Publicat: 23 Septembrie, 2019 - 14:58
Share
E pregătit statul să suplinească deficitul de finanțare?

Mari nume din artele spectacolului, organizatori de festivaluri și evenimente, actori, coregrafi, muzicieni, manageri culturali, critici de artă, publiciști, realizatori de emisiuni culturale, reprezentanți de asociații artistice sau caritabile, au cerut Comisiilor pentru cultură din Parlament respingerea inițiativei legislative (L 443/ 2019) prin care, printre alte prevederi radicale, ar urma să fie interzise sponsorizările acordate de companiile de tutun. De la Constantin Chiriac la Tudor Giurgiu, de la Gigi Căciuleanu la Gabriel Croitoru, de la Valerian Mareș la Răzvan Popovici, de la Marin Cazacu la Horia Mihail, de la Cătălin Ștefănescu la Sever Voinescu, de la Ludmila Patlanjoglu la Octavian Saiu, de la Virgil Nițulescu la Mireille Rădoi, ca sa amintim doar câțiva dintre semnatari, toți consideră că în prezent cultura are nevoie de sprijin constant și consistent din partea mediului privat, în condițiile subfinanțării actuale acute.

 

„Ne pronunțăm ferm împotriva unei asemenea restricții care va afecta major domeniul cultural și artistic și vă adresăm respectuos rugămintea să ne permiteți să organizăm în continuare festivaluri și evenimente culturale în România. Acestea au nevoie de susținere și promovare, mai ales în lipsa unei finanțări publice consecvente și consistente. Înlăturarea unui susținător financiar important precum industria tutunului va crea lipsuri și prejudicii pentru actele de cultură. Marile evenimente și instituții culturale din România au fost sprijinite de către companiile de tutun, în mod continuu și temeinic, cu sume importante în ultimii douăzeci de ani”, se arată în scrisoarea menționată.

 

Potrivit scrisorii semnate de 37 de personalități din domeniul cultural, sensul acestei restricții extreme este de neînțeles, cu atât mai mult cu cât sponsorizarea „cu scopul sau având ca efect direct ori indirect promovarea unui produs din tutun” este interzisă din anul 2004, prin Legea nr. 457/2004 privind publicitatea și sponsorizarea pentru produsele din tutun.

 

„Sponsorizările oricăror companii sunt binevenite și bineprimite de către instituțiile care organizează festivaluri, spectacole, expoziții, concerte, recitaluri și alte manifestări artistice, mai ales în condițiile în care nu sunt foarte multe acele organizații/ companii care își permit să aloce bugete considerabile, an de an, pentru a da continuitate unor evenimente de masă și pentru a face vizibilă România în ochii opiniei publice internaționale. De cele mai multe ori, contribuția acestor companii face diferența nu numai în ceea ce privește organizarea evenimentelor și festivalurilor de anvergură, dar și pentru susținerea unor evenimente în localități mici, în zone defavorizate sau care nu ar prezenta interes pentru alți potențiali sponsori ori finanțatori”, se mai arată în documentul menționat.

 

În opinia semnatarilor, singurul rezultat ar aprobării inițiativei legislative în forma actuală poate fi „doar prejudicierea actului cultural și artistic din România”.

 

De mai bine de 20 de ani, companiile de tutun din România au susținut sau susțin Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Transilvania International Film Festival (TIFF), Festivalul International George Enescu, Festivalul SoNoRo, turnee de muzică clasică în orașele mici, instituții teatrale (Teatrul Național București, Opera Română, Teatrul Masca), muzee (Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Țăranului Român), reviste de cultură (Luceafărul, Iocan), companii de dans (Gigi Căciuleanu Romania Dance Company), spectacole cu mari trupe de dans contemporan, piese de teatru, burse de spectacole, concerte, evenimente, centre culturale, publicații, proiecte editoriale, conferințe, programe educaționale, dar și organizații caritabile și programe sociale sau campanii  publice care nu s-ar mai putea derula dacă propunerea ar fi adoptată în forma actuală.

 

Tag-uri Institutii: