Publicat: 12 Iulie, 2020 - 00:00
Share

Unic concurent și - evident! - campion al raliului, Mitică Bujdoiu deșartă o nouă tranșă de catrene...

IEȘIREA DIN CRIZĂ

   Ședințe și analiză,
   Fiecare-și face planul,
   Cum putem ieși din criză?
   Simplu: cu aeroplanul !

   GĂȘTI ȘI MĂȘTI

   Hai să dăm mână cu mână,
   Relaxarea se amână;
   Să-i mai fraierim pe proști,
   Să le vindem niște măști.

   KOGĂLNICEANU, MAIORESCU, BRĂTIENII, GOLEȘTII, STURZA,
   TAKE, IORGA, GOGA, MANIU, CHIAR ȘI MAURER...

   Tablou de oameni iluștri,
   Care-au fost și prim-miniștri;
   Ne-ntrebăm de-aproape-un an,
   Ce caută-ntre ei...Orban?

   PRIMAR GENERAL

   Vin alegeri, iată știrea:
   Să nu te întreci cu Firea!
   E călare pe cai mari,
   Si-o susțin mulți...voluntari.

   SUDORII NU SE INFECTEAZĂ CU COVID

   E o urmare firească,
   Și-orice sudor o știe;
   Nu se tem de pandemie,
   Fiin’că sunt dotați cu mască.

   STREHAIA LANSEAZĂ CONCURS DE EPIGRAME

   Hai să facem un bairam,
   Că n-o fi o mare dramă;
   Mai lansezi o epigramă,
   Bei vin bun, halești...salam.

   EXCURSII SCUMPE

   - Ce-ai în plan, nu te-ai decis?
   - Aș vrea să merg la Paris.
   - Ai mai fost? Scump, dar plăcut;
   - N-am mai fost, dar am mai vrut.

   NEDUMERIRE AVIARĂ

   Doar știința poartă vina,
   Savanți fără căpătâi ;
   Nu ne spun ce-a fost întâi,
   Oul, febra, sau găina ?!

   SUVENIR DIN FRANȚA

   Ocazia n-o voi pierde,
   Voi aduce din Paris,
   Un cadou cu scop precis:
   Pentru soacră, ceva...verde.

   TATĂ LA 89 DE ANI (ZIARELE)

   Am o versiune nouă,
   El, tătic la 89,
   Eu, la numai 82,
   Mai pot face unu-doi.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: