Publicat: 20 Octombrie, 2017 - 21:20
Share
Rubrică anacronică

Vești noi pentru fumători: se pregătește o mare modificare a legii anti fumat. Deputații pregătesc modificări neașteptate pentru fumătorii români: aceștia vor putea fuma în mașinile personale, indiferent de pasageri.” Pai, unde e modificarea, ca si pana acum era la fel? Car ‘va sa zică modificarea modificării intenției de schimbare... Non știrea a apărut pe Profit.ro si a fost reluata ca atare pe zeci de site-uri, de către item-iștii plătiți la numărul de postări, nu la cantitatea de neuroni STOP Pentru cine e mai de moda veche si nu se pricepe la new media, itemist vine de la item (in traducere produs, element, iar la modul exagerat articol) si consta in click-copy-click-paste, adica in copiat un text de pe un site si pus pe alt site. STOP In aceeași logica a lipsei de logica se înscrie si știrea de pe Economica.net - si preluata ca atare aproape viral-, despre ieftinirea scumpirii anulate a țigărilor (!?). Însă, cea mai „tare” e justificarea economica pseudo- infrormat- erudita pe care o da autorul: Alinierea nivelului accizelor pentru ţigări din România cu cele din ţările UE are un program devansat. Noi, încă din 2016, suntem la nivelul anului 2018, când programul de convergenţă ar fi trebuit să fie încheiat, dar va continua, mai lent, până în 2022Si viceversa! Confuse-confuse, but where is the news? STOP O alta stire incompleta si inutila face inconjurul site-urilor: “Cum au renunţat suedezii la fumat? Se pare că au adoptat o strategie de reducere a riscurilor şi au înlocuit în mare măsură ţigările cu un produs care furnizează consumatorilor atât nicotină, cât şi tutun, dar nu creşte şansele de deces din cauza fumatului. Acest produs se numeşte snus şi constă, practic, în pungi de tutun umed pe care utilizatorul le pune sub buza superioară”. Pai, daca e asa de simplu si sanatos, de ce nu trece toata lumea fumatoare pe snus? Pentru simplul motiv ca, in restul Uniunii Europene, e interzis STOP Iar chestia asta o stie foarte bine fostul Comisar pe sanatate Dalli, obligat sa demisioneze dupa ce OLAF a facut public denuntul unui producator de snus si l-a acuzat ca a incercat sa obtina cateva milioane, printr-un intermediar, in schimbul ridicarii interdictiei STOP Poate asa se explica  strategia suflatului in iaurt de tip nici o vizita fara tutun, la care recurge urmasul sau Andriukaitis. Aflat zilele trecute Romania, acesta  a declarat ca "prevenirea inseamna sa luptam impotriva alcoolismului si fumatului", aratand ca "sistemul european se concentreaza prea mult pe tratament si prea putin pe prevenirea bolilor". Asadar, mult mai bine in Romania, decat in Europa: sistemul nostru se concentreaza aproape exclusiv pe PR si declaratii care se bat cap in cap! STOP Accizele la tutun si alcool, eliminarea zaharului, marketingul, adica limitarea sau interzicerea publicitatii la produsele nesanatoase, stau in capul listei de preocupari ale comisarului pe sanatate. Infectiile nasocomiale, rujeola, cancerul, vaccinurile etc., etc., sunt pe plan secund STOP Senatoarea Gabriela Cretu a povestit ca, in cadrul vizitei pe care a facut-o la Parlament,  Vytenis Andriukaitis a apreciat că legea vaccinării trebuie să fie explicată cetăţenilor. "A început cu situaţia copiilor care mor din cauza unor boli ce pot fi prevenite... Trebuie să găsim acel echilibru între interesul public (să evităm epidemiile şi să salvăm vieţi) şi să respectăm libertatea persoanelor de a decide asupra propriei existenţe", a subliniat Gabriela Creţu. Adica parintii au dreptul sa decida daca sa-si vaccineze copiii, riscandu-le viata, dar nu au dreptul sa-i duca in cluburi si baruri in care se fumeaza, si prin urmare interzicem fumatul in respectivele stabilimente de pierzanie. Flotari logice. Pierzanie in aer pur STOP Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că dacă și-ar da demisia, asa cum cere Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice, problemele din sistem nu vor fi rezolvate. "Mi se cere demisia pentru orice. Dacă ies din casă, mi se cere demisia. Dacă intru în minister, mi se cere demisia. Dacă ies din minister, mi se cere demisia. Asta nu este o problemă. Demisia ministrului Sănătății nu rezolvă problemele din sistem și nu rezolvă nici accesul pacienților la medicamente", a declarat ministrul exasperat. STOP La cererile de demisie se adauga si presiunile activistilor anti tutun din Coalitia 2035Romaniafaratutun, care incearca sa-i impuna propria lor agenda. Iar Bodog nici nu pare a fi la curent cu legaturile primejdioase dintre reprezentantii Asociatiei care ii cere demisia si cei ai numitei Coalitii de tip mall (pe stil vechi, "50 de magazine intr-unul singur") STOP Chiar, o fi avut careva curiozitatea sa verifice cate organizatii, asociatii, societati, sindicate etc., sunt de fapt pe lista Coalitiei care pretinde ca ar avea peste 250 de membri?  E mai ceva ca steagurile lui Pristanda: "unu la Primarie, altul la Scoala de fete", o organizatie  de doua ori, alta de sine statatoare, dar si ca parte a uneia mai mari etc., etc. Si toate reprezentate de neobosita Ramona Brad care, la fel ca itemistii, pare a avea norma, fiind platita de Fundatia Bloomberg la numarul de postari si nu la continutul sau calitatea acestora. STOP Aceleasi clisee cu avioane cazute, copiate de la francezi, aceeasi placa stricata cu 42.000 de morti, al caror numar nu scade, desi s-a introdus legea anti fumat, aceleasi atacuri jenante la persoana, aceleasi incercari de  subminare a unei industrii legale, aceleasi acuzatiii la adresa presei zis "cumparate pe bani grei", fiindca pe activistii de FaceBook nu ii duce mintea ca, pentru publicare, jurnalistii au nevoie de stiri si nu de slogane STOP Media nu e social media, unde poti sa pretinzi ca ai 250 de membri, dar capeti numai cinci like-uri, de la familie si amici. Uite cine vorbeste de numar de vizualizari si de cine si pentru ce e sponsorizat! STOP In privinta Fumigenelor, neobositii activisti nu au contrazis nimic, "decat" au injurat de mama. Suntem acuzati de  anacronism, vis-a-vis de promovarea unui nou tip de stalinism. Asteptam cu interes propunerea solutiei finale (HEXAVALENT)