Publicat: 5 Decembrie, 2019 - 17:00

Konica Minolta marchează un pas important pe piața sistemelor de supraveghere video, prin lansarea unei noi platforme de soluții inteligente - MOBOTIX 7 - și a camerei M73 IoT, cu Inteligență Artificială și Deep Learning. Noua generație de soluții de analiză video smart MOBOTIX prezintă numeroase avantaje și funcții inovatoare, prin accesarea a peste 15 aplicații mobile preinstalate și posibilitatea de dezvoltare a unui număr nelimitat de aplicații customizabile, în funcție de nevoile specifice. Noua platformă oferă clienților oportunități de dezvoltare a afacerilor și îmbunătățire a proceselor de lucru, în diferite domenii de activitate.

Prin parteneriatul cu MOBOTIX, Konica Minolta vizează dezvoltarea portofoliului de produse pe zona de securitate, prin lansarea unor soluții de analiză video inovatoare, cu tehnologie AI și Deep Learning. Posibilitatea de accesare facilă a unui număr mare de aplicații mobile predefinite, cu funcții multiple, și opțiunile nelimitate de dezvoltare a noi aplicații personalizate, dintr-o singură platformă, reprezină elementul de noutate al camerei MOBOTIX M73, ce îi conferă unicitate pe piața sistemelor de supraveghere video.

„MOBOTIX M73 se remarcă prin fiabilitate, calitate germană excelentă și un nivel crescut de securitate. Prin tehnologia Deep Learning, noua soluție de analiză video prezintă numeroase beneficii, prin capacitatea de detectare uimitoare a evenimentelor, recunoașterea facială și acuratețea imaginilor, funcții ce o fac extrem de valoroasă în domeniul securității,” a afirmat Shintaro Inoue, Senior Manager Video Solution Service, Konica Minolta Business Solutions Europa.

Recunoașterea facială, capacitatea de detectare a vârstei, sexului sau stării de spirit, cu acuratețe de 97%, reidentificarea persoanelor deja monitorizate, distingerea comportamentelor neobișnuite și monitorizarea duratei de ședere într-un anumit loc, detectarea vehiculelor care circulă cu viteză sau identificarea numerelor de înmatriculare, de la distanță, sunt doar câteva dintre funcțiile modelului M73.

 

M73: o soluție de analiză video complexă și performantă

MOBOTIX M73 beneficiază de o nouă interfață, cu 3 module de senzori interschimbabili. Cu rezoluție 4K/30fps (Frames Per Second) sau 120 dB WDR (Wide Dynamic Range), noul model asigură un nivel crescut de securitate. Consumul energetic al unei camere nu depășește 25 de wați (PoE+).

M73 este o soluție de analiză video complexă, cu DVR (Digital Video Recorder) de 8 GB și conexiune Ethernet 1000BaseT, de 10 ori mai mare decât cea clasică. Astfel, camera nu necesită servere suplimentare sau spațiu adițional pentru stocarea datelor.

 

Eficiență, performanță și securitate de nivel înalt

În industrie, soluțiile de analiză video cu senzori de imagine și senzori de mediu, cu Inteligență Artificială, cresc productivitatea muncii și îmbunătățesc măsurile de prevenire a evenimentelor neplăcute. În domeniul transporturilor, funcții complexe precum recunoașterea facială, recunoașterea obiectelor și monitorizarea traficului cresc nivelul de securitate, prin posibilitatea de detectare imediată a unui pericol.

 

Accesibilitate prin aplicații user-friendly preinstalate

M73 oferă ușurință în utilizare prin aplicațiile mobile preinstalate în software-ul camerei, ce pot fi testate gratuit de către utilizatori, timp de 30 de zile.

Camera este ideală pentru o arie extinsă a domeniilor de aplicabilitate, de la construcții la industria energetică, producție, servicii publice, Retail, servicii medicale sau educație, deoarece permit instalarea unui număr mare de aplicații mobile, cu funcții specifice pentru fiecare domeniu de activitate.

Spre exemplu, aglomerația din centrele comerciale, parcări, aeroporturi, stadioane sau mijloace de transport poate fi foarte ușor detectată cu ajutorul aplicației cu funcția Heat Map. Camerele detectează automat zonele aglomerate, prevenind astfel eventuale incidente sau supraaglomerarea.

 

O singură platformă, posibilități infinite de personalizare

Noua soluție de analiză video oferă clienților posibilitatea de a crea noi aplicații personalizate, dintr-o singură platformă. Aplicațiile pot fi dezvoltate de MOBOTIX, la cerere, sau direct de către clienți, care își pot crea propiile aplicații, în funcție de nevoile lor specifice și domeniile de activitate.

Tag-uri Institutii: