Publicat: 15 Mai, 2020 - 19:44
Share
În „vidul legislativ” creat de incompetența lui Orban

Un miting de prostest la adresa PNL și a Guvernului României are loc, vineri seara, în Piața Victoriei. Oamenii sunt nemulțumiți de restricțiile impus de autorități și câteva mii s-au adunat în fața guvernului ca să își strige revendicările. Deși mitingurile sunt interzise în starea de alertă, jandarmii au decis, deocamdată, să nu intervină. La protest participă Adrian Severin, fost europarlamentar, și Bogdan Stanoevici, candidat la alegerile prezidenţiale.

Din cauza unei gafe a guvernului, până luni, cei care încalcă deciziile autorităților nu pot fi sancționați în niciun fel. Jandarmii atrag atenţia cu privire la faptul că, în timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşuarea de mitinguri, demonstraţii sau alte astfel de întruniri sunt interzise.

În mediul online au fost anunțate mai multe evenimente prin care cetățenii sunt invitați să participe la manifestații publice. Printre măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 se numără și aceea de interzicere a organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri în spații deschise.

 

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iocob, susține că forțele de ordine intervin în Piața Victoriei, unde câteva sute de persoane protestează. El susține că jandarmii „abordează soluția dialogului”, precizând că mitingul „este cel mai neplăcut scenariu”, în contextul epidemiei.

„Jandarmeria București se află în cel mai neplăcut scenariu. Ei dau impresia că nu înțeleg recomandările noastre. Nu au mijloace de protecție, nu păstrează distanța și trebuie să le explicăm cât de importante sunt pentru sănătatea lor. Chiar dacă încercăm să avem un dialog rezonabil, sănătatea jandarmilor este pusă în pericol pentru că trebuie să gestionăm o adunare de persoane care nu este cel mai plăcut lucru în acest moment. Am abordat soluția dialogului”, a spus Alexandru Iacob, la Antena 3.

„Jos dictatura!”, „Demisia!”, „România, trezește-te”, „Suntem oameni, suntem frați, nu ne vom lăsa cipați!” sunt sloganele ce se aud din Piața Victoriei.

În fața Palatului Victoria se află tineri, persoane în vârstă și chiar și copii.

Oamenii prezenți la protest stau unii lângă alții, unii dintre ei strângându-și mâna sau îmbrățișându-se, sfidând interdicțiile referitoare la distanțarea socială.

Protestul a fost anunțat pe Facebook, iar oamenii cer „pedepsirea tuturor făptuitorilor care au încălcat legile și Constituția prin instituirea decretului stării de urgență și a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, cu complicitatea Parlamentului. (...) Parlamentarii ar fi trebuit să își ceară scuze imediat poporului pe care îl reprezintă și ale cărui interese trebuia să le protejeze. Cea mai bună cale de a-și cere scuze ar fi fost moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban și suspendarea președintelui Iohannis pentru abuz în serviciu și vătămare gravă a drepturilor și intereselor legitime a cetățenilor români. Nu a făcut-o. Așadar, oamenii cer demisia președintelui, a guvernului și sancționarea parlamentarilor complici la emiterea și impunerea decretelor și OUG-urilor ilegale care au încălcat și confiscat drepturile românilor, permițând abuzurile din perioada stării de urgență”.

 

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Geo: