Publicat: 16 Octombrie, 2014 - 09:38
Share

Polițiștii de la “Crimă Organizată” din Timişoara au făcut, joi dimineaţa, un număr de 13 percheziții la interlopii traficanţi de cocaină.

Anchetatorii caută 24 de persoane care vor fi interogate în cadrul investigaţiilor.  Perchezițiile vizează mai mulți suspecţi din Timişoara şi localităţile apropiate, între care și cunoscuți interlopi, care, conform anchetatorilor, nu erau doar traficanți ci și consumatori ai ”drogului bogaților”.

Surse apropiate anchetei au indicat că rețeaua aducea cocaina din Italia, apoi o vindea cu sume cuprinse între 100 și 150 de euro per doză.

Poliţişti de la Crimă Organizată, însoţiţi de trupele speciale ale Poliţiei Timiş şi Jandarmeriei au descins atât la locuinţele dealerilor, cât și ale mai multor consumatori.

Mascaţii au ajuns la casa lui Lucian Boncu din Giroc şi în cea a lui Adrian Herlaş, doi interlopi  bănuiți de anchetatori că ar fi consumatori de droguri. Primul a fost implicat, luna trecută, în incindentul din clubul Heaven din Timișoara,  incident în care a fost agresat fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu. Boncu a fost adus sub escortă la audieri, la sediul DIICOT Timişoara.