Publicat: 22 Mai, 2020 - 12:31
Share
Fundaţia Dan Voiculescu va premia cel mai bun proiect românesc

Începând de joi, timp de trei zile, cercetătorii şi inventatorii din întreaga lume îşi prezintă ultimele inovaţii la cel mai mare salon de invenţii din Europa de Est, Euroinvent, care va avea loc, pentru prima dată în istorie, numai în varianta online. Euroinvent a ajuns la cea de-a 12-a ediţie şi a devenit un eveniment de tradiţie recunoscut în lumea ştiinţifică internaţională. Vor fi prezentate peste 500 de invenţii şi proiecte de cercetare, din peste 30 de ţări.

De peste cinci ani, Marele Premiu, pentru cea mai bună invenţie românească de la Euroinvent, în valoare de 10.000 de lei, este oferit de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, partenerul educaţional al acestui eveniment.

"Euroinvent este un reper pentru lumea ştiinţifică, de aceea Senatul Ştiinţific al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susţine în continuare parteneriatul educaţional. Prin premiile oferite de-a lungul timpului şi pe care sperăm să îl oferim şi în acest an, încercăm să sprijinim tinerii şi să îi încurajăm spre cariere ştiinţifice", a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Ştiinţific.

Şi în acest an, participarea românească este una semnificativă. Peste 230 de proiecte din România şi 120 din Republica Moldova sunt înscrise în competiţie.

La această ediţie, scopul concursului iniţiat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în cadrul Euroinvent, îl reprezintă identificarea şi susţinerea unei idei inovatoare în domenii precum: biologie celulară, nutriţie, medicină, cercetare alimentară sau inginerie genetică.

Evenimentul se va desfăşura până sâmbătă, atunci când vor fi premiaţi câştigătorii. În aceste zile juriul va va analiza toate propunerile, iar cel mai bun proiect românesc va fi premiat de Fundaţia Dan Voiculescu.
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: