Publicat: 26 Februarie, 2014 - 07:21
Share

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, marţi seara, că este mulţumit că PNL a decis să iasă de la guvernare şi să scape de "cei care fac zid împotriva baronilor corupţi".

"Consider că este singura decizie care a putut fi luată. Ceea ce s-a întâmplat cu refuzul neruşinat al premierului Ponta de a numi miniştrii şi vicepremierul liberal nu reprezintă decât picătura care a umplut paharul. După alegerile din 2012 Victor Ponta a desfiinţat USL. (...) A refuzat sistematic să aplice măsurile liberale prevăzute în programul de guvernare, şi-a folosit poziţia de premier pentru a promova proiecte şi afaceri oneroase total contrare promisiunilor electorale. (...) PNL nu putea decât să ia decizia de a nu mai fi în cârdăşie cu cei care fac zid împotriva baronilor corupţi, cu cei care duc România într-o direcţie greşită, cu cei care folosesc puterea Guvernului nu pentru cetăţeni, cu cei care folosesc puterea politică şi guvernamentală, a declarat Ludovic Orban marţi.