Publicat: 12 Martie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990?

IERI

La Timişoara am constatat că cea mai eficientă ramură a economiei locale o constituie prăjirea şi comercializarea seminţelor (de dovleac sau floarea soarelui, la alegere). Dovada - "covorul" de coji care acoperă aproape în permanenţă caldarîmul pieţei unde au căzut eroii Revoluţiei.

AZI

Imperativ parlamentar: Să nu ne mai "vâţîim" atîta!...

PROCLAMAŢIA BĂNĂŢEANĂ

Descentralizare sau autonomie?...

Ieri, o ploaie insidioasă, o vreme rece au dat străzilor o-raşului de pe Bega tristeţea unei zile de toamnă tîrzie. Dincolo de aspectul meteorologic şi peisagistic, a fost însă o zi "fierbinte". Anunţată încă de la 8 martie de ziarul "Timişoara", adunarea populară desfăşurată în Piaţa Operei (anterior, se hotărîse ca ea să aibă loc în altă par-te) a scos în stradă - aşa cum s-a putut vedea şi în reportajul transmis de Televiziunea Română Liberă - mii de oameni (estimările variază intre 10 şi 25 mii participanţi). Scopul manifestaţiei: citirea Proclamaţiei de la Timişoara redactate de Societatea "Timişoara" (a scriitorilor şi gazetarilor care au participat nemijlocit la revoluţie), Societatea "Europa" (a studenţilor publicişti din oraş) şi Confederaţia "16 Decembrie" (organizaţie independentă a tinerilor din judeţul Timiş). Ulterior, la acest document au mai aderat, după cum am fost informaţi, Uniunea democrată a maghiarilor din Banat, Asociaţia "Tot Banatu-i Fruncea", Asociaţia de prietenie româno-maghiară, TIMEST - organizaţia tinerilor maghiari din Timişoara, Societatea tinerilor gazetari şi Liga apărării drepturilor omului. Sîmbătă s-a anunţat că la proclamaţie a subscris - fapt, credem, important - şi Consiliul municipal Timişoara, organism ce acţionează aici ca un adevărat parlament local.

Cu toate că de la început, organizatorii au subliniat că proclamaţia nu cuprinde, nu semnifică nici o idee, referitoare la "autonomia" Banatului, speculaţiile în acest sens n-au lipsit (la conferinţa de presă ţinută de organizatori după încheierea adunării, ziariştii prezenţi au fost informaţi printre altele despre faptul că se comit regretabile confuzii, chiar la nivel local, că însuşi preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţionala al judeţului a taxat chestiunea drept "secesiune").

Aşadar, ce a fost ieri în Piaţa Operei? Mulţimea purta numeroase pancarte pe care am citit: "Vrem descentralizare economică", "Apel din Timişoara: trezeşte Doamne ţara", "Întreprinderi libere!", "Jos comunismul!", "Timişoara-Europa"? "Iliescu, nu uita, Timişoara nu te vrea!", "Canal separat de televiziune!", "NU centralismului politic". În timpul adunării, ''desfăşurată într-o vădită notă de disciplină, s-a scandat: ,,Timişoara, Timişoara - Europa, Europa", "Jos securitatea", "Unitate, Unitate"', "Jos Iliescu!", "Azi în Timişoara, mîine în toată ţara!", "Jos comunismul!", "16 Decembrie".

Acum, cîte ceva despre proclamaţia citită în faţa adunării, document la care gazetarii au ajuns cu greu: (s-a găsit, după multe căutări, pentru presă un singur exemplu redactat în limba română; prisoseau în schimb cele în limba engleză). Formulată în treisprezece puncte, pe întinderea a circa opt pagini dactilografiate, proclamaţia îşi reclamă necesitatea în faptele petrecuse in ţară în ultima vreme fapte care vin să susţină nevoia informării exacte, complete a opiniei publice despre realităţile din această parte a României.

Într-o încercare - evident - de rezumare documentul vorbeşte despre: • caracterul nu numai anticeauşist, dar şi net anticomunist al Revoluţiei de la Timişoara • necesitatea unităţii tuturor categoriilor naţionale, sociale şi de vîrstă, ce derivă din unitatea tuturor timişorenilor in lupta împotrivă dictaturii • asigurarea unor alegeri libere la care să participe toate partidele, cu excepţia celor de extremă stîngă sau dreaptă • neacceptarea în sistemul democraţiei româneşti a partidului comunist care - se arată - prin compromiterea sa totală, prin genocid s-a autoexclus din societate • introducerea în Legea electorală pentru primele trei legislaturi consecutive a interdicţiei dreptului de a candida pe orice listă, a foştilor activişti şi ofiţeri de securitate • susţinerea, în scopul modernizării ţării, a ideii de iniţiativă particulară, nedorindu-se - se subliniază - copierea sistemului capitalist occidental ce îşi are neajunsurile şi inechităţile sale • sublinierea necesităţii ideii de privatizare, susţinîndu-se că multe întreprinderi şi-au manifestat dorinţa de a se transforma in societăţi pe acţiuni • aplicarea grabnică a descentralizării economice şi administrative, propunîndu-se experimentarea pentru Timişoara a unui model propriu de economie de piaţă, ce porneşte de la puternica sa dezvoltate industrială, de la calificarea ridicată a forţei de muncă din oraş • în fine, dar nu in ultimul rînd, se exprimă dezacordul privind stabilirea zilei de 22 Decembrie ca sărbătoare naţională a României, cerîndu-se în acest sens instituirea, zilei de 16 Decembrie - dată cînd în Timişoara a izbucnit revoluţia.

Adresindu-se naţiunii şi Europei (cuvînt foarte des pronunţat aici), cei ce au vorbit mulţimii din istoricul balcon al Operei au ţinut, la rîndu-le să nuanţeze, să concretizeze aceste idei. Unii au reuşit, alţii au rămas doar la "fierbinţi" deziderate (am reţinut, de pildă, dorinţa ca, fără întârziere, chiar în acest an, România să ceară admiterea în Piaţa Comună!). N-au lipsit însă nici propunerile mai "modeste", cea mai frecventă referindu-se la înfiinţarea, urgentă, la Timişoara, a unei bănci de comerţ exterior, în scopul facilitării relaţiilor economice directe cu firme din diverse ţări europene. Cum se spune, ochii văd, inima cere... Descentralizare sau autonomie?

Val. VOICULESCU


Libertatea din 12 martie 1990, pag. 1-a


22 decembrie
​Caricatură de ANDO

PROCESUL DE LA TIMIŞOARA

Dezvăluirile continuă, incertitudinile persistă

• Cazul pastorului Laszlo Tokes în varianta securităţii • Din nou, despre agenţii Direcţiei de informaţii a armatei • Cine a tras în populaţie? - o întrebare încă fără răspuns cert • Marii absenţi ai procesului • Nume noi pe lista suspecţilor

Ultimele zile ale desfăşurării acestui proces, a cărui complexitate capătă de la o şedintă la alta noi şi nebănuite contururi, au adus aici în sala de judecată alte şi alte dezvăluiri. Greu de spus, pînă la administrarea tuturor probelor, cîte dintre faptele relatate de inculpaţi sînt reale, cît reprezintă adevăr şi cît "legendă" în mărturisirile acestor oameni obişnuiţi cu tehnica "intoxicării", cu subtilităţile dezinformării documente (găsite asupra unor turişti străini, la un punct de trecere a frontierei) care demonstrau că cel de al cărui nume este legiată scînteia Revoluţiei de la Timişoara ar fi primit 20 000 lei pentru furnizarea unor informaţii secrete. Oare de ce a aşteptat Secu ritatea ca foştii ei lideri să a-jungă în boxă pentru a trece la asemenea "demascări"? Oare de ce această "trădare" n-a fost folosită în acţiunea de descurajare, de reducere la tăcere a pastorului ce a fost, fără menajamente, evacuat cu forţa din oraş?

Mărturisile, interpretările (oare cîte dintre ele sînt premeditate mistificări?) continuă. În acest adevărat hăţiş de adevăr parţial şi "minciună de completare" au apărut din nou trimiteri (se pare reale) la prezenţa agenţilor Direcţiei de informaţii a armatei al cărei rol trebuie neapărat stabilit in evoluţia evenimentelor din Timişoara. Rămine incă o necunoscută responsabilitatea deschiderii focului asupra populaţiei, inculpaţii declarînd ferm că "represiunea prin glonţ" a revenit în exclusivitate armatei. "Furtul" cadavrelor - sinistra faptă consumată aici ridică la rîndu-i alte şi alte semne de întrebare a adus in pretoriul instanţei nume noi de persoane care, într-un fel sau altul au fost amestecate în oribila acţiune de ştergere a urmelor crimei.

Vor apărea aceşti oameni în faţa justiţiei? Ca martori sau ca inculpaţi? Să sperăm că da. Aşa cum sperăm ca toţi "marii absenţi" ai procesului de la Timişoara să vină în sala de judecată pentru a spune adevărul, pentru a-şi explica atitudinile. Este un imperativ elementar al unei justiţii cu adevărat democratice.

SUB SEMNUL MARILOR INTREBARI DIN DECLARAŢIILE INCULPATILOR
...Contraspionajul are sarcini foarte stricte, adversari foarte precişi: agenţii serviciilor de spionaj care acţionează împotriva tării noastre. Nu noi am creat acest serviciu care nu are in preocupările sale obiective de natură politică si socială interne, am continuat doar aceasta activitate necesară oricărui stat. Nu putem să opunem agenturilor străine, ce dispun de cadre de elită, oameni nepregătiţi. Sint convins că evenimentele din România au fost explorate din plin de spionajul străin ce a introdus in tară tot ce îi trebuie ca să îi ajungă pentru mulţi ani. In locul lor şi eu as fi procedat la fel. Nu-i invidiez pe cel care vor lucra in continuare în acest domeniu". (Teodorescu Filip - fost adjunct al şefului Contraspionajului român).

.."Pe aeroport, după ce a coborît din avionul militar, cu care venise împreună cu Coman, cu ceilalţi generali din conducerea armatei. Nuţă mi-a spus: Social-democratule (sic!) vei fi primul şef de miliţie, destituit si trimis in judecată. (Deheleanu Ion - fostul sef al Miliţiei judeţului Timiş).

..."Prin generalul Mihalea am primit ordin să mă prezint în noaptea de 20 spre 21 decembrie, împreună cu altii la sediul diviziei din Timişoara. Aici, un colonel din Ministerul Apărării Naţionale, care s-a prezentat ca făcînd parte din Marele Stat Major, m-a întrebat cîţi oameni îi pot da. S-a enervat cînd i-am răspuns că Miliţia duce si asa lipsă de cadre si că nu-lpot ajuta cu efective. In timpul discuţiei a intrat in cameră generalul Guşă care, după ce a fost informat în legătură cu răspunsul meu, a conchis supărat, adresîndu-se colonelului respectiv: "Vezi-ţi de treabă si fă planurile noastre. Pe pîrliţii ăştia de la Militie te bazezi tu? Dacă acţionam si noi cum s-au făcut ei că acţionează ne făceam de ris in faţa Comandantului Suprem". (Ion Corcodeanu - fost locţiitor al şefului Miliţiei judeţului Timiş).


​​Libertatea din 12 martie 1990, pag. a 2-a

ŞEDINŢA C.P.U.N. DE VINERI

Stenogramă infidelă

• Dînsul vine cu o demisie pe care nu mai vrea să şi-o recunoască • Să nu se facă numărătoarea mîinilor, că se pot ridica şi cîte două • Foametea a început şi s-a perpetuat în România din lipsă de îngrăşăminte • Întotdeauna trebuie să dăm vina pe cineva. E corect! • Sub presiunea acestei clepsidre dores să vă prezint unele probleme grave • Intrarea României în familia europeană nu se poate face nici geografic, nici istoric, ci economic • Ambele intervenţii ale domnului prim-ministru au darul, să recunoaştem, de a seduce auditoriul • Să aibă o masă îmbelşugată, dar nu pentru mitinguri • In 
continuare sîntem practic marcaţi de secretomanie, nu ştim nici acum ce se intimplă in economie • Mă voi referi acum la lipsa de seriozitate a activităţii noastre • Banii murdari nu trebuie spălaţi: trebuie introduşi in circuit. Vedem noi după aceea ce-i cu ei • Ţăranii sint cuminţi: muncesc cu abnegaţie • Astfel, spre pildă, avem greve si contragreve: am ajuns la media de admitere 5,95, o să ajungem la 4,95 • Vă rugăm, domnule prim-ministru, să sprijiniţi manifestările ministerului in folosirea pesticidelor • Presa se declară independentă, dar ea este independentă de adevăr. Presa să scrie ceva, orice, numai să fie adevărat • Să se dea un decret care să dezlineze aceste verigi auxiliare • Domnilor de la partide: sintem deschişi, vă stăm la dispoziţie • Nu centralizarea sau descentralizarea ne împiedică să facem comerţ: noi  nu avem încă fond de marfă • De 45 de ani numai statute facem. Vrem libertate • Au intrat în ţară mii de tone de carne. Toată a fost mîncată • Să nu zăpăcim mintile oamenilor cu formule demagogice • Vreţi să puneţi mîna pe putere. Mai puneţi-o si pe sapă • Mă fac şi eu observator, ca să intru peste dv. • Ce tot umblăm de colo-colo, s-a votat, s-a votat! • Eu nu sint observator. Eventual, dacă mă uit la dvs., domnişoară, devin observator • Domnule, eu sint membru al consiliului, sint independent, am şi un partid • Este părerea mea, nu trebuie s-o votaţi
• Încercarea de a obţine un interviu cu dl. prim-ministru: tentativă eşuată. Cerberii de la intrare o ţin pe a dinşilor:"E fără precedent!". Insistente, am încercat o abordare la ieşire. Vitexa domnului prim-ministru a depăşit cu mult condiţia noastră... fizică. Ne-am ales însă cu binecunoscutul zîmbet şi cu un irezistibil "îmi pare rău". La urma-urmei nici asta nu-i puţin! Mai norocoasă, o colegă de la Rompres i-a reţinut atenţia cîteva minute. Dovadă, interviul pe care i l-a luat (al treilea intr-o lună), Quod licet lovis...
• Ce citesc parlamentarii cind... vorbesc parlamentarii: Dreptatea, Adevărul, Expres, România liberă, Dimineaţa, 22, Contrapunct, Cinema, Rebus.

P.S. Vineri au fost reluate dezbaterile in plen ale sesiunii C.P.U.N., avînd pe ordinea de zi: răspunsurile primului-ministru, ministrului agriculturii şi industriei alimentare şi ministrului comerţului exterior la întrebările, sugestiile şi interpelările formulate de membrii C.P.U.N.; proiectul legii electorale; măsuri de completare a Biroului Executiv al C.P.U.N., aprobarea decretelor-lege adoptate în ultimele zile de acest organism. Lucrările sesiunii au fost conduse de dl. Cazimir Ionescu.

Lucrările continuă mîine. 
Vom reveni cu amănunte

Eugenia POPESCU
Neli LUCHIAN


​Libertatea din 12 martie 1990, pag. a 3-a


​Libertatea din 12 martie 1990, pag. a 4-a

Gheorghe Zamfir:

„Am părăsit România în anul 1982, în urma concertelor cu orgă"

Iată dramatica poveste a marelui maestru mondial al naiului, GHEORGHE ZAMFIR, care a dus faima muzicii româneşti pînă departe peste hotare, concertele sale făcînd săli pline în marile oraşe ale lumii, cu bilete cumpărate cu Iuni de zile înainte si care a vizitat la sfîrsitul lui februarie Chişinăul, apariţiile sale în public producind de fiecare dată o emoţie delirantă.

In cursul prezenţei sale în capitala R.S.S. Moldovenească, Gheorghe Zamfir a relatat revistei Iocale „Literatura si arta", dramatica poveste a exilului său forţat de acum opt ani, din care reproducem fragmentele de mai jos:
„Da, am părăsit România în anul 1982, în urma concertelor cu orgă — patru la număr — prezentate la Ateneul Român. Chiar înainte de primul concert, cind am venit la repetiţie, am văzut toate camerele Televiziunii instalate la Ateneu. Tot acolo se afla şi carul „zero". Aşa se numea maşina specială a hidosului cîrmaci, dotată cu cea mai modernă tehnică de filmare. Acel car venise să-mi înregistreze mie concertele ca mai apoi, bine montate, să se spună că artiştii ţării cîntă partidul. Am zis, nu. l-am alungat. Am plecat acasă şi i-am spus mamei, care a prins să plîngă şi tremura sărmana de frică, zicînd că ăştia pot să mă omoare. La şapte şi jumătate am plecat spre Ateneu, dar emoţionat cum eram, mi-am uitat acasă şi naiurile şi partiturile. Carele erau instalate din nou. Din ordinul creaturii. Ce era să fac? Au înregistrat tot concertul. Şi chiar la prima ieşire in scenă am ţinut un discurs şi am criticat regimul si toate actiunile nefaste pe care le avea asupra artei şi a artistului. Şi am încheiat acest discurs cu fraza care a zguduit sala. Ziceam că dedic întregul concert lui Dumnezeu, care este în noi şi in tot ce ne înconjoară. Or, această frază a avut efect, atit de colosal asupra publicului, incit au fost nişte reacţii deosebite, neaşteptate. Am auzit ţipete, au leşinat persoane, mai ales femei în virstă. Securiştii au părăsit imediat sala se auzeau uşi trîntite...
Şi a fost un vuiet, ca un cutremur de pământ, pentru că nimeni, nu avusese curajul ca măcar o dată, în cei 40 de ani de „comunism" să dedice un concert, sau o altă acţiune altcuiva, in afară de partid. Atunci noi ne aflam în plină epocă de idolatrizare a creaturii satanice, ca sa nu-i mai pronunţ numele, care nu se mai sătura de onoruri şi ofrande... Pentru cei care au auzit, şi au văzut, reacţia mea a însemnat nu pur şi simplu o aventură. Pentru unii, cei care mai ţineau inca la Dumnezeu, însemna un curaj ieşit din comun. Deci, şi la primul concert de la 9 iariuarie şi la ultimul, din 14 ianuarie, adică la toate patru  concerte am spus acelaşi lucru: dedic muzica mea lui Dumnezeu. La al treilea concert l-au trimis pe secretarul de partid, Costache care cinta la vioară in orchestra simfonică. Si m-a luat cu „maestre, trebuie să cînţi şi să nu discuţi,ţi-o spun prieteneşte... eu nu-s trimis de nimeni". Auzi, dumneata, secătura nu era trimisă de nimeni. Dar la ultimul concert am spus acea frază atit de rău şi de tare că i-am ameţit, pe toii ăştia de la securitate...

După aceea am avut     probleme serioase cu plecarea în Franţa, unde aveam un contract cu televiziunea de     acolo. M-au chemat la anchetă; simţeam că o să se întîmple ceva cu mine şi m-au băgat intr-o odaie secretă la serviciul de paşapoarte de pe str. Nicolae Iorga, unde coloneii ăia au prins a inventa acuzaţii, că chipurile trebuia să limpezească careva situaţia ce ţine de imoralitatea mea şi abia dupa aia să-mi permită să plec din ţară. Despre discursul meu de la Ateneu nu suflau nici o vorbă.

Spre sfirşitul lui martie, începutul lui aprilie am reuşit să obţin paşaportul. Cu ajutorul lui Benone Sinulescu care avea mulţi prieteni, avea relaţii, deschidea orice uşă. El m-a ajutat şi m-a dus la cabinetul fostului ministru de externe, Ştefan Andrei. Âsta m-a primit (o să-i rămîn recunoscător pentru o viaţă). M-a primit şi mi-a făcut semn să nu vorbesc. Nici el n-a vorbit cu voce tare. Mi-a spus la ureche, în soaptă că peste tot sint microfoane. Si mi-a spus să intru peste trei zile. Am făcut întocmai, am intrat in cabinet şi fără a spune un cuvint măcăr, domnul Ştefan Andrei mi-a băgat paşaportul in buzunar, apoi mi-a şoptit că mîine este un avion la 9.30 care zboară spre Paris. 

Am plecat imediat. L-am luat si pe Benone cu mine că trebuia să facă în sudul Franţei nişte filme cu japonezii. Benone, fireşte, s-a reîntors în România. Plîngeam. Vroaim şi eu să vin acasă, să-mi văz maica şi prietenii, dar... Era pe la Florii. Era un început de mai al anului 1982."