Publicat: 15 Februarie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990?

ÎN CEL MULT 5 ANI VOM TRĂI ÎN PROSPERITATE

Este concluzia dialogului nostru cu domnul ION RAŢIU, preşedintele Uniunii Mondiale a Românilor Liberi

- Stimate domnule Ion Batiu cei mai mulţi dintre români nu vă cunosc, sau, în orice caz, amănuntele despre dumneavoastră sînt puţine. Vă puteţi prezenta?

— M-am născut la Turda în 1917. Apoi am studiat dreptul la Universitatea din Cluj. În 1938 am intrat în armată. După un accident, în timpul, convalescenţei. V. Tilea, ministru plenipotenţiar la Londra, descendent direct al memorandiştilor, mi-a propus să lucrez, împreună cu el, în diplomaţie. Am ascultat sfatul unchiului meu şi am plecat din ţară în aprilie 1940. La Londra am trăit marile tragedii legate de nazism, de prăbuşirea Franţei, de pierderea Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi, la 30—31 august, a Transilvaniei de nord, prin dictatul de la Viena. Dacă plasez în timp momentul în care s-a trezit în mine conştiinţa raţională, indiscutabil acesta a coincis cu sfîrtecarea ţării. Am cerut azil politic şi acesta mi-a fost acordat imediat. Apoi am primit o bursă la Cambridge. Nu ştiam engleza decît foarte puţin, franceza mea nu era perfectă, iar germana şchiopăta. Pentru obţinerea bursei am prezentat un eseu despre importanţa frontierelor în politică utilizînd limba latină. Şi aceasta cu multe greşeli. Am primit însă bursa: probabil profesorii au apreciat că daca am prezentat lucrarea în latină am o pregătire corespunzătoare. Eu nu puteam să le înfăţişez diploma de absolvent al Facultăţii de Drept întrucît aceasta rămăsese în ţară. Am studiat trei ani ştiinţele economice. Apoi am lucrat ca gazetar, cu statut de colaborator. Am fost corespondentul U.P.I. la Conferinţa de pace de la Paris din 1946—1947. Am lucrat, cu acelaşi statut, la B.B.C. Intre timp am realizat un studiu al comunismului pe care nu am reuşit să-l public întrucît nu aveam banii necesari. Volumul a apărut abia în 1980. Lipsa de fonduri m-a determinat să-mi caut o altă sursă de venituri. In 1950, după ce am trimis sute de scrisori, de ofertă, după ce nu am fost acceptat nici măcar în audienţă la vreo societate sau firmă, m-am dus la o agenţie de plasare de unde am primit un post de amploaiat. Salariul era derizoriu, 6 lire şi jumătate pe săptămînă. Dar, în scurt
timp, am ajuns, printr-o şansă, asistentul unui manager, iar în 1957 am decis că este cazul să încerc o afacere pe cont propriu: am înfiinţat societatea mea de navlosire. Am pornit cu 5000

Sorin ROŞCA-STANESCU

(Continuare în pag. a IV-a)


Libertatea pag. 1-a


Democraţia
​Caricatură de ANDO
 

AZI 

Propunem TRL, să prezinte o listă a casetelor pierdute, rătăcite, încuiate, aflate în stoc, pentru a şti pe ce contăm după închiderea programului


​Libertatea pag. a 2-a

Să fi trecut timpul lozincilor?

Sînt cîteva zile bune de cînd nu am mai trecut pe calea Victoriei — mă refer la porţiunea aflată la intersecţia străzii Sevastopol pînă în Piaţă. Prilejul l-a constituit un drum făcut, în apropiere, cu un prieten care dorea să-şi comande o pereche de pantaloni. El a luat-o la dreapta, eu la stînga. Zi frumoasă de februarie. Merg agale. E linişte. Ce bine! Avem nevoie toţi de linişte. Îmi arunc privirea în stînga. Cîteva blocuri noi sînt înconjurate de panouri din tablă vopsite în două culori. Şi deodată reintru în atmosfera sfirşitului de ianuarie: "Jos Mazilu", "Trăiască F.S.N.", "F.S.N. = P.C.R.", "Jos lliescu", "Sus lliescu" — inscripţii aflate pe aproape fiecare din gardurile înconjurătoare. Cu cît mă apropii de Piaţă lozincile încep să se înmulţească. Unele se bat cap în cap. Pe ultima bucată de tablă citesc doar atît "Jos". Cine? Dacă aş fi pus-o pe fetiţa mea să citească m-ar fi scos din încurcătură. Undeva într-un colţ stă scris ordonat A.C.M.-4. Nu poate fi vorba de "Jos A.C.M.-4". Cu atît mai mult cu cît pe muncitorii de la această antrepriză i-am zărit imediat SUS, pe schelă. Erau la posturile lor... Să fi trecut timpul lozincilor?

Marian CIOBA


​Libertatea pag. a 3-a

ÎN CEL MULT 5 ANI VOM TRĂI ÎN PROSPERITATE

(Urmare din pag. 1)
de lire sterline împrumutate. O paranteză: în tot acest timp am continuat activitatea publicistică. Noua meserie a fost fascinantă. Am început în două mici camere şi totul s-a dezvoltat foarte rapid. În 1963 am înfiinţat linia mea de vapoare între Europa şi S.U.A. Marile societăţi nu au putut să mă distrugă.

— Sînteţi, domnule Raţiu, un om foarte bogat, aşa cum se spune?

— Depinde. Ce înseamnă bogăţie? Cred că am destui bani pentru a putea să încerc să fac ceea ce-mi propun.

— Cum a apărut Uniunea Mondială a Românilor Liberi?

— În 1975 am decis că nu mai are nici un rost să mă ocup de afaceri. Am vîndut tot. De fapt toată viaţa mi-am dorit să am fondurile necesare pentru a apăra drepturile românilor. Acum am venit în ţară. Definitiv. Voi spune lucruri şi voi lua atitudini care nu vor fi poate pe placul guvernanţilor, dar o voi face cu orice risc.

- Totuşi, cum a apărut Uniunea Mondială a Românilor Liberi?

— Istoria-i mai lungă. Am constituit Asociaţia studenţilor români din Marea Britanie în timpul războiului. Am făcut parte din mişcarea românilor liberi sub preşedinţia lui Tilea în aceaşi perioadă. Am creat organizaţia studenţilor şi tinerilor din Europa centrală şi răsăriteană. După război am organizat asociaţia culturală a românilor din Anglia, al cărui preşedinte am fost timp de 20 de ani. În 1957 am iniţiat un buletin de ştiri pentru uzul gazetarilor şi politicienilor interesaţi de problemele Europei răsăritene căruia-i spuneam "Presa liberă română" cu subtitlul "Ştiri şi comentarii necenzurate din România". Am înţeles că viaţa mea aparţine cauzei române şi după 1975 am început să strîng Legăturile cu diversele organizaţii din lume. În 1980, la 1 decembrie, am lansat chemarea tuturor românilor care vor să lupte efectiv pentru a realiza o Românie liberă. Apelul "Pentru libertate şi democraţie în România" a fost lansat de mine, împreună cu profesorul Brutus Coste, preşedintele organizaţiei "Adevărul despre România" din New York. Scopul nostru era acela de a crea o armă de luptă naţională, ca vocea noastră să fie auzită şi ascultată. Pentru aceasta însă trebuia să dobîn-dim legitimitatea. Trebuia creată o organizaţie mondială. Primul congres a avut loc la 20—21 mai 1984 la Geneva. Atunci ceauşescu l-a trimis pe bobu să ceară guvernului elveţian stoparea manifestării. Demersul nu a avut succes. Membrii noştri sînt români din 24 de ţări din toate continentele lumii cărora li se adaugă un mare număr de oameni din ţară care s-au înscris în cele trei săptămîni, creînd nu mai puţin de 14 centre. Noi urmărim, fără a fi un partid politic, democratizarea ţarii. Cine vrea să lupte pentru democraţie este bine venit, indiferent de originea lui, de formaţia politică.

— Atunci cînd democraţia va fi definitiv instaurată şi consolidată, Uniunea Mondială a Românilor Liberi va mai avea vreun rost?

Sîntem încă (destul de) departe de realizarea democraţiei. Democraţia, este, de asemenea, prin definiţie, perfectibilă. În ultimă analiză, misiunea acestei organizaţii care afirmă valorile perene ale democraţiei nu va putea fi dusă pînă la capăt nici-
odată. În orice caz din punct de vedere, formal este de competenţa Congresului uniunii să decidă cînd şi în ce mod se va autodizolva.

— De ce se tem atît de mulţi oameni Ia noi de bani străini?

— Zeci de ani românii au trăit într-o ţară în care au auzit tot timpul despre patron şi muncitor, despre antagonism, despre cei care fură munca poporului. Ori, în societatea modernă asemenea deosebiri între muncitori şi patroni nu există. De fapt toţi muncesc, unii cu intelectul alţii cu mîna. Comunismul a reuşit să creeze o prăpastie între conducere şi colectivitate. Capitalismul a fost văzut ca elementul oare a dus la aservirea muncitorilor. Ori asta e o aiureală, e o lipsă totală de înţelegere a situaţiei. Cu timpul vă veţi da seama că cei care conduc lumea liberă se detaşează prin puterea de a lua decizii. În Occident nu e nevoie de avere pentru a putea face ceva. Este nevoie doar de întreprinzători. În societatea bazată pe proprietate individuală omul care şi-a asumat riscul îmbină capitalul cu mîna de lucru. Dacă are capital moştenit e foarte bine. Dar nu e strict necesar. Capitalul poate fi găsit în această direcţie ar trebui să fie orientată economia românească. Sînt ferm convins că România are şanse extrem de mari de a deveni o societate prosperă. Să nu ne fie frică de capitalul străin. Nici japonezii nu aveau nimic după război şi iată unde au ajuns. Capitalul care vine şi este investit în mod prudent şi inteligent aduce prosperitate enormă. Generează un exces de profit care se transformă în noi investiţii. Atunci pot fi recuperate toate investiţiile oare au venit în
trecut din afară. Sigur piaţa liberă poate conduce la abuzuri. Şi aici intervine rolul statului axat pe dreptatea socială. E necesară o distribuire echitabilă a profiturilor. Statul trebuie să tempereze tendinţele de a acapara tot mal mult. Avem premise bune pentru a transforma România într-o ţară îmbelşugată: poporul nostru este deosebit de inteligent, adaptabil circumstanţelor dificile, elementul uman este bun şi sănătos. In al doilea rînd, avem resursele naturale, le avem din belşug, sîntem probabil a doua tară după Franţa, raportat la numărul de locuitori. In fine, în condiţiile în care nu avem datorii putem demara în condiţii favorabile. Ce ne trebuie? Evident, stimularea iniţiativei particulare. Trebuie făcut ceva pe plan macroeconomic. Eu am discutat aceste chestiuni cu conducerile financiare şi industriali cele mai importante din lume. Şi toţi vor ajuta România. Motivul este simplu: va fi o investiţie bună, sigură şi pentru ei. Să ne înţelegem bine. Nu vom merge niciunde cu căciula în mînă să cerşim împrumuturi. Pe mine mă surprinde ceea ce fac polonezii. Chiar şi ungurii, deşi ei procedează mai doct. Eu cred că putem elimina cu desăvîrşire cozile în maximum doi ani de zile şi putem aduce prosperitatea în 5 ani, poate chiar mai repede. Ştiţi ce spunea lordul John Maynard Keynes? "Dacă e nevoie de bani, bani se găsesc". Este exact ceea ce s-a şi întîmplat în Germania, în timp ce multe pronosticuri le dădeau 20—30 de ani pentru refacere.

— Ce poate ameninţa democratizarea ţării?

— Dorinţa naturală a celor de la putere de a rămîme la putere.


Libertatea pag. a 4-a

EUGEN MIHĂESCU - Antologie satirică

Reproducem în continuare — cu permisiunea autorului — desenele antidictatoriale publicate în ziarul "Universul" din New York de către marele grafician de origine română EUGEN MIHĂESCU.

Conferinţă de presă la Geneva a lui Dumitru Mazilu

Dumitru Mazilu, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (C.F.S.N.) - al României a avertizat, la 13 februarie, împotriva revenirii la un sistem totalitar în ţara sa, considerînd că C.F.S.N. este "încă prea aproape de vechea gardă comunistă", relatează agenţiile internaţionale de presă.

În calitate de raportor special al Subcomisiei O.N.U. pentru drepturile omului, D. Mazilu a fost acuzat, în luna ianuarie, de presa română că a predat la Şcoala de securitate de lingă Bucureşti, unde avea gradul de colonel Silviu Brucan, unul dintre conducătorii C.F.S.N., a arătat, în timpul desfăşurării campaniei de presă, că l-a cunoscut pe D. Mazilu pe cînd acesta era profesor la Şcoala de securitate. D. Mazilu a recunoscut că a fost profesor de drept în acea şcoală, dat fiind că "este foarte important ca poliţiştii să cunoască dreptul".
D. Mazilu, care a demisionat din C.F.S.N, în urma acestor acuzaţii şi criticilor la adresa atitudinii sale ambigue în timpul manifestaţiilor ce au avut loc la Bucureşti în luna ianuarie, a declarat la Geneva că doreşte să rămînă în afara oricărui partid şi să lupte împotriva tendinţei vizibile de revenire la "o anumită formă de totalitarism". El a adăugat că împărtăşeşte întru totul opiniile "prietenei sale apropiate" Doina Cornea — ex-di-sidenta care a cerut Occidentului să suspende acordarea oricărui ajutor economic României. Potrivit lui, nu este normal că Frontul Salvării Naţionale să concentreze întreaga putere şi să se erijeze în partid politic pentru a participa la primele alegeri libere. "Ceva nu este clar" — a spus Mazilu, cerînd opoziţiei să se unească şi, în situaţia de instabilitate a ţării să accepte ca alegerile să aibă loc la 20 mai. Este singura modalitate ca opoziţia, lipsită de experienţă, să poată instaura democraţia şi să asigure ca România să nu revină la totalitarism, a spus el în faţa ziariştilor.

"Frontul, a mai declarat Mazilu referindu-se la cauzele demisiei sale, nu şi-a respectat angajamentul de a nu se transforma într-un partid politic. Există prea mulţi vechi comunişti în Front şi influenţa lor s-a văzut în momentul organizării unei contra demonstraţii ce amintea de vechile metode. Toate acestea m-au decis să devin un om independent, un om liber şi să continui lupta pentru democraţie împreună cu prietenii mei".

Excluzînd pericolul unei contrarevoluţii, D. Mazilu a subliniat că majoritatea poporului român este "favorabilă democraţiei parlamentare, chiar dacă unii consideră că întoarcerea la monarhie (regele Mihai trăieşte în exil la Geneva) ar putea garanta stabilitatea ţării".