Publicat: 24 August, 2012 - 09:16
Share

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Pe rolul Parchetului Militar de la Timişoara a fost constituită, în cursul zilei de ieri, o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la incidentul aviatic produs pe raza municipiului Craiova.
Din primele cercetări, a rezultat faptul că, la data de 23.08.2012, în jurul orelor 1036, în timp ce efectua un zbor de antrenament, avionul tip IAR 99 Şoim, aparţinând Centrului de Cercetări şi Încercări în Zbor Craiova, s-a prăbuşit, la aproximativ 1 minut de la decolare, iar la impactul cu solul acesta a luat foc.
Pilotul aflat pe locul din faţă al avionului, a decedat în urma leziunilor suferite la impactul cu solul, iar celălalt, aflat pe locul din spate s-a catapultat.
La locul incidentului s-a deplasat un procuror militar din cadrul Parchetului Militar de la Timişoara – locaţia Craiova, în vederea efectuării cercetării la faţa locului.
 
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.