Publicat: 28 Mai, 2020 - 17:18
Share

Procurorii DIICOT au efectuat, joi, 31 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ilfov, Vâlcea şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză ce vizează destructurarea unei grupări de traficanţi de droguri, care a introdus în România aproximativ 59 kg de canabis şi 1 kg de cocaină.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada aprilie 2019 - mai 2020, membrii acestei grupări au introdus în ţară, transportat, deţinut şi pus în vânzare aproximativ 59 kg canabis şi 1 kg cocaină, cu o valoare de piaţă de 700.000 de euro.

Totodată, membrii grupării au controlat mai multe fluxuri financiare prin deschiderea în România şi în alte ţări din Europa a 80 de conturi bancare ce au fost utilizate, pe de o parte, pentru a frauda, prin intermediul sistemelor informatice, mai multe persoane vătămate, iar pe de altă parte pentru transferarea şi ulterior retragerea sumelor de bani provenite din infracţiuni în România, reuşind astfel să obţină din activitatea infracţională aproximativ 2,6 milioane euro.

Gruparea a fost formată în primăvara anului 2019, iar liderul acesteia a obţinut mari sume de bani, el achiziţionând, într-o perioadă scurtă de timp, cinci case şi mai multe terenuri, trei autovehicule de lux în valoare de 250.000 de euro, dar şi alte bunuri cu o valoare totală de cel puţin 2 milioane de euro, în condiţiile existenţei unor venituri legale reale ale întregii sale familii, care nu reprezintă nici 5% din această sumă.

Conform DIICOT, liderul grupării a creat o adevărată reţea formată din persoane loiale, cu cazier, care au executat întocmai dispoziţiile sale.

Astfel, în perioada noiembrie 2019 - februarie 2020, membrii grupării s-au deplasat în Spania, de unde au achiziţionat cantităţi importante de droguri, le-au introdus în ţară, le-au depozitat în locuri controlate de lider, iar ulterior le-au pus în vânzare către persoanele indicate de către acesta, sumele de bani obţinute revenindu-i în cea mai mare parte liderului.

De asemenea, cu ocazia acestor deplasări, au deschis şi conturi la unităţi bancare din Spania, care ulterior au fost folosite la comiterea infracţiunilor de spălare de bani şi fraudă informatică.

În această modalitate, liderul grupului a urmărit permanent delimitarea totală de activitatea infracţională pe care a coordonat-o şi a expus membrii grupului din palierele inferioare la eventuale măsuri de tragere la răspundere penală.

Acesta a stabilit reguli stricte de comunicare evitând în totalitate comunicarea prin intermediul telefonului cu ceilalţi membri ai grupării şi a luat măsuri, prin angajarea serviciilor unor companii, de a-şi verifica periodic locuinţa şi autoturismele pentru a se proteja de eventuale măsuri de supraveghere şi chiar a achiziţionat mai multe dispozitive electronice în acest scop.

În urma acţiunii de joi, au fost indisponibilizate 8 autoturisme care au fost predate Agenţiei Naţionale a Bunurilor Indisponibilizate, iar 32 de persoane vor fi aduse la audieri.

Tag-uri Institutii: