Publicat: 24 Ianuarie, 2020 - 09:58

Joi, 23.01.2020, începând cu orele 12.00, la sediul Primăriei Sectorului 6, a avut loc prima rundă a dezbaterii publice privind Proiectul de Buget al Sectorului 6 pentru anul 2020.

Întâlnirea a fost moderată de primarul Gabriel Mutu, cu intervenţiile directorilor din cadrul aparatului administrativ, pentru explicaţii şi lămuriri suplimentare.

"La această primă dezbatere pe tema Proiectului de Buget pentru anul 2020, la fel ca şi la întâlnirea de lucru pe care am avut-o acum două zile cu membrii Consiliului Local al Sectorului 6, am aşteptat să primim cât mai multe propuneri de îmbunătăţire a proiectului.

Pentru că ele nu au venit din altă parte, le-am anunţat tot eu: am solicitat suplimentarea bugetului de investiţii cu 10 milioane de lei pentru construirea unui parc nou, în Prelungirea Ghencea, zonele fostelor Sere Militari şi am propus dublarea burselor elevilor Sectorului 6. Sunt două proiecte pe care le voi susţine şi la a doua rundă de dezbateri pe buget şi înaintea votului consilierilor locali.

Precizez că pentru 2020, Sectorul 6 înregistrează deficit zero, la data de astăzi neavând datorii neachitate. Totodată, prioritatea noastră numărul unu rămân investiţiile în sector, în condiţiile în care estimăm că veniturile încasate la bugetul local din taxe şi impozite vor creşte cu peste 7,3%.

Concret, valoarea finală a bugetului consolidat al Sectorului 6, propus pentru anul 2020, provenit din surse interne şi externe, este de peste 1 miliard de lei", a declarat primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu.

Pentru noul parc, propus spre amenajare în Prelungirea Ghencea, o măsură intens solicitată de locuitorii din zonă, edilul a cerut Direcţiei Generale Investiţii să suplimenteze bugetul cu 10 milioane de lei pentru a demara procedura de expropriere a 25.000 de mp de teren.

Luni, 03.02.2020, începând cu orele 12.00, tot la sediul Primăriei Sectorului 6 (Calea Plevnei nr. 147 - 149), va avea loc cea de-a doua dezbatere publică privind Proiectul de Buget al Sectorului 6 pentru anul 2020. Sunt aşteptaţi toţi membrii comunităţii care doresc să se implice activ şi să fie informaţi corect şi complet în legătură cu procesul de dezvoltare a Sectorului 6.

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: