Publicat: 6 Martie, 2020 - 15:41
Share

Trei români din Italia sunt infectați cu noul coronavirus, anunță MAE. Cazurile acestora s-au înregistrat în Trieste, Cremona și Bologna.

Potrivit datelor obținute joi de către reprezentanții Ambasadei României la Roma și ai oficiilor consulare la nivel local, până acum au fost identificați 3 cetățeni români printre persoanele infectate cu COVID-19 pe teritoriul Italiei.

Astfel, Consulatul General al României la Trieste a fost informat de către autoritățile locale din provincia Treviso cu privire la confirmarea unui caz în regiune, persoana având dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova.

De asemenea, autoritățile locale de la Cremona au confirmat existența unui cetățean român depistat pozitiv în regiunea Lombardia, iar un al treilea caz, persoană cu dublă cetățenie româno-italiană, a fost confirmat în Bologna, în provincia Emilia - Romagna.

„Ambasada României la Roma, prin intermediul task force-ului constituit la nivelul misiunii diplomatice, precum și oficiile consulare române din Republica Italiană continuă demersurile specifice pentru obținerea unor informații suplimentare din partea autorităților italiene cu atribuții în gestionarea situației. MAE reiterează importanța respectării cu strictețe a recomandărilor autorităților italiene, precum și necesitatea manifestării unei responsabilități individuale cu privire la respectarea măsurilor de prevenție, inclusiv din perspectiva limitării răspândirii virusului. În acest context, MAE reamintește că cetățenii români din străinătate care doresc să solicite informații despre modul în care se manifestă virusul COVID-19, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și conduita preventivă, pot apela numărul +4021.320.20.20. Linia telefonică este destinată strict informării cetățenilor români și nu este un număr de urgență. De asemenea, informații actualizate sunt disponibile și pe site-ul MAE, în secțiunea dedicată COVID-19 (http://www.mae.ro/node/51759)”, se arată într-un comunicat al MAE.

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: