Publicat: 25 Mai, 2020 - 14:18
Share

La Concursul de arte vizuale Cotroceni Creativ Junior sunt acceptate lucrări inspirate din patrimoniul Muzeului Național Cotroceni sau de personalitățile și momentele istorice care și-au legat numele de acest loc. Evenimentul se adresează doar elevilor de liceu, iar lucrările selectate în cadrul concursului vor fi prezentate într-o expoziție virtuală inaugurată pe 10 iulie, la aniversarea înființării muzeului.

Despre concursul "Cotroceni Creativ Junior a vorbit la TVR Liviu Sebastian Jicman, directorul general Muzeului Național Cotroceni.

Muzeul Naţional Cotroceni lansează concursul de arte vizuale Cotroceni Creativ Junior pentru a contribui la dezvoltarea unei noi direcții de valorificare a patrimoniului muzeal și pentru promovarea tinerilor artiști.

Concursul se bazează pe experiența dobândită de MNC în cadrul proiectelor Centenar Creativ și Cotroceni Creativ, fiind adresat elevilor de liceu, urmărind dezvoltarea cadrului în care aceștia pot să colaboreze cu profesioniștii din domeniu, precum și dezvoltarea creativității și promovarea lucrărilor acestora.

Înscrierea în competiție presupune trimiterea către organizatori a unei lucrări de artă vizuală, ținând cont de specificul concursului, așa cum este descris mai jos.

Concursul are ca obiectiv crearea unor lucrări de artă vizuală inspirată din patrimoniul Muzeului Național Cotroceni sau de personalitățile și momentele istorice care și-au legat numele de acest spațiu. Lucrările selectate în cadrul concursului vor fi prezentate într-o expoziție virtuală inaugurată pe 10 iulie 2020, la aniversarea înființării muzeului.

Lucrările ȋnscrise vor aborda medii variate (pictură, sculptură, grafică, fotografie, video art, animație, instalație, arte decorative, tehnici mixte etc), urmărind prezentarea patrimoniului într-o manieră inovativă.

Tag-uri Institutii: