Publicat: 14 Aprilie, 2020 - 19:21
Share

Primăria Municipiului București a cerut primăriilor de sector sprijin în crearea unei baze de date cu numele, CNP-urile, adresele și numerele de telefon ale elevilor cu vârste între 10 și 19 ani, în vederea identificării eșantionului necesar stabilirii nivelului de circulație al SARS –Cov2 prin testarea populației, potrivit unui document trimis către direcțiile generale de asistență socială din cadrul primăriilor de sector.

În urmă cu două săptămâni primarul general al Capitalei declara că primele categorii de persoane din București care vor fi testate vor fi persoanele vârstnice și cele cu alte boli.

Între timp, printr-un protocol de colaborare încheiat cu primăriile de sector, Primăria Municipiului București și Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș vor să facă o bază de date în vederea testării populației din București, cu scopul declarat de a stabili nivelului de circulație SARS Cov -2.

În documentul trimis către direcțiile de asistență socială din sectoare se cere sprijinul în vederea obținerii unei baze de date cu privire la persoanele cu vârsta de 10-14 ani și 15-19 ani (nume, prenume, CNP, adresă, număr de telefon). În același document se spune că baza de date este necesară în vederea identificării eșantionului necesar stabilirii nivelului de circulație al SARS –Cov2 prin testarea populației. Baza de date trebuie trimisă în Excel cu parolă.

“Nu avem nimic de spus. Când o să înceapă, o să înceapă. Nu știu despre ce vorbiți. Nu mă întrebați că nu vă spun nimic. Nu dau niciun fel de declarație. Nu știu. Când o vrea Dumnezeu să aibă loc”, a spus Adrian Streinu-Cercel.

”Nu este stabilită încă data testării, abia s-a făcut protocolul și trebuie întregită baza de date. Ei acum fac baza de date cât de repede se poate să stabilească cum se face testarea. Ii trimit întrebările doamnei primar și revin la dumneavostră”, a spus Ancuța Iliescu.

Tag-uri Institutii: