Publicat: 20 Februarie, 2020 - 19:00

Mâncare expirată, ținută în vase ruginite sau cu smalţul sărit, transportată printr-un subsol insalubru. Sunt doar câteva dintre neregulile găsite de inspectorii OPC, în urma controalelor efectuate la două spitale din județul Mehedinți. Drept urmare, au dat amenzi de zeci de mii de lei și au retras de la comercializare aproape 160 de kilograme de alimente.

Mâncarea ajungea la pacienții internați în Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu Severin în vase improprii, transportate printr-un subsol insalubru.

În bucătărie se foloseau vase ruginite, insuficient igienizate, iar în magazinele spitalului au găsit alimente expirate. Mâncarea caldă, destinată a fi dată bolnavilor,  era păstrată la temperatura camerei. Nereguli au găsit inspectorii pentru protecția consumatorului și la Spitalul Municipal din Orşova.

Cantina unităţii Spitalului Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin este administrată de un operator privat, iar conducerea unităţii sanitare spune că a cerut remedierea deficienţelor.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate amenzi în cuantum de 45 de mii de lei.

Tag-uri Institutii: