Publicat: 30 Mai, 2016 - 13:14
Share

Cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), lobbyștii Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) călătoresc în întreaga lume pe banii contribuabililor, încercând să convingă autoritățile că pachetele generice sau standardizate reprezintă soluția pentru țările care intenționează să reducă fumatul. 
 
Un studiu realizat recent chiar de Guvernul australian, care a adoptat această măsură extremă în 2012, demonstrează clar că ambalajele generice pentru pachetele de țigarete nu au accelerat ritmul de declin pe termen-lung al incidenței fumatului. Departamentul de Sănătate al Australiei a demarat analiza Actului privind Standardizarea Ambalajelor Produselor din Tutun în martie 2015, depunând eforturi timp de aproape un an pentru a găsi dovezi cât de cât credibile, care să demonstreze că interdicția și-a atins scopul. În final, a fost nevoit să publice un raport în care pretinde că interdicția ar putea „să înceapă să funcționeze” și este posibil să aibă efect „în timp”. 
 
„Autoritățile ar trebui să privească lucid, dincolo de agitația provocată de OMS, și să se uite în schimb la datele oficiale: interzicerea mărcilor în Australia a încălcat drepturile de proprietate intelectuală ale companiilor legale asupra brandurilor și a oferit un cadou infractorilor care trafichează țigarete ilegale și contrafăcute. Însă ca măsură de sănătate publică, interzicerea mărcilor a dat greș”, a afirmat Michiel Reerink, Vicepreședinte Global Regulatory Strategy, JTI. 
 
În Europa, Directiva tutunului lasă introducerea pachetelor generice la alegerea Statelor Membre. Până acum, Marea Britanie, Irlanda, Franța și Slovenia au optat pentru depășirea cadrului Directivei, anunțând implementarea ambalajelor generice pentru țigarete. În România, proiectul de lege pentru transpunerea Directivei tutunului se află în momentul de față în Senat, ca primă cameră sesizată. Textul prevede, într-un articol modificat pe drum, după aprobarea proiectului de către Guvern, că Ministerul Sănătății poate adopta prin ordin de ministru standardizarea ambalajelor și interzicerea unor categorii de produse din tutun, ulterior votării legii de către Parlament.
„Tutunul este, în prezent, un subiect extrem de politizat, la nivel european, însă acesta este doar începutul. Și alte industrii care produc bunuri de larg consum sunt amenințate, dată fiind tendința de demonizare a diverselor produse și servicii considerate nesănătoase: dulciuri, băuturi carbogazoase, alcool, alimente care conțin grăsimi, Fast Food, telefoane mobile, internet etc.”, declara recent, într-o conferință pe tema drepturilor de proprietate intelectuală, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria, arătând că „pachetele generice înseamnă confiscarea brandurilor și reducerea concurenței la un singur element: prețul.”
Dr. Margaret Chan, directorul general al OMS, afirma în 2013: “…Extinderea stilului de viață nesănătos la nivel global nu este doar o problemă tehnică pentru sănătatea publică. Este o problemă politică. Este o problemă de comerț. Și este o problemă legată de afaceri externe... Nu mai este doar industria tutunului („Big Tobacco”). Sănătatea publică trebuie să vizeze, de asemenea, alimentația („Big Food”), băuturile carbogazoase („Big Soda”) și alcoolul („Big Alcohol”).” 
 
„Ziua Mondială fără Tutun este folosită în 2016 ca instrument politic pentru a pune presiune pe autorități în scopul introducerii unor reglementări excesive – politici care au doar consecințe negative și niciun beneficiu dovedit pentru sănătatea publică. Oare factorii de decizie vor adopta orbește un nou val de reglementări extreme în detrimentul unor politici realiste? Unde se vor opri?”, a adăugat Michiel Reerink. 

JTI face parte din Grupul Japan Tobacco, unul dintre cei mai mari producători internaționali de produse din tutun. JTI comercializează mărci renumite pe plan mondial, precum Camel, Winston, Mevius și LD. Portofoliul companiei include și mărcile internaționale Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie și Glamour. Sediul central al JTI este la Geneva, Elveția. Compania are circa 26.000 de angajați la nivel mondial și operațiuni în peste 120 de țări. Pentru mai multe informații, vizitați www.jti.com