Publicat: 18 Ianuarie, 2016 - 15:09
Share

Președintele Klaus Iohannis a primit luni vizita Victoriei Nuland, adjunctul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al secretarului de stat al SUA.

"Este o plăcere să vă primesc. A trecut exact un an de când ne-am întâlnit în același loc. Unele lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puțin și mă bucur că avem oportunitatea să discutăm unele dintre aceste lucruri", a spus șeful statului, în debutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni.

În același context, Victoria Nuland a spus că vizita sa în România demonstrează că cele două țări sunt buni aliați.

În cadrul întrevederii, s-a subliniat caracterul privilegiat al relaţiilor bilaterale româno-americane şi s-a reiterat hotărârea de a consolida în continuare, pe toate dimensiunile, Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA.
Un alt subiect de discuţie a fost cel privind eforturile României în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei, doamna Nuland remarcând progresele substanţiale înregistrate în acest sens de autorităţile române. 
În cadrul discuţiilor, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat determinarea ţării noastre de a-şi îndeplini angajamentele de membru al NATO, mai ales pe fondul provocărilor de securitate cu care comunitatea internaţională se confruntă la ora actuală. Cei doi oficiali au convenit ca România și SUA să coopereze strâns în perspectiva pregătirii summitului NATO de la Varșovia, din iulie 2016.
Preşedintele României şi asistentul Secretarului de Stat al SUA au avut şi un schimb de vederi aprofundat pe tema evoluţiilor din vecinătatea estică a Uniunii Europene. Cei doi oficiali s-au arătat preocupaţi de situaţia din Republica Moldova şi au subliniat necesitatea continuării procesului de reformă şi a parcursului european al ţării. O altă temă discutată a fost situaţia din Ucraina, care are un impact negativ direct asupra securităţii regionale.
În cadrul întrevederii, au mai fost abordate subiecte privind agenda europeană, precum cele referitoare la criza refugiaţilor, securitatea energetică şi situaţia din regiunea Balcanilor de Vest.