Publicat: 26 Ianuarie, 2018 - 19:27
Share

Până cel târziu la 1 ianuarie 2019, legea Educaţiei va fi modificată, se arată în Programul de guvernare 2018-2020. 

"Privim educaţia ca un factor strategic de dezvoltare (...) Implementarea principiului egalităţii de şanse în educaţie, îmbunătăţirea performanţelor educaţionale, abilităţilor şi competenţelor tuturor copiilor şi tinerilor, prin accesul la un sistem de educaţie de calitate, relevant şi incluziv sunt cheia pentru creştere economică şi prosperitate", se arată în documentul citat. 

Totodată, în Programul de guvernare se precizează că, în condiţiile unui declin demografic accentuat, reducerea abandonului şcolar, care a atins cote îngrijorătoare şi este în creştere, a devenit crucială pentru dezvoltarea sustenabilă a României. 

"Crearea de noi locuri de muncă, creşterea gradului de ocupare, mai ales în rândul tinerilor, astfel încât aceştia să poată avea o viaţă profesională şi personală împlinită, pot fi realizate numai printr-un învăţământ ancorat în realităţile pieţei muncii, care, pe lângă competenţele profesionale, pune accent pe spiritul antreprenorial şi competenţele socio-emoţionale, precum şi prin promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii", se spune în document. 

Totodată, se are în vedere "creşterea prestigiului internaţional al României", prin valorificarea potenţialului domeniului educaţiei şi cercetării, spre exemplu, prin sprijinirea tinerilor care pot face performanţă, dar şi prin internaţionalizarea universităţilor româneşti. 

"Este absolut necesară creşterea alocărilor bugetare, pe măsura importanţei domeniilor educaţiei şi cercetării ştiinţifice, pentru dezvoltarea României moderne", se mai spune în document. 

Printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare se numără sprijinul acordat părinţilor privind creşterea nou născuţilor, prin asigurarea condiţiilor de integrare a copiilor în creşe, respectiv pentru acces în învăţământul preşcolar, dar şi asigurarea unui învăţământ de calitate, în şcoli echipate corespunzător. În acest sens, sunt prevăzute investiţii pentru reabilitarea/ modernizarea clădirilor şcolare, dar şi un Pachet Social Garantat pentru Educaţie. 

De asemenea, este prevăzută construcţia a 2.500 de creşe, grădiniţe şi unităţi after-school, dar şi luarea unor măsuri pentru formarea profesorilor. 

Totodată, se doreşte extinderea educaţiei antreprenoriale la toate şcolile din România, reînfiinţarea/modernizarea atelierelor şcolare pentru învăţământul profesional şi tehnologic, dar şi înfiinţarea unui Registru Naţional al Mentorilor Antreprenori şi a Societăţii Antreprenoriale Studenţeşti (SAS) în universităţi, concomitent cu stabilirea unui Fond Naţional de Investiţii în Afaceri pornite de Studenţi. 

În Programul de guvernare mai este prevăzută promovarea profesioniştilor în managementul educaţional, întărirea capacităţii de monitorizare, evaluare a sistemului de educaţie şi regândirea modalităţilor de avansare în carieră pentru cadrele didactice. De asemenea, se doreşte implementarea unui Proiect pilot privind învăţământul digitalizat şi conectarea tuturor şcolilor la internet prin conexiuni de mare viteză. 

În ceea ce priveşte Cercetarea, se doreşte finanţarea "predictibilă şi substanţială". 

"Creşterea bugetului alocat cercetării cu aproximativ 30% anual, cu asigurarea unei distribuţii bugetare echilibrate, destinate susţinerii atât a cercetării aplicative şi inovării, a cercetării fundamentale şi de frontieră, cu accent pe domeniile de specializare inteligentă/ cu potenţial de creştere", se arată în Programul de guvernare. 

Tag-uri Nume: