Publicat: 4 Iunie, 2014 - 12:33
Share
Grigore Arbore

I. Vremea aventurilor existenţiale şi a deplinei afirmări                                 

Cultura română nu a fost generoasă cu un scriitor de renume mondial de talia lui Gregor von Rezzori, a cărui producţie literară este traversată ca un fir roşu de întâmplări familiare, experienţe umane  de viaţă  şi culturale trăite în România şi în Europa, proiectate pe fundaluri biografice în strânsă legătură cu evenimentele traumatice ale “secolului scurt”. Numele lui Gregor von Rezzori, prin naştere Gregor Arnulph Hilarius d’Arezzo (Czernowitz/Cernăuţi/Imperiul Austro-Ungar, 13 mai 1914 – Donnini/Italia, 23 aprilie 1998), nu este de altfel familiar cititorilor şi opinei publice din România, în pofida faptului că opera sa este bine cunoscută în spaţiul lingvistic anglo-saxon, în cel al francofoniei şi – mai ales – în Italia, ultima sa “patrie de adopţiune”. În sfertul de secol scurs  după zguduirea din 1989 au apărut traduse în limba română  doar două romane. În 1994 Catrinel Pleşu a tradus pentru editura Criterion Memorien einen antisemniten (Bertelsmann Verlag, Berlin 1969)/Memoriile unui antisemit, carte retipărită în 2008 de Editura Humanitas şi ulterior reeditată.  La aproape douăzeci de ani distanţă de la apariţia în română a acestui roman a apărut o altă traducere, excelentă, semnată de doamna Sanda Munteanu, din Blumen in Schneee (Bertelsmann Verlag, Berlin 1989)/Flori în zăpadă, sub titlul  Zăpezile de altădată (Editura Humanitas, Bucuresti 2012).

Biografia lui Gregor von Rezzori a “dictat” programul  operei sale şi structura ei narativă. Tatăl său, descendent dintr-o familie italiană, de origine siciliano-aretină, intrată în slujba Imperiului la sfârşitul secolului al XVIII-lea, era unul dintre funcţionarii administraţiei imperiale din Bucovina. După înlocuirea ei cu administraţia românească  el a rămas în slujba acesteia din urmă, ocupându-se ca şi înainte de fondurile forestiere şi dedicând restul timpului marii sale pasiuni, vânătoarea. În peregrinările sale cinegetice prin Carpaţi a încercat să-l atragă şi pe fiul său. Destrămarea familiei şi, mai apoi, plecarea tatălui în Transilvania nu au rupt, în anii şcolii adolescenţei, legăturile lui Gregor Arnulph cu oraşul natal şi cu noua familie a mamei. În Cernăuţi, oraş cosmopolit, cu o înfloritoare viaţă culturală, în care încă pe timpul stăpânirii imperiale românii constituiau comunitatea etno-lingvistică cea mai numeroasă, convieţuind pacific cu celelalte comunităţi - evreiască, germană, ucrainieană, rusă şi poloneză - din aria urbană,  Gregor von Rezzori şi-a petrecut copilăria şi a urmat şcoala elementară. La Cernăuţi s-a întors constant în anii peregrinărilor sale şcolastice prin diferite centre din Transilvania şi Austria. Şi-a făcut studiile liceale la Braşov şi Furstenfeld. Studiile academice (neterminate) le-a început la Loeben, pregătindu-se pentru o carieră în domeniul mineritului; ulterior a studiat la Viena arhitectura, abandonată în favoarea medicinei şi frecventării Academiei de Artă. A trăit din copilărie, la Cernăuţi, oraş considerat de locuitorii săi, în special de intelectuali, un Paris în miniatură, într-un mediu poliglot şi încă de timpuriu a vorbit fluent germana, româna, ucraineana,  poloneza şi franceza, familiarizându-se, în adolescenţă, cu engleza şi italiana. La mijlocul anilor ’30 a revenit în România pentru o perioadă mai lungă, pentru efectuarea serviciului militar. O vreme a trăit la Bucureşti câştigându-şi existenţa ca promotor al produselor unei fabrici de săpunuri. Atmosfera acestui alt “Mic Paris” balcano-danubian, oricum cu alte dimensiuni demografice şi cu altă relevanţă cultural-politic decât Cernăuţi, o va descrie ulterior, cu spirit de observaţie, humor şi măestrie, în diferite romane.                                                                                                      

La naştere a fost cetăţean al Imperiului Austro-Ungar, după Unirea Bucovinei (2/15 noiembrie 1918) devenind cetăţean român. În urma ultimatului sovietic din 26 iunie 1940 Bucovina de Nord a intrat în componenţa Uniunii Sovietice şi prin decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941 a fost anulată cetăţenia română a locuitorilor din Basarabia şi din Bucovina de Nord, pentru cei dintâi “fiind restabilită” (epoca falsificării istoriei era în plină floare) cetăţenia sovietică, cei de ai doilea “dobândind-o”. Reinstaurarea administraţiei şi cetăţeniei române în ambele teritorii ocupate de sovietici a avut loc pe 26 iulie 1941, reschimbarea statutului cetăţeniei şi revenirea sub egida Moscovei intervenind iarăşi, de facto,  imediat după 23 august 1944. La începutul anilor ’40, pe fundalul tulburărilor geopolitice rapide în curs de desfăşurare, Gregor von Rezzori -  aflat din 1938 în Austria şi mai apoi în Germania, unde şi-a început activitatea literară ca ziarist, scriind  texte literare pentru radio - obţine, ajutat de funcţionari români, statutul de apatrid, sustrăgându-se astfel încorporării  în Germania şi trimiterii pe front. Îşi începuse activitatea literară  în 1939 cu nuvela Flamme, die sich verzehr/Flacara care se consumă (Propyläen Verlag, Berlin 1939). În timpul războiului mai publică nuvelele Rombachs einsame Jahre/Anii singuratici ai lui Rombach (Deutscher Verlag, Berlin 1942) şi Rose Manzani (Berlin 1944). După cel de al doilea Război Mondial von Rezzori s-a dedicat jurnalismului şi a lucrat ca reporter de radio şi autor de texte radiofonice. A urmărit pentru Nord West Deutscher Rundfunk, cu care a colaborat până la mijlocul anilor ’50,  fazele târzii (derivate) ale procesului de la Nurnberg. În anii ’50 s-a afirmat ca prozator prin romane de succes, care au atras asupra sa atenţia criticii.  La postul de radio NWDR au fost transmise textele confluite în Maghrebinische Geschichte (Rowohlt Verlag, Hamburg 1953)/Povestiri maghrebine ce va deschide o serie de volume în care naraţiunea are ca fundal peisajul uman dintr-o ipotetică ţară, în care întâmplările zilnice, inspirate de lumea colorată, pestriţă a Bucovinei şi Basarabiei, sunt puse  sub semnul absurdităţii simpatice şi idiosincraziilor umoristice. Va urma, pe aceeasi linie, Ein Hermelin in Tschernopol. Ein magherbinischer Roman (1958)/O herminà la Cernopol. Un roman maghrebin, carte de succes, tradusă în numeroase limbi, reeditată în repetate rânduri, în care critica a apreciat în mod deosebit verva inventivă a autorului, capacitatea de a crea o atmosferă magică în  jurul banalităţii cotidiane. Seria a mai continuat cu Bogdan in Knoblauchwald. Ein Magrebinisches Märche (1962)/Bogdan în pădurea de usturoi; 1001 Jahr Maghrebinien. Eine Festschrift (1967)/ Scrieri în onoarea impliniri a 1001 ani de la nasterea Maghrebiniei; Neue maghrebinische Geschichte (1972)/Noi povestiri maghrebine; Der arbeitslose König. Maghrebinisches Mä rchen (1981)/ Regele somer. Basme maghrebine.  Vivacitatea satirică a lui Gregor von Rezzori capătă un ton polemic în cele patru volume din seria Idiotenfuhrer durch die Deutsche Gesellschaft/Ghid al idiotilor prin societatea germană (1. Hochadel, 1962/Inalta nobilime; 2. Adel, 1962/Nobilimea; 3. Shickeria, 1963/Sicozitatea; 4. Prominenz, 1965). De un remarcabil interes din partea publicului şi a criticii s-a bucurat la mijlocul anilor ’50 romanul Odipus siegt bei Stalingrad (1954)/Oedip biruieste la Stalingrad, o necruţătoare critică, detaşată şi elegantă, a inerţiei şi  inconştienţei aristocraţiei berlineze în anii războiului.

În anii ’50 şi ’60 von Rezzori s-a dedicat cu neîndoielnic talent artei cinematografice, ca autor de scenarii şi actor în filme în care interpreţii principali au fost deseori vedete de primă mărime ale scenei internaţionale. În 1954 îl găsim alături de Marina Vlady în filmul Sie/Dumneavoastră, regizat de Rolf Thiele. În 1959 alături de Amedeo Nazzari şi Peter van Eyck joacă în Labyrinth (Neurose), tot sub regia lui Thiele. În 1961 joacă, alături de Maria Schell în Das Riesenrad/Roata panoramică, regizor Géza von Radvànyi. Tot în 1961 interpretează alături de Brigitte Bardot şi Marcello Mastroiani în La vie privée/Viaţa privată, în regia lui Louis Malle. În 1965 joacă alături de Anna Karina în Un mari à prix fixe/Un soţ la preţ fix, în regia lui Claude de Givray. Într-o formaţie prestigioasă – roluri principale Brigitte Bardot şi Jeanne Moreau – joacă şi în Viva Maria! (1965, film regizat de Louis Malle şi Jean-Claude Carriére). Ultima sa interpretare cinematografică este datată 1984: în Le beau monde (1984), regizat de Michel Polac.

II. Vremea capodoperelor autobiografice                                                                                                                                                                                                      

Una din cele mai cunoscute cărţi a lui Gregor von Rezzori este Memorien eines Antisemiten (Bertelsmann Verlag, Berlin 1969)/Memoriile unui antisemit. Capitole ale acesteia au fost tipărite mai întâi în engleză, în “New Yorker”, ca nuvele independente. “Von Rezzori – a scris Elie Wiesel referindu-se la nuvelele ce compun “Memoriile” - se confruntă cu problemele mari ale timpului nostru şi vocea i se face auzită cu magia supărătoare şi  minunată a unui adevărat prozator”. Despre Memoriile unui antisemit s-au scris nenumărate comentarii în presa internaţională; majoritatea au pus în evidenţă demontarea cu humor şi inteligenţă a mecanismelor psihologice ale creării şi transmiterii imaginilor standard despre cel diferit prin religie, obiceiuri, mod de viaţă, abilităţi consolidate prin experienţe seculare, acumulate în contact cu comunităţi în general ostile. Întâmplările narate se petrec, în parte, în România şi se referă atât la stereotipurile mentale ale mediei burghezii româneşti, cât şi la cele ale altor minorităţi etno-lingvistice faţă de evrei, stereotipuri care contaminaseră educaţia scriitorului încă din copilărie.                              

Un succes editorial internaţional a fost şi apariţia romanului  Blumen in Schnee. Portraitstudien zu einer Autobiographie, die ich nie schreiben werde (1989)/Flori in zăpadă. Studii-portret pentru o autobiografie pe care nu o voi scrie niciodată.  Originalul în germană al cărţii, cu evoluţia elaborării căreia, între 1987-1988, am fost la curent, a fost tradusă în italiană de Andrea Landolfi, abia în 2002, la editura Guanda, sub titlul Tracce sulla neve/Urme pe zăpadă. Titlul traducerii în română din 2012 este mult mai aproape de intenţiile autorului, respectate de altfel de editorii americani şi englezi. Dorinţa lui Gregor von Rezzori ar fi fost – precum am arătat într-o comunicare recentă (cf. revista “Apostrof”, mai 2014) ca romanul să se numească  în germană Schnee von gestern, repreluându-se formularea din celebrul vers al lui Villon “mais où sont les neiges d’antan”. Titlul ediţiei originale în germană a fost adoptat la insistenţele editorului. Marcatul caracter autobiographic al acestui roman avusese cu peste un deceniu înainte un precedent în Der Tod meines Bruders Abel (1976)/Moartea fratelui meu Abel. În acesta, însă, tribulaţiile interioare ale autorului şi experienţa directă confluită în pagini fuseseră excelent mascate de o excepţională complexitate a modalităţilor de redactare, adeseori recurgându-se la flash-back-uri cinematografice, interpolări de documente, suprapuneri de subiect legate de tema principală. Von Rezzori a reuşit, în Der Tod meines Bruder Abel, să facă astfel încât secvenţele din viaţa personajelor, creionate cu vervă, să sugereze, cu o expresivitate remarcabilă, aspectele semnificative ale istoriei şi stării de spirit în diferite ţări şi comunităţi ale Europei în arcul temporal ce cuprinde cea mai frământată perioadă a “secolului scurt”, întinsă între anii de după  primul Război Mondial şi anii tensionaţi ai “războiului rece”. Naratorul este aici un autor de scenarii cinematografice ce visează realizarea romanului vieţii sale prin juxtapunerea şi suprapunerea amănuntelor obsedante, descrise uneori cu cruzime şi umor, alteori cu nostalgică tristeţe.                                                                                                                  

În filonul autobiografic  al romanelor în care eul narativ este însuşi autorul se înscriu alte două dintre cele mai reuşite opere scrise de Gregor von Rezzori în ultima perioadă a vieţii.  Greisengemurmel. Ein Rechenschaftsbericht (1994), apărut în italiană cu un titlu necorespunzător originalului (L’attesa è magnifica, Edizioni Guanda, Parma 1996). Veşnicul caz de schimbări de titlu de către editor, din motive comerciale. Autorul însuşi l-ar fi tradus cu o expresie care are un frumos echivalent şi în limba română: Murmurările unui bătrân.Conţinutul cărţii corespunde pe deplin subtitlului. Aventura intelectuală şi umană a hoinarului dezadaptat în principiu, dar mereu adaptabil la situaţiile provizorii ale vieţii, în contexte sociale şi culturale în care înţelegerea se confruntă cu prejudecata, dramele generale şi individuale sunt înghiţite de fluxul necruţător al istoriei şi al brutalităţii acesteia, continuă în Mir auf der Spur (Bertelsmann Verlag, Berlin 1997)/Pe urmele mele, unde revin umbrele  nostalgice ale copilăriei şi vieţii familiare după amurgul Imperiului şi în timpul celui de al doilea Război Mondial. Mir auf der Spur este o autobiografie în care viaţa se încrucişează cu întâmplarea, victimă ea însăşi a lipsei de logică şi de cauzalitate a istoriei. În secolul său, autorul trăieşte speranţe şi deziluzii, priveşte cu ironie propriile prejudecăţi şi se detaşează de mizeriile timpului cu conştiinţa faptului că altcineva îl judecă pentru neparticiparea la aventurile societăţii către dezumanizare şi marea tragedie provocată de participarea la iluziile colective ataşate de personaje fără scrupule, atinse de paranoia atotputerniciei. Cu luciditate critică autorul proiectează, atât în învălmăşeala momentelor politice dramatice ale timpului său, cât şi în spaţiul-timp al viitorului, momentele epocale la care asistă, printre care Anschluss-ul din 1938,  reformarea ecomomică a Germaniei de la sfârşitul anilor ’40, căderea zidului Berlinului. În faţa evenimentelor cruciale percepe ineluctabilitatea schimbării, are senzaţia, de fiecare dată, că nimic nu mai poate fi cum a fost. Undeva în urmă rămân Bucovina, familia şi vremurile copilăriei şi adolescenţei între Cernăuţi şi Austria, între nostalgia pentru ultimele zvârcoliri ale vieţii din Imperiul Central şi pitorescul ţării balcano-danubiene în care şi-a trăit intens copilăria şi părţi din adolescenţă şi tinereţe.

Înainte de 1989, Gregor von Rezzori a fost o singura dată în România, în 1986, însoţit de Beatrice Monti della Corte, soţia sa, îngerul păzitor al casei aflată la poalele înaltei coline împădurite în vârful căreia se afla Manastirea Vallombrosa, loc de odihnă şi întâlniri peripatetice, spre sfârşitul secolului al XV-lea, ale neoplatonicilor florentini. I-am fost prezentat de Sergio Cattani, ambasadorul Italiei la Bucureşti. S-a legat între noi un raport de prietenie. În anii dificili ai “transferării” mele în Italia, căldura lui von Rezzori şi a casei sale mi-a alinat momente dificile. În călătoria la care mă refer l-am condus prin Bucureştiul supus demolărilor, sugerându-i să privească, ca şi cum le-ar vedea pentru ultima oară, locurile de care îl legau amintirile. La întoarcerea, după călătoria de aproape zece zile întreprinsă în Bucovina de Nord,  străzi şi case pe care le frecventase în anii ’30 , şi care sunt scenografia unora dintre întâmplările din  Memoriile unui antisemit, nu mai existau. A călătorit în România din nou în 1990 şi l-a întâlnit pe ministrul Culturii de atunci, Andrei Pleşu. Efectul tangibil al vizitei a constat în traducerea de către Catrinel Pleşu a Memorilor unui antisemit.

Până acum singura iniţiativă ce a marcat în instituţiile culturale din România Centenarul naşterii lui Gregor von Rezzori a fost Masa Rotundă organizată în luna aprilie 2014 la Accademia di Romania din Roma cu participarea prof. Ion Pop (Univ. Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca), Prof. Grigore Arbore Popescu (Consiglio Nazionale delle Ricerche, Roma/Venezia) şi Prof. Andrea Landolfi (Universitatea din Siena). Evident, cultura romană nu-l poate “lua în proprietate” pe Gregor von Rezzori, dar nici nu este normal să-l neglijeze. În câmpul studiilor critice o mare sensibilitate faţă de opera lui Gregor von Rezzori s-a manifestat la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. În octombrie 2013 a apărut simultan, la Iaşi şi la Konstanz (sub egida Editurii Universităţii “A. I. Cuza” şi  a Hartung-Gorre Verlag, Konstanz), volumul îngrijit de Andrei Corbea-Hoișie şi Cristina Spinei, Gregor von Rezzori. Auf der Suche nach einer größeren Heimat. Studien und Materialien  (vol.  al XVII-lea din seria “Jassyer Beiträge zur Germanistik”/“Contribuţii Ieşene de Germanistică”. Practic volumul cuprinde o serie de contribuţii, de excelentă calitate critică,  prezentate la Colocviu internaţional cu acelaşi titlu - Gregor von Rezzori. Auf der Suche nach einer größeren Heimat/Gregor von Rezzori. În căutarea unei patrii mai vaste - organizat de Catedra de Germanistică a  Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” în luna mai a anului 2012, cu colaborarea unor prestigioase instituţii universitare din diferite ţări şi a peste 30 de specialişti de prim nivel. În peisajul cultural din România asemenea iniţiative nu sunt, din păcate, frecvente. Titlul colocviului respectiv sesizează impulsul care a pus în mişcare motorul literaturii lui Gregor von Rezzori: căutarea de sine într-o Patrie mai mare, fără contururi definite,  interiorizabilă.

“Apatridul” Gregor von Rezzori a devenit cetăţean austriac în 1983. Recent am făcut publică versiunea de mine cunoscută, din sursă direct, privind “reaustrizarea” oficială a lui Gregor von Rezzori (cf. revista “Apostrof”, mai 2014, pp.20-22). Acesta s-a reîntâlnit, după mulţi ani, la o recepţie, la Viena, în 1983, cu cancelarul Bruno Kreiski (1971-1983), cu care se cunoscuse în tinereţe, în anii ’30. Kreiski l-a întrebat: “Dar tu ce cetăţenie ai acum?” Gregor von Rezzori ar fi răspuns: “Sunt încă apatrid”. În dimineaţa următoare la hotelul în care locuia s-a prezentat un funcţionar de la Biroul Cancelarului care a preluat datele şi după ce a făcut ce trebuia să facă a plecat. La scurtă distanţă a sosit un motociclist al Cancelariei cu paşaportul austriac, ordonat de Kreiski. Această întâmplare a furnizat motivaţia ce a stat la baza solicitării, cu valoare de indicaţie, adresată de mine, în calitatea de Consilier Prezidential (“extern” – o figură instituţională destul de anormală) Insărcinatului cu afaceri ad-interim al României în Italia, Iuliu Pancraţiu Gheorghiu. I-am sugerat Insărcinatului cu Afaceri să-i telefoneze lui  Gregor von Rezzori la reşedinţa sa de la Donnini-Vallombrosa pentru a se fixa data unei vizite, în care să facă aranjamentul pentru a i se încredinţa, ca unui cetăţean de drept, ce face onoare ţării,  paşaportul românesc. Ceea ce s-a şi întâmplat, urmându-se procedura de atribuire a paşaportului conformă cu capacitatea de hotărare motu-proprio, într-o asemenea specie, a Preşedintelui, care a vorbit prin vocea Consilierului. Pentru a exista ca scriitor şi personalitate a culturii universale Gregor von Rezzori nu avea oricum nevoie de nici-o re-certificare a naţionalităţii. Era un cosmopolit apatrid, în al cărui umor şi a cărui nobleţe de spirit este recomandabil să ne recunoaştem, aşa cum este recomandabil să ne recunoaştem, ca persoane, şi în ale sale amintiri, angoase, idiosincrazii, generozităţi şi aventuri extra-literare, devenite o fascinantă materie artistică.

Tag-uri Nume: