterană şi o iau spre Muzeul Satului. Intîlnindu-mă cu o cunoştinţă care mă informează cu un ton mai mult decît "alarmant" că în Piaţa Victoriei e ceva de groază, sînt vreo trei sute de mii care cer nici mai mult nici mai puţin decît "demisia" imediată a celor din Front (nu ştia să precizeze dacă în bloc sau doar anumite persoane), mă îndrept ca rumânul curios spre locul cu pricina. Chiar în dreptul admirabilei statui ridicate în memoria celor morţi cu aripile frînte, văd, mai bine zis observ înaintînd prin mijlocul drumului o veselă "ceată'' care se certa în gura mare în legătură cu "drumul cel mai scurt spre Televiziune". Purtau lozinci de-un umor îndoielnic (majoritatea versificate) - de! românul e născut poet - aveau atitudini paşnice şi un limbaj "electoral" de-o vehementă şi în acelaşi timp o "naivitate" suspectă. Clamau din cînd în cînd "veniţi, bă, cu noi", lumea nu era prea dispusă să-i urmeze şi duşi au fost să "demonstreze" în faţa clădirii ce adăposteşte camere de luat vederi. Mi s-a părut uşor ridicolă această grupare gălăgioasă şi, vrînd să mă conving, am înaintat spre Piaţa Victoriei. Din pricina vacarmului, a ritmurilor versificate, interpelărilor de tot felul, în fine a "bulibăşelii" aparente, iute plictisit şi neavînd voce cu decibeli corespunzători, m-am resemnat a sta în casa unui prieten cu televizor parţial-color. Agitaţia crainicilor de la TV, explicaţiile puerile, alteori alarmante, bazate pe declaraţiile diferiţilor cetăţeni veniţi să spună că în Piaţă sînt ba trei sute de mii de manifestanţi, ba două sute cincizeci de mii, meciul de fotbal întrerupt din pricina unui domn de la Partidul liberal, intelectual cu simţul argumentaţiei, cererile vehemente de-a se trimite "urgent" un car TV la faţa locului, tonul tragic în care eram informaţi că în jur, afară adică, e o ceaţă mai ceva ca la Londra, m-au umplut de groază. Apoi a urmat acea "masă rotundă" la care domnii Ion lliescu şi Petre Roman cu eleganţă, calm şi o anumită distanţă încercau să "pactizeze", mai bine zis, să împace un grup al Partidului Naţional Ţărănesc, reprezentat prin domnii Coposu (nu Copoiu cum cu o fină ironie a fost denumit), pe domnii Liviu Petrina şi Iftenie Pop, in fine pe distinsul domn Raţiu venit de la Londra să ne ajute în limpezirea impasului politic în care noi, ăştia care am stat ca nişte proşti în chenarul zăbrelit al "epocii de aur", n-am şti ce să facem şi aşteptam cu sufletul la gură transmutarea dînşilor din "iadul capitalist" în cel "frontist". Întîi l-am compătimit secret.

Doi sau trei reprezentanţi ai muncitorilor, oameni cu limbaj mai puţin elevat, dar mult mai clar, le-au explicat şi le-au sugerat cam ce ar trebui să facă. In fine, şi studenţii au fost de data aceasta intransigenţi.

Apoi a reînceput meciul de fotbal, apoi iar s-a vorbit şi, uite aşa, din naivitate şi proastă inspiraţie mi-am ratat duminica.

Dar, dincolo de glumă, totuşi, n-ar fi cazul ca acest popor inteligent şi inventiv şi destul umilit, şi cînd zic poporul mă gîndesc şi la populaţia Capitalei, n-ar fi cazul, zic, să înţeleagă că e ora sfîntă a libertăţii noastre, a celor care am rămas aici şi trebuie să rotunjim şi să sfinţim această oră lungă cît un sfert, de veac venind în sprijinul propriei noastre salvări?

Tristă duminică. lartă-ne nene lancule şi Caragiale...

MIRCEA MICU


Pag. a 2-a supliment