Publicat: 28 Mai, 2020 - 12:08
Share

Mulți lideri politici și din domeniul afacerilor, dar mai ales oamenii de rând se întreabă cum a fost posibil ca actuala criză pandemică să găsească guvernele și autoritățile locale atât de nepregătite pentru a oferi rapid cetățenilor(adică celor guvernați) soluții adecvate împrejurărilor.

Căci rolul statului și al guvernanților este să pună la dispoziția cetățenilor serviciile publice vitale social pe care le finanțează din bugetul țării.Inclusiv cele referitoare la siguranța individuală și comunitară.

Ori, actualii guvernanți din Europa, America, Asia, etc. s-au adresat opiniei publice, cetățenilor anunțând un formidabil atac din partea unui virus de parcă ar fi fost invazia Terrei de către niște extratereștri care loveau toate regiunile planetei noastră, zi și noapte. Până la urmă ne-am lămurit de faptul că politicile neo- din ultimele 3-4 decenii au neglijat incredibil sistemul de sănătate, acesta fiind transformat mai degrabă într-un domeniu al afacerilor “libere”, fiind centrat mai mult pe profitul investitorilor decât pe acoperirea tuturor nevoilor sănătății publice.

Statul s-a retras cât a putut din sectorul sănătății publice, fiind mai interesat de sumele primite din impozitele pe profitul acelorași investitori decât de asumarea responsabilității pentru sănătatea tuturor cetățenilor, așa cum ar fi trebuit. Acum, guvernele se urcă pe piedestal cu anunțuri cotidiene despre cum au luptat contra epidemiei, cum vor reforma sistemele de sănătate, cât de mult vor aloca din bugetul public pentru îngrijirea sănătății tuturor cetățenilor. Iar noi, cetățenii, vom uita repede necazurile prilejuite de criza pe care o traversăm și-i vom vota iarăși pe distinșii noștri politicieni,fără a le cere să dea seama pentru ceea ce nu au realizat. Ne vom aminti că ar fi trebuit să-i tragem la răspundere, pentru a fi siguri că își vor repara greșelile(voite sau nevoite), doar când va reizbucni o criză asemănătoare, iar noi vom căuta iarăși vinovați în trecut și nu în prezent.

Dar astăzi lucrurile par a fi și mai complicate.Epidemia va trece cumva,ne vom număra victimele și celelalte pierderi și ne vom înarma cu speranța că vom reintra în „normalitate”.Dar la întrebarea firească „ce se înțelege prin așteptata normalitate?”, răspunsurile se împiedică repede de o imensă incertitudine.Cei mai mulți ar dori să reînceapă viața de unde a intervenit perturbarea pandemiei. Dar imediat apar comentarii suplimentare: se zice că această criză contextualizată la pandemie va evolua spre o criză economică teribilă, deoarece au fost întrerupte cele mai multe fluxuri ale piețelor locale, regionale și globale, iar cererea pieței viitoare ar putea fi atât de diferită încât oferta va trebui să vină cu ceva nou, restructurat etc., ceea ce va solicita timp și mulți, mulți bani; fără a mai vorbi de reacțiile pieței de capital și ale pieței financiare, ne îngrijorăm că ar putea veni și o criză socială decurgând din derularea amintitelor crize; iar mai departe va fi cazul să observăm cum se vor comporta sistemele politice care, la rândul lor, se vor afla sub presiunea unor zguduiri puternice(deja unele semnale se arată în privința deteriorării practicilor democratice și avântului celor iliberale, poate chiar autoritare).

Și tot așa, mergând dinspre o criză spre alte crize, fricile,spaimele, angoasele individuale și publice vor genera o atmosferă în care incertitudinea va fi cultivată de grupuri politice, având anumite interese înguste, făcând din cetățean o biată ființă umană preocupată doar de supraviețuirea de p o zi pe alta. Ceea ce numai o lume bună nu s-ar putea numi!

Cum asemenea scenarii de avertizare sunt tot mai frecvente pe scena comunicării publice, iar liderii politici și din afaceri nu se grăbesc să le înlocuiască (ba de multe ori chiar ei sunt sursa amintitelor opinii), am putea crede că va trebui să ne asumăm ca destin postura de victime ale unor crize de care vom fi mulțumiți dacă le vom trece și ele nu vor evolua înspre stări conflictuale care să ne cauzeze suferințe și mai mari(va fi mai bine cu răul mai mic, doar să scăpăm de răul cel mare!).

Să ne înțelegem: apariția unei crize se datorește netratării la timp și așa cum trebuia a semnalelor genezei ei. Succesiunea altei crize înseamnă că nu s-a gestionat bine criza anterioară, poate neexitând voința de rezolvare sau nepriceperea de a răspunde acesteia. Dar în niciun caz nu ar trebui să privim aceste narații despre criză ca ceva predestinat, ca o situație de blocaj, căreia nu i s-ar putea găsi soluții. Viața socială civilizată este derulată printr-u management permanent al spațiului public, având efecte pozitive ori negative și asupra mediului privat. Cei care au datoria de a soluționa astfel de crize sunt tocmai liderii și conducătorii instituțiilor publice, ai statului, iar parteneriatul public-privat s-ar dovedi nu doar necesar în astfel de ocazii, ci chiar obligatoriu.

Mai auzim câteodată, e adevărat destul de rar și încet, că o stare de criză ar putea fi transformată într-o oportunitate. Enunțul este corect, dar nici o astfel de oportunitate nu cade din Cer, ea trebuind identificată, proiectată și realizată. De cine? De leadershipul țărilor în cauză, al comunităților locale, regionale etc. Adică tot de liderii și conducătorii statului, ai administrațiilor locale, managementul corporatist etc. care au datoria să prezinte cetățenilor viziuni, strategii, programe, resurse, modalități de ieșire din situația de criză, să mobilizeze indivizii și comunitățile(de afaceri, profesionale, sociale, culturale, religioase etc) în vederea participării lor cât mai eficace la refacerea economică,socială și reintrarea într-un ritm și o direcție de viață care să producă mulțumire populației și redresare societală rapidă.

Dar nici măcare „răul cel mic” nu ne va fi garantat, deși normal ar fi să aspirăm măcar la „binele cel mic”, dacă nu ne ambiționăm să atingem „binele cel mare”. Și va trebui să ținem cont că și sistemul internațional contemporan a mers din rău în mai rău, de la raporturi raționale și constructiviste la anarhie și haos.Uniunea Europeană a pășit și ea, în ultimul deceniu și jumătate, dintr-o criză în alta, dându-ne nu doar motive de îngrijorare, dar și îndreptățite temeri. Ceea ce înseamnă că nici lumile lumii nu sunt dispuse încă să contureze o lume mai bună. Dar adevărații lideri și oameni de stat sunt aceia care detectează căile de rezolvare a crizelor fără pierderi grave și trecerea rapidă la starea de bine,calm și perspective pozitive. În fapt, se zice că liderii puternici și oamenii de stat se remarcă în vreme de criză, asigurând un leadership care duce țara, comunitatea la liman, crează optimism și încredere cetățenilor, realizează fapte apreciate de oameni și deschid o dinamică de evoluție orientată spre progres.

La începutul anilor 90, ai veacului trecut, profesorul britanic Ghiță Ionescu a publicat un studiu,la Londra, despre cum cinci importanți lideri de state și guverne de după Al Doilea Război Mondial, respectiv, Adenauer, De Gaulle, Thatcher, Reagan și Gorbaciov au dovedit calități de veritabili oameni de stat, nu doar oameni politici. Pe scurt, conform autorului amintit, cele cinci personalități meritau să fie considerate oameni de stat deoarece toți au exercitat guvernarea țării lor o perioadă mai îndelungată(doar Gorbaciov a avut un segment ceva mai scurt,dar deciziile sale au fost o provocare pentru întreaga lume);toți cinci au dovedit curaj, creativitate, capacitate decizională apreciabilă în realizarea unor obiective majore pentru țările lor și pentru comunitatea internațională;prestația lor la guvernare a lăsat urme puternice în istoria statelor lor și în istoria universală. Menționăm că toți acești lideri și-au desfășurat activitatea în anii gravelor crize de la finalul conflagrației mondiale și cei ale Războiului Rece,reușind să demonstreze calități reale de oameni de stat.

Mi-am amintit de lucrarea lui Ghiță Ionescu pentru că m-am întrebat pe cine ar considera distinsul savant oameni de stat de aceeași anvergură, în Europa, în ultimele trei decenii?! Iar noi, românii, ne-am putea găsi în fața aceleiași interogații, în privința României. Nu de alta, dar să avem o percepție cât mai corectă despre cine ne-a condus și mai ales cine ar putea să asigure în prezent și în viitor un leadership consistent care să scoată societatea românească din starea/atitudinea de simplă supraviețuitoare, de azi pe mâine, în care pare a se complace de prea multă vreme. Și să aibă capacitatea mobilizării națiunii române la munca pentru o adevărată Renaștere a României!

Actuala criză în care ne zbatem ar da prilejul liderilor politici și guvernanților români să înfățișeze și să dovedească adevărate calități de oameni de stat.Oare vom avea șansa să-i găsim și să-i avem într-o istorică dedicare pentru Țară și cetățenii ei? Căci, cu toate stricăciunile din rândul lor, românii ar merita să-și propună și să reușească a proba că doresc să fie un popor de înaltă civilizație care să strălucească în Uniunea Europeană și în această lume (ne)bună!

Topic: 

Format: