Publicat: 24 Aprilie, 2020 - 12:55
Share
Președintele s-a întreținut cu un alt robot

Declaraţia de presă susţinută de Preşedintele României, Klaus Iohannis

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a susţinut vineri, 24 aprilie a.c., o declaraţie de presă la finalul vizitei la Unitatea de Suport Medical 'Bucureştii Noi'.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiei de presă:

Bună ziua!

Suntem într-o facilitate specială aici, într-o hală care a fost amenajată pentru bolnavi de COVID-19 care au simptome foarte uşoare.

Este totul special amenajat aici, este o facilitate total atipică, într-un spaţiu gândit pentru depozit sau magazin. Prin iniţiativă privată s-a realizat, practic, un fel de spital.

Din capul locului vreau să spun că apreciez foarte, foarte mult această iniţiativă privată. Iniţiatorii sunt firmele Auchan şi Leroy Merlin, dar şi multe alte firme, multe ONG-uri au venit în sprijin, au venit cu materiale, cu bani, cu muncă, şi au realizat această facilitate pe care am vizitat-o astăzi. Sunt impresionat!

Avem aici multe soluţii noi, inovatoare şi cred că cei care din păcate vor avea nevoie de un loc aici vor fi foarte mulţumiţi de ceea ce găsesc. Această facilitate va fi operată într-un parteneriat. Firmele private şi ONG-urile au amenajat totul, dar, în practică, Institutul Matei Balş împreună cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă vor gestiona tot ce se va întâmpla aici. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a fost implicat în coordonare şi amenajare şi va coordona în continuare şi modul cum funcţionează această facilitate în legătură cu celelalte.

Ţin să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat aici, şi firmelor, şi persoanelor private, şi ONG-urilor, şi voluntarilor - fiindcă au fost şi mulţi voluntari. Înţeleg că ceva similar se va găsi şi în altă parte din ţară. Eu sunt foarte, foarte bucuros că antreprenorii, ONG-urile, persoanele private au înţeles că este bine să nu lase statul singur să gestioneze această epidemie şi ne bucurăm cu toţii când vedem că şi oamenii de afaceri, ONG-urile vin cu un ajutor foarte practic şi binevenit.

Încă o dată, le mulţumesc tuturor. Celor care vor veni aici le doresc sănătate, iar dumneavoastră tuturor vă doresc multă sănătate.

Vă mulţumesc!

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: