Publicat: 9 Decembrie, 2019 - 09:09
Violeta Alexandru e „foarte atentă la acest subiect”

„Să știți că sunt foarte atentă să nu se depășească niciun termen. Lucrez strâns cu echipa Casei Naționale de Pensii, în condițiile în care, din păcate, președintele Casei de Pensii întârzie să apară la serviciu pentru a putea genera schimbările de conducere de care aș fi avut nevoie pentru a putea face o planificare mai buna. Sunt foarte atentă la aceste aspecte. Nu se va întârzia nicio pensie. Sunt în contact direct și foarte atentă să nu existe asemenea situații. În acest moment, sunt informată cu privire la parcurgerea tuturor pașilor în vederea procesării etapelor pentru livrarea pensiilor atât pe card cât și la domiciliu și astăzi nu am niciun motiv de îngrijorare. Vreau doar să asigur că sunt foarte atentă la acest subiect. Ne vom ține de un calendar foarte strict astfel încât pensionarii să își primească pensiile”, a declarat Violeta  Alexandru, ministrul Muncii.

În anii anteriori, pensiile au venit mai devreme, dat fiind faptul că decembrie este o lună scurtă, în care sunt multe sărbători. Perioada de încasare a drepturilor din pensie este cuprinsă între 1 și 15 ale lunii, pentru cei care încasează la domiciliu.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: