Publicat: 3 Iunie, 2020 - 00:00
Share

Liberalismul a fost ţinta politică cea mai defăimată de-a lungul istoriei, mai întâi de conservatorism - să ne amintim de enciclicile papale şi de pronunciamentele Bisericii catolice împotriva lui, care mai dăinuie încă, în ciuda faptului că există atâţia creştini liberali - şi, mai târziu, de socialism sau de comunism, care în epoca modernă au prezentai <<neoliberalismul>> drept vârful de lance al imperialismului şi forma cea mai cruntă a colonialismului şi capitalismului. Adevărul istoric dezminte aceste denigrări. Doctrina liberală a reprezentat, de la originile sale, forma cea mai avansată a culturii democratice şi este cea care a contribuit în cea mai mare măsură, în societăţile libere, la progresul drepturilor omului, al libertăţii de expresie, al drepturilor minorităţilor sexuale, religioase şi politice, al protecţiei mediului încon­jurător şi al participării cetăţeanului obişnuit la viaţa pu­blică. Cu alte cuvinte, ceea ce ne-a apărat cel mai mult de eterna <<chemare a tribului>>. Cartea de faţă doreşte să-şi aducă o contribuţie cât de mică,.la această muncă absolut necesară.”

Acestea sunt ideile de la care pornește celebrul scriitor peruan Mario Vargas Llosa în cea mai recentă carte a sa, de eseuri, care trasează, cum s-a spus. o„originală istorie a liberalismului”.

În plus, cartea descrie în cele opt capitole „propria mea istorie intelectuală și politică, parcursul pe care l-am străbătut, de la tinerețea impregnată de marxism și de existențialismul lui Sartre, la liberalismul maturității mele, trecând prin revalorizarea democrației, la care mi-au fost de ajutor lec­turile din scriitori ca Albert Camus, George Orwell și Arthur Koestler. M-au împins apoi spre liberalism anumite experiențe politice și, mai cu seamă, ideile celor șapte autori cărora le sunt dedicate aceste pagini: Adam Smith, José Ortega y Gasset, Friedrich von Hayek, Karl Popper, Isaiah Berlin, Raymond Aron și Jean-François Revel“.

Un dialog interior cu câțiva dintre marii gânditori ai istoriei, dar și referiri la propria experiență de viață. Un exemplu: întâlnirea cu fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher:

„Grație unui vechi prieten, istoricul Hugh Thomas, am avut norocul s-o cunosc pe doamna Thatcher personal. În calitatea lui de consilier al guvernului britanic în probleme spaniole și latinoamericane, acesta a organizat un dineu de intelectuali în casa lui din Ladbroke Grove, pentru a o pune pe doamna Thatcher față în față cu tigrii. (Stânga a fost, bine-înțeles, dușmanul cel mai încrâncenat al revoluției thatcheriene). Au așezat-o lângă Isaiah Berlin, căruia i s-a adresat toată seara cu cel mai mare respect. Erau prezenți romancierii V. S. Naipaul și Anthony Powell; poeții Al Alvarez, Stephen Spender și Philip Larkin; criticul și prozatorul V. S. Pritchett; dramaturgul Tom Stoppard; istoricul J. H. Plumb, de la Cambridge; Anthony Quinton, președinte al Trinity College (Oxford), și încă alții de care nu-mi mai aduc aminte. Pe mine m-a întrebat unde locuiesc și, când i-am spus că în Montpelier Walk, mi-a amintit că eram vecin cu Arthur Koestler, pe care era limpede că îl citise. Conversația a fost o probă la care intelectualii de față au supus-o pe doamna prim-ministru. Delicatețea și bunele maniere ale curtoaziei britanice abia dacă disimulau o agresivitate ascunsă. A deschis focul amfitrionul, Hugh Thomas, întrebând-o pe doamna Thatcher dacă o interesează opinia istoricilor și dacă îi este de folos în domeniul guvernării. Ea răspundea la întrebări cu claritate, fără să se intimideze și fără să pozeze, cu mare siguranță în majoritatea cazurilor, dar uneori mărturisindu-și îndoielile. Când cina s-a terminat, după plecarea ei, Isaiah Berlin a sintetizat foarte bine, cred, părerea majorității celor prezenți: <<N-avem de ce sa ne fie rușine>>. Dar avem de ce, mi-am zis eu, să ne simțim foarte mândri că avem un prim-ministru de o asemenea anvergură, cultură și convingeri. Margaret Thatcher trebuia să se ducă în zilele următoare la Berlin, unde avea să viziteze pentru prima oară Zidul Rușinii ridicat de sovietici pentru a opri fuga crescândă a cetățenilor din Germania de Est în Germania de Vest. Acolo avea să țină unul dintre cele mai importante discursuri ale sale impotriva autoritarismului și în apărarea democrației.”

 

 

 

Mario Vargas Llosa – Chemarea tribului. Traducere din spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți. Editura Humanitas fiction, colecția Raftul Denisei. 261 pag. 

 

Topic: 

Format: