Publicat: 13 Iunie, 2014 - 17:44
Share

Fuziunea PNL cu PDL se poate realiza abia după alegerile prezidenţiale şi cu condiţia ca numele liberalilor să nu dispară. Declaraţia aparţine deputatului liberal Ludovic Orban.

Întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, cum comentează faptul că unii liberali bistriţeni ar vrea o alianţă cu PDL, dar fără liderul acestei formaţiuni, deputatul Ioan Oltean, deputatul PNL Ludovic Orban a răspuns: "Dacă vrei ochişori, trebuie să mănânci şi bătăturică".

Orban a afirmat că un partid nu poate fi judecat după anumite personalităţi, admiţând, însă, că există probleme care trebuie evaluate cu seriozitate pentru a putea fi depăşite. 

"Sunt convins că, în timp, relaţiile se vor armoniza numai că, spre deosebire de unii care sunt mai grăbiţi, cum e colegul meu Sorin Frunzăverde – mai noul meu coleg care a plecat din PDL şi acum vrea să facă repede, repede fuziunea cu PDL, nu înţeleg de ce – eu consider că lucrurile trebuie să fie lăsate să curgă normal. Nu poţi după şapte ani de zile în care la nivelul fiecărei localităţi PNL a fost într-o competiţie cu PDL, de multe ori au fost extrem de contondente aceste competiţii electorale - , s-au acumulat ranchiuni, tensiuni, nu poţi să spui aşa peste noapte că «De mâine, băieţi, sunteţi împreună». E necesar un proces de reacomodare. Trebuie să găseşti explicaţii, fiecare să-l ierte pe celălalt pentru relele care s-au făcut, încetul cu încetul să-şi dea seama că împărtăşesc nişte obiective comune. Lucrul acesta ar trebui să se producă cât mai natural posibil", a declarat deputatul PNL.

Întrebat dacă fuziunea se poate face înainte de alegerile prezidenţiale, el a răspuns negativ, deoarece PNL va avea un congres la care se va alege o nouă conducere "care trebuie să se dezmeticească". 

"Noi, ca să avansăm un nou congres, ne trebuie minim 30 de zile. După ce faci congresul în care stabileşti mecanismul de fuziune, trebuie să faci un nou congres comun. După aceea trebuie depuse actele la Tribunal. Dacă ne contestă cineva, stăm trei luni de zile, trec alegerile prezidenţiale peste noi şi nu apucăm să ne înregistrăm formaţiunea politică", a afirmat Orban.

 Orban a adăugat că PDL nu este un partid cu istorie prea îndelungată, astfel că "pentru foarte mulţi membri ai PDL va fi o adevărată cinste să facă parte din PNL".