Publicat: 9 Ianuarie, 2020 - 12:35

Noul an aduce cu el și un loc gol în indexul publicațiilor cotidiane: Evenimentul Zilei și-a încetat apariția pe hârtie după aproape 28 de ani în care a constituit - uneori mai mult, alte ori mai puțin - un reper al atitudinii  presei față de societate. Spre deosebire de publicațiile care au traversat momentul Revoluției îmbrăcând haine noi sau ajustate, Evenimentul a constituit o noutate absolută, datorită în special modului său de abordare a problematicii cotidiene, nesfiindu-se să scotocească și prin zonele considerate neonorabile sau de-a dreptul nefrecventabile, în numele unui public tot mai puțin dispus să își pună mintea la contribuție pentru a citi printre rânduri (conform unui lung exercițiu) ce vor să spună gazetarii.

Fondatorul ziarului, Ion Cristoiu, a redescoperit tabloidismul de care publicul avea nevoie și a scos dopul ulciorului în care stătuse la dospit nevoia naturală a bârfei și a suspiciunilor, ale cărei arome au copleșit treptat spațiul mediatic. Dacă Evenimentul a fost  noutatea cea mai importantă a celui mai important deceniu al presei libere,  spațiul media a fost dominat de jurnalele care au avut inspirația și forța de a depăși condiția de curele de transmisie ale indicațiilor ideologice și de a-și regăsi rostul fundamental într-o lume eliberată brusc, aproape pe neașteptate,  de cenzură și de dogmatism ideologic. A fost șansa Libertății de a fi fost un veritabil deschizător de drum, dând semnalul eliberării și al întoarcerii la uneltele fundamentale ale jurnalismului. Au urmat, în maniere diferite și cu ajustările de rigoare, Scânteia (nu înainte de a trece prin etapa Scânteii Poporului, cu al său buimăcitor apel: „Comuniști, puneți mâna pe arme!”),  și România liberă pe care martiriul lui Petre Mihai Băcanu a scutit-o de nevoia modificării titlului, care în noua situație chiar suna premonitoriu.

Poate că nu întâmplător aceste trei titluri au dominat prin influență și tiraje anii de după marea schimbare din decembrie. Sarcina cea mai ușoară a revenit Libertății, care era continuatoarea unui titlu popular și prea puțin marcat de presiunile ideologice manifestate în cazul celorlalte publicații. Iar cea mai diferită a fost a Adevărului, titlu scos din jobenul istoriei fără nicio legătură cu predecesorul. Atât Adevărul cât și România Liberă au plecat la drum cu avantajele patrimoniului luat practic cu japca de la patronatul comunist, spre deosebire de Libertatea, și cu presiunile exercitate asupra unor autorități timide și nepregătite să se confrunte cu forța mijloacelor media. Întâmplător sau nu, cele trei titluri care își trag ereditatea din precedenta etapă istorică, sunt și cele care au rezistat cel mai bine confruntării cu o piață în continuă schimbare, în răstimpul în care zeci, sute de titluri cu pretenții au eșuat cufundându-se în uitare. Se poate vorbi aici și despre anume ereditate, ale cărei semnificații sunt cel mai evidente în cazul ziarului care traversează cel mai bine etapa celor trei decenii  ale noii sale condiții: Libertatea. Cei care o reprezintă astăzi se pot mândri cu faptul că sunt exponenții celui mai longeviv arbore genealogic al presei. Libertatea este continuatoarea directă a Informației Bucureștiului, care la rândul său a continuat un titlu emblematic al presei românești - Universul. Pentru că primul ziar modern, fondat de Luigi Cazzavillan la 1884 și transformat în cel mai influent ziar al perioadei interbelice de către Stelian Popescu, a fost practic continuat de Informația Bucureștiului. În ziua în care Universul și-a încetat apariția (20 iulie 1953) pe piață a apărut ziarul de după amiază Informația Bucureștiului, practic cu aceeași echipă și cu aceleași mijloace de producție - tipografia achiziționată de Stelian Popescu din Italia - unde a funcționat în palatul cu același nume până în actualul secol.

Vom constata că în istoria presei române entitatea Universul-Informația Bucureștiului-Libertatea este cea care a traversat trei secole,  în trei epoci istorice -de la capitalismul ante și interbelic, la comunismul naționalist și până la ceea ce astăzi nu știm sigur cum să numim. 136 de ani, concentrați și expuși prin talent și dedicație față de cel fără de care presa nu ar exista: Cititorul. (Octavian Andronic)

Topic: 

Format: